Subscrierile membrilor asociaţiei naţionale a asigurătorilor au scăzut cu circa 5% în primele nouă luni, la 4,9 miliarde de lei, pe fondul reducerii cu 8,2% a veniturilor din asigurări generale, a anunţat Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR).
Membrii UNSAR au o pondere de circa 82% în totalul subscrierilor la nivelul pieţei de profil.
"Analiza defalcată pe cele două mari categorii de asigurări, asigurările generale, respectiv cele de viaţă, relevă faptul că asigurările de viaţă continuă să reprezinte motorul pieţei asigurărilor în această perioadă marcată de instabilitate la nivel macro-economic. Astfel, cu un volum al subscrierilor de 1,1 miliarde de lei, în creştere cu 8,2% faţă de primele trei trimestre din 2010, ponderea acestei categorii în totalul subscrierilor de pe piaţă s-a majorat de la 19,8% la 22,5% în perioada de raportare", se arată într-un comunicat al UNSAR, citat de Mediafax.
Reprezentanţii Uniunii spun că rezultatele bune înregistrate de segmentul asigurărilor de viaţă s-au datorat în mai mare măsură vânzării de poliţe cu randament garantat (63% din total), în timp ce asigurările cu componentă investiţională (unit linked) au reprezentat circa 37% din portofoliile companiilor membre UNSAR.
"Prin contrast cu dinamica înregistrată de asigurările de viaţă, asigurările generale continuă să piardă teren. Astfel, în perioada de raportare, subscrierile la această categorie au fost de 3,8 miliarde de lei, în scădere cu 8,2% comparativ cu primele nouă luni ale anului trecut. Explicaţiile acestui declin rezidă în structura portofoliilor companiilor", se menţionează în comunicat.
Asigurările auto continuă să fie majoritare, procentajul acestora din totalul subscrierilor la asigurarile generale fiind de 68%. În acest context, principalele linii de business - asigurările CASCO şi RCA - au înregistrat scăderi cu mult peste medie, respectiv 24% (CASCO) şi 16,5% (RCA), fapt care a influenţat în mare măsura subscrierile întregii categorii.
În plus, pe lângă asigurările auto au mai existat şi alte categorii cu rezultate negative peste medie, precum asigurările de accidente, cu o scădere faţă de primele trei trimes-tre din anul trecut de circa 15%.
Una dintre puţinele linii de business care a înregistrat o evoluţie semnificativă în acest interval de raportare o reprezintă asigurările facultative de locuinţe cu o creştere nominală a primelor brute subscrise de 91%. Astfel, de la circa două milioane de poliţe în vigoare la sfârşitul lunii septembrie 2010 numărul acestora s-a dublat ajungând la 4,5 milioane de poliţe la sfârşitul aceleiaşi luni din 2011.
În ceea ce priveşte despăgubirile, asigurătorii au achitat pe segmentul asigurărilor generale suma de 2,6 miliarde lei, la care se adaugă 1,4 miliarde lei reprezentând rezerva de daune avizate.
La asigurările de viaţă acelaşi indicator arată că societăţile membre UNSAR au plătit clienţilor indemnizaţii totale de 84 milioane de lei, în creştere cu circa 6% faţă de primele 9 luni ale anului trecut.
UNSAR este organizaţia profesională a companiilor de asigurare, constituită în anul 1994, la iniţiativa a 13 asigurători, în scopul dezvoltării, extinderii, colaborării şi cooperării în domeniul asigurărilor şi reasigurărilor pe plan intern şi internaţional.
În prezent, asociaţia numără 22 de membri - Allianz-Ţiriac, Ardaf, Asirom, Astra, Aviva Asigurări de Viaţă, AXA Asigurări, BCR Asigurări, BCR Asigurări de Viaţă, BRD Asigurări de Viaţă, Carpatica Asig, Certasig, ERGO Asigurări de Viaţă, Eureko România, Euroins, FATA Asigurări, Garanta, Generali, Grawe, Groupama, ING Asigurări de Viaţă, Platinum, UNIQA Asigurări şi UNIQA Asigurări de Viaţă.