Banca Transilvania (TLV) îşi va răscumpăra, începând de mâine şi până în data de 19 noiembrie a acestui an, cel mult 35 milioane de acţiuni proprii, echivalentul a 0,67% din societate, conform hotărârii acţionarilor de la finele lunii aprilie a anului trecut, se arată în raportul instituţiei de credit din Cluj publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Achiziţiile vor fi efectuate la preţul pieţei, dar care nu poate fi mai mare de 4 lei/titlu, acţiunile urmând să fie folosite în cadrul unui program de tip "stock option plan" în vederea implementării unui sistem de remunerare şi derularea unui program de fidelizare a personalului pe o perioada de cel puţin trei ani, conform hotărârii acţionarilor băncii din primăvara anului trecut.
Pentru anul trecut, Banca Transilvania a raportat un profit net individual de 1,197 miliarde lei, cu 26,1% sub cel din anul 2019, declin apărut în contextul creşterii de provizioane.
Banca Transilvania, cea mai importantă companie de la BVB în indicii de pieţe emergente a FTSE Russell şi de pieţe de frontieră a MSCI, are o capitalizare bursieră de circa 13,22 miliarde de lei.
1. tare asta cu rascumpararea
(mesaj trimis de actionar BT si Evergent în data de 10.03.2021, 00:13)
pentru a nu-si da demisia in grup CAul de la BT, directorii si directorutii bancii, AGA din 2020 a hotarit sa rascumpere 35 milioane de actiuni TLV cu care sa-i fidelizeze. ne trece glontul pe la ureche an de an cu sefimea de la BT. noroc cu fidelizarea ca-i prostim de fiecare data sa mai stea o tura.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2021, 06:45)
din pacate asa este!
1.2. Investitor (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2021, 08:16)
Cei din conducerea bănci sunt plătiți pt ce fac, dar an de an sau învățat cu acțiuni gratuite, de curiozitate câte acțiuni ajung la angajați simpli de la ghișeu, cu răscumpărările ar putea sa facă altceva, de exemplu sa reducă capitalul social, oricum valoarea bănci a cam ajuns la apogeu, de aici în sus nu prea mai merge.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2021, 08:41)
Concret, ce anume vrei sa spui?
1.4. .vreau să cumpar (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de Amariei cristian în data de 10.03.2021, 23:44)
Eu că client nu pot cumpăra acțiuni
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2021, 11:04)
De ce nu poți cumpăra, pe bursa oricine poate. Dacă are și,, cascaval"
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2021, 08:33)
7% din profitul bancii merge pe "fidelizare". 35.000.000 de actiuni luate din piata costa minim 80.000.000 lei
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 10.03.2021, 08:45)
Refa calculele, amice, pentru ca nu o sa le cumpere acum ci dupa ex-date, si-o sa constati ca au dat mai putin pe acestea.
2.2. Nu fi asa sigur! (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Axxa în data de 10.03.2021, 10:08)
Le vor cumpara cand trebuie pentru a tine pretul sus, sa poata vinde initiatii.