ÎN PRIMUL TRIMESTRU, "SIF Muntenia" a obţinut un profit net de 5,67 milioane lei

Andrei Stan
Piaţa de Capital / 11 mai 2017

"SIF Muntenia" a obţinut un profit net de 5,67 milioane lei

Profitul net al "SIF Muntenia" (SIF4) în primul trimestru din 2017 a fost de 5,67 milioane de lei, comparativ cu o pierdere de aproape 11 milioane de lei înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui raport al societăţii, remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Principalul factor care a contribuit la profitul net înregistrat este câştigul din evaluarea investiţilor financiare pe termen scurt, precizează SIF4.

"Principala evoluţie care s-a manifestat în structura portofoliului în T1 2017 a fost creşterea procentuală şi valorică a subportofoliului acţiuni cotate, atât datorită creşterii cotaţiilor acţiunilor pe BVB, cât şi datorită creşterii investiţiilor în acţiuni cotate", se arată în raport.

În ceea ce priveşte subportofoliul pe acţiuni, SIF4 menţionează că, pe fondul creşterii manifestate şi aşteptate în continuare a cotaţiilor acţiunilor pe BVB, vânzările de acţiuni (2,2 milioane de lei) au avut o amploare mult mai redusă decât cumpărările (15,9 milioane de lei). Au fost cumpărate acţiuni la "BRD - Groupe Societe Generale", "Transelectrica", "Conpet" Ploieşti, "Romgaz" Mediaş, "Electrica", "Transgaz" şi "Vrancart" Adjud.

"Plasarea unor sume importante în aceste acţiuni a fost fundamentată de profitabilitatea solidă a companiilor", precizează societatea.

Acţiunile la societăţi cu activitate în sectorul financiar bancar au deţinut în continuare cea mai mare pondere în activul total al "SIF Muntenia". Nu au existat modificări semnificative ale ponderii sectoarelor de activitate, s-a menţinut o deţinere importantă pe "Banca Transilvania" (TLV) datorită randamentului ridicat oferit şi potenţialului de creştere fundamentală al băncii care poate fi reflectat în valoarea de piaţă a acţiunii.

Profitul brut rezultat din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli (BVC) la 31.03.2017 a fost de 5,9 milioane de lei, reprezentând 13,73% din profitul estimat pentru anul 2017.

Veniturile totale ale SIF4 în primul trimestru au fost de 11,31 milioane de lei, faţă de 8,06 milioane lei în perioada similară a anului trecut, în timp ce cheltuielile totale au scăzut la 5,4 milioane de lei, de la 19 milioane lei.

"Rezultatul global la 31.03.2017 în sumă de 53,78 milioane lei este efectul înregistrării evaluării înregistrării în «Alte elemente» ale rezultatului global al creşterilor preţurilor de cotare care s-au reflectat asupra valorii de înregistrare în contabilitate conform IFRS a activelor financiare evaluate la valoare justă prin profit sau pierdere deţinute de către SIF Muntenia, respectiv au fost înregistrate creşteri din evaluarea activelor financiare pe termen scurt şi din reevaluarea la valoare justă a activelor financiare disponibile în vederea vânzării", explică societatea.

Gradul de lichiditate al portofoliului, definit ca raportul dintre lichidităţi plus depozite bancare şi activ total, s-a înscris în limitele cerute de un management prudent al riscului de lichiditate şi în limitele din portofoliul ţintă al "SIF Muntenia".

Gradul de lichiditate al portofoliului a scăzut de la 6,3%, la 31 decembrie 2016, la 4,8% la sfârşitul lunii martie 2017.

În trimestrul I 2017, activul total al "SIF Muntenia" calculat conform prevederilor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a crescut cu 4,21% (53,85 milioane lei), iar activul net cu 4,17% (48,98 milioane de lei).

În ultimul an (31 martie 2017 versus 31 martie 2016), activul total a crescut cu 9,34%, la 113,79 milioane lei, iar activul net cu 13,8%, la 148,2 milioane lei.

Compania menţionează că numerarul şi echivalentele de numerar plus depozitele bancare (activele lichide) sunt în scădere la finele primului trimestru din 2017, faţă de sfârşitul anului 2016, deoarece o parte din disponibilităţi au fost investite în acţiuni cotate, activele totale contabile au crescut cu 5,2%, iar capitalurile proprii au înregistrat o creştere cu 5,3% raportat la 31 decembrie 2016, în principal pe seama creşterii rezervelor din reevaluarea activelor financiare disponibile in vederea vânzării.

"SIF Muntenia" este persoană juridică română, constituită ca societate pe acţiuni cu capital integral privat.

Societatea s-a constituit ca societate pe acţiuni în noiembrie 1996, prin reorganizarea şi transformarea Fondului Proprietăţii Private IV Muntenia, în temeiul Legii nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietăţii Private în societăţi de investiţii financiare.

Domeniile principale de activitate ale SIF Muntenia sunt administrarea şi gestionarea portofoliului propriu de valori mobiliare, efectuarea de investiţii în valori mobiliare, precum şi mobilizarea resurselor financiare disponibile de la persoane fizice şi persoane juridice şi plasarea lor în valori mobiliare.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb