ÎN PRIMELE ŞASE LUNI DIN 2018: Grupul City Grill, cifră de afaceri de 81 milioane lei

Ziarul BURSA #Companii / 24 august 2018

Grupul City Grill, cifră de afaceri de 81 milioane lei

Grupul românesc City Grill a înregistrat, în primele şase luni ale anului 2018, o cifră de afaceri de 81 milioane lei, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Grupul City Grill administrează, în prezent, 19 restaurante şi cafenele, deschise sub brandurile Caru' Cu Bere, Hanu' lui Manuc, Pescăruş, Hanu' Berarilor, Trattoria Buongiorno, City Grill şi City Cafe.

Potrivit companiei, dinamica pozitivă din primul semestru al anului a fost determinată de contribuţia spaţiilor deschise anul trecut (Trattoria Buongiorno Centrul Istoric şi Trattoria Buongiorno Arena), precum şi investiţiile în amenajare şi introducerea de noi preparate în meniurile res-taurantelor Pescăruş şi Hanu' Berarilor.

Primele şase luni ale anului au fost marcate de investiţia în reamenajarea interiorului restaurantului Pescăruş, un proiect în valoare de 300.000 euro, şi de începutul lucrărilor la un proiect major de construcţie a unui spaţiu adiţional restaurantului Hanu' Berarilor - Casa Soare. Proiectul are un buget de 1,5 milioane de euro şi presupune construcţia unei săli de evenimente pentru 180 de persoane, precum şi a unui spaţiu operaţional pentru bucătărie, mai informează compania.

Daniel Mischie, CEO-ul grupului City Grill, a declarat: "Hanu' Berarilor Casa Soare este un monument istoric clasa A, aceeaşi clasă ca Arcul de Triumf, de aceea orice lucrări de construcţie sau amenajare pe care le desfăşurăm la acest restaurant poartă o responsabilitate suplimentară. Fluxul de turişti străini atraşi de acest restaurant este în creştere şi ne aşteptăm ca, în caţiva ani, Hanu' Berarilor să fie la fel de popular cum este astăzi Caru' cu Bere. Prin aceas-tă investiţie, obiectivul nostru este ca Hanu' Berarilor să poată acomoda evenimente de dimensiuni mari, iar spaţiul din cramă, ocupat momentan cu bucătărie, să devină spaţiu disponibil pentru clienţi".

Bugetul total pentru investiţii la nivelul acestui an este de 4,5 milioane euro, direcţionaţi către proiectele de amenajări şi operaţional, Academia City Grill şi proiectele de tehnologie.

În primele şase luni, aproape 45% din vânzările grupului au trecut prin programul de fidelizare Out4food - care permite acumularea a 10% din valoarea fiecărei note de plată pentru cumpărături viitoare, iar numărul tranzacţiilor a crescut cu 18%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb