Marvin Rettenmaier, un german de numai 25 de ani, a reuşit anul trecut să câştige trei turnee din seria World Poker Tour (WPT), în Las Vegas, Ciprul de Nord, precum şi pe cel din Praga. Germanul a învăţat tainele pokerului în Statele Unite ale Americii, unde a petrecut un an pe vremea liceului.
Marvin se comportă în timpul pauzelor din turnee ca un adolescent rebel, dar în momentul în care concursul reîncepe se transformă într-un adevărat prădător, "devorându-şi" adversarii care au curajul de a-i sta în faţă.
Despre calităţile sale, Marvin Rettenmaier a declarat pentru Mediafax: "Cred că stau destul de bine la capitolul logică şi analizez foarte bine situaţiile. Mă adaptez destul de bine la diferitele tipuri de jucători. De asemenea, cele mai puternice două puncte ale mele sunt strategia în turnee şi capacitatea de a citi oamenii".
Marvin Rettenmaier consideră că, pe termen lung, norocul în poker tinde către zero: "Dacă aş juca un milion de turnee, ceea ce este mult chiar şi într-o viaţă, şi aş fi favorit pentru că sunt un jucător bun, atunci cu siguranţă că aş câştiga. Dar dacă tu şi cu mine am juca "heads-up" (n.r. - joc în doi), atunci ai avea cam minimum 20-25 la sută şanse să câştigi împotriva mea, chiar dacă eu sunt jucătorul mai bun".