ÎN SEMN DE PROTEST FAŢĂ DE LEGEA SALARIZĂRII UNITARE,  Circa 650 de primării sau consilii judeţene din ţară au întrerupt activitatea

A.I.
Politică / 24 mai 2017

Circa 650 de primării sau consilii judeţene din ţară au întrerupt activitatea

Aproximativ 650 de primării sau consilii judeţene din întreaga ţară şi-au întrerupt activitatea, miercuri, între orele 8.00 şi 13.00, în semn de nemulţumire faţă de Legea salarizării unitare,a declarat pentru News.ro preşedintele Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), Sebastian Oprescu.

El a precizat însă că numărul instituţiilor ai căror angajaţi au protestat, într-un fel sau altul, a fost mai mare.

Potrivit lui Oprescu, circa 650 de instituţii cu funcţionari publici au întrerupt lucrul, miercuri, între orele 8.00 şi 13.00, în semn de nemulţumire faţă de proiectul legii salarizării unitare, în timp ce angajaţii altor primării sau consilii judeţene au recurs la alte forme de protest, şi anume grevă japoneză ori grevă de avertisment, care s-au desfăşurat pe parcursul a două ore.

Liderul sindical a spus că vor fi proteste şi în cursul zilei de joi, însă deocamdată nu se ştie ce instituţii vor recurge la acţiuni de protest, acest lucru urmând să-l comunice în cursul zilei viitoare, precizează sursa citată.

Sebastian Oprescu a afirmat: "Declaraţia ministrului Muncii a inflamat mai mult lucrurile decât să le calmeze. Mă refer la declaraţia potrivit căreia primarii vor putea disponibiliza personal dacă nu vor avea bani de plătit salariile, că va da posibilitatea primarului prin lege să disponibilzieze oameni. În condţiile în care sunt funcţionari care ocupă şi 2-3 posturi pe motiv că este lipsă de personal, iar posturile sunt blocate, vă daţi seama ce înseamnă să mai şi dai oameni afară. Pe lângâ faptul că suferă cei daţi afară vor suferi şi serviciile publice".

El a adăugat că miercuri au fost judeţe în care au fost proteste în multe instituţii, cum ar fi Vaslui şi Iaşi, unde a fost grevă şi în Consiliul Judeţean, Călăraşi sau Argeş, însă au fost şi judeţe în care angajaţii nu au protestat deloc, cum a fost cazul judeţelor Buzău sau Vrancea.

Sebastian Oprescu a mai spus că, începând de luni, va fi oprită activitatea în mai multe primării şi consilii judeţene, în cadru sindical organizat, dar este programat şi un miting luni sau marţi, în funcţie de ziua în care se va dezbate proiectul legii salarizării unitare în Comisia de muncă. Protestul se va desfăşura în faţa Camerei Deputaţilor şi la el vor participa toate federaţiile sindicale în care sunt funcţionari publici, transmite agenţia de presă.

Silvia Moldovan, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Pro Administraţie din România, a declarat că sindicatele din ţară membre FSPAR au intrat de miercuri până vineri în grevă japoneză, urmând ca în acest timp să oprească spontan lucrul sau să picheteze în faţa instituţiilor, în funcţie de opţiunea şi de posibilităţile de organizare ale fiecărui sindicat, transmite News.ro.

De asemenea, Valer Suciu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, a precizat că sindicatele afiliate federaţiei vor participa joi la greva japoneză pe durata întregii zile, însă nu exclude nici posibilitatea unei alte forme de protest al salariaţilor, precum greva spontană.

Potrivit sursei citate, în ţară, sunt anunţate proteste, în principal, în cursul zilei de joi, când sunt programate greve japoneze, însă în unele cazuri angajaţii din administraţie nu participă nici la acestea, deşi sindicaliştii susţin că nemulţumirile funcţionarilor publici sunt îndreptăţite şi se declară solidari cu aceştia.

Proiectul legii salarizării a ajuns la Camera Deputaţilor, care este for decizional în această speţă, termenul limită pentru depunerea amendamentelor fiind 29 mai, a anunţat, marţi, la finalul şedinţei Biroului Permanent, secretarul Camerei Ioana Bran (PSD).

Comisia pentru muncă urmează să dea raportul, în timp ce Comisia pentru buget şi cea juridică vor fi sesizate pentru avizare.

Termenul pentru depunerea amendamentelor este 29 mai, depunerea raportului urmând a avea loc până în 6 iunie, mai aminteşte agenţia de presă.

Plenul Senatului a aprobat, marţi, Legea salarizării, cu 85 de voturi "pentru", 10 voturi "împotrivă" şi 12 abţineri. Plenul Senatului a aprobat legea salarizării fără a admite niciunul dintre amendamentele respinse de Comisia de muncă săptămâna trecută.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb