ÎN TRIMESTRUL ÎNTÂI DIN 2019 Preţul petrolului a marcat cel mai rapid avans din ultima decadă

MIHAI GONGOROI
Ziarul BURSA #Companii / 1 aprilie 2019

Preţul petrolului a marcat cel mai rapid avans din ultima decadă

Preţul petrolului creştea vineri, sus-ţinut de reducerea producţiei aplicată de OPEC şi de sancţiunile americane împotriva Iranului şi Venezuelei, cotaţia ţiţeiului îndreptându-se astfel către cea mai semnificativă creştere trimes-trială din anul 2009 încoace, potrivit Reuters.

Preţul futures al ţiţeiului de tip Brent, de referinţă pentru piaţa europeană, afişa, în jurul orei 14:05 (ora României), un avans de 1,34%, până la 68 de dolari/baril, înregistrând o creştere de peste 26% faţă de finalul anului 2018, în contextul în care la începutul lunii decembrie preţul ţiţeiului atingea cel mai redus nivel din ultimele treisprezece luni.

De asemenea, la aceeaşi oră, contractele futures pentru petrolul West Texas Intermediate (WTI), de referinţă pentru piaţa americană, marcau un avans de 1,67%, atingând un maximum anual de 60,29 dolari/baril, avansul faţă de cotaţia de la finalul lunii decembrie 2018 fiind de aproape 33%.

Astfel, pentru preţul celor două sortimente, perioada ianuarie - martie reprezintă trimestrul cu cea mai rapidă creştere din al doilea trimestru al anului 2009 încoace, când cotaţia petrolului marca un avans de circa 40% pe fondul revenirii economiei mondiale după recesiunea care a urmat crizei financiare din 2007-2008.

În contextul în care economia mondială şi-a menţinut tendinţa de încetinire, preţul petrolului a fost susţinut în acest an, în mare măsură, de acordul dintre membrii Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alţi producători importanţi, precum Rusia, care prevede reducerea producţiei cu aproximativ 1,2 milioane de barili/zi, este de părere Ole Hansen, şef al departamentului de strategie mărfuri din cadrul Saxo Bank.

Acesta a declarat pentru Reuters: "Reducerea producţiei din grupul de producători OPEC+ a fost principalul motiv pentru revenirea preţului după picajul de 38% pe care l-am văzut în ultimul trimestru al anului trecut".

Totodată, banca britanică Barclays preciza într-o notă adresată investitorilor: "Este foarte probabil ca preţul petrolului (Brent) să se tranzacţioneze în creştere şi în trimestrul al doilea din anul în curs şi va afişa o medie anuală între 70 şi 73 de dolari/baril, respectiv circa 65 dolari/baril pentru ţiţeiul WTI". Similar, Bank of America prog-nozează un preţ mediu în creştere pentru sortimentul Brent în trimestrul doi, de 74 de dolari/baril.

Preşedintele american a cerut din nou, joi, pe Twitter, ca OPEC să creas-că producţia de petrol, aducând ca argument creşterea preţurilor, context în care analiştii Commerzbank au apreciat într-o notă: "În timp ce în noiembrie producătorii OPEC, şi în mod special Arabia Saudită (n.r. pe fondul scandalului privind asasinarea jurnalistului saudit Jamal Khashoggi), păreau să se supună solicitărilor preşedintelui american de a creşte producţia, acum producătorii OPEC vor fi probabil mai preocupaţi de menţinerea echilibrului fragil din piaţa petrolului, deoarece fundamentele care susţin preţurile şi sunt responsabile pentru stabilitate ar putea să se degradeze".

OPEC şi aliaţii sunt aşteptaţi să se întâlnească în luna iunie să stabilească politica de producţie, în condiţiile în care, relatează Reuters, Arabia Saudită şi-ar dori menţinerea tăierilor de producţie pe durata întregului an, iar Rusia consideră inoportună restricţionarea producţiei dincolo de luna septembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Unde găsiți agramați care scriu sus-ţinut?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb