INDUSTRIA DE SECURITATE ŞI APĂRARE, LA RAPORT "Mai marii UE" doresc crearea unui centru militar de comandă

A.C.
Ziarul BURSA #Companii #Apărare / 11 decembrie 2013

"Mai marii UE" doresc crearea unui centru militar de comandă

Noua Strategie de Securitate şi Apărare a Uniunii Europene, care va fi discutată, în perioada următoare, la Bruxelles, vizează sporirea vizibilităţii ţărilor europene în plan militar, prin crearea unui grup de ţări care să fie însărcinat exclusiv cu misiuni de apărare şi securitate, chiar şi în afara spaţiului european, potrivit declaraţiilor membrilor Consiliului European.

Această decizie ar putea fi adoptată în cadrul reuniunii Consiliului European, care se va întâlni pe 19 şi 20 decembrie, pentru prima oară din 2008, în cadrul unui summit dedicat industriei de apărare şi securităţii.

O altă decizie care ar putea fi adoptată în cadrul reuniunii Consiliului European vizează stabilirea unui centru militar permanent, la nivelul Uniunii Europene.

Aşteptările oficialilor europeni de la acest summit sunt legate şi de Politica de Securitate şi Apărare Comună (PESAC) care ar trebui să ocupe un rol mai important în politica externă a Uniunii Europene.

Misiunile care sunt legate de Politica de Securitate şi Apărare Comună sunt deficitare din punct de vedere al logisticii, având mari probleme în coordonarea cu celelalte organisme internaţionale, mai arată europarlamentarii.

Potrivit declaraţiilor recente ale membrilor Consiliului European, Uniunea Europeană ar trebui să îşi redefinească strategiile de securitate, acordând mai multă atenţie statelor din vecinătate, dar şi cooperării cu NATO.

Într-o rezoluţie aparţinând europarlamentarului Michael Gahler, în colaborare cu un Comitet al Industriilor, care urmează să fie discutată în cadrul summit-ului, este prevăzută întărirea autonomiei strategice a Uniunii Europene, astfel încât să poată asigura un grad mai ridicat de siguranţă pentru cetăţenii europeni.

Dronele europene - noua strategie militară a Uniunii Europene

Într-o perioadă în care Europa se confruntă cu noi provocări în materie de securitate, iar statele membre fac eforturi mari ca să-şi doteze militar armatele, şapte state europene au decis să pună bazele unui program militar.

Franţa, Germania, Grecia, Italia, Olanda, Polonia şi Spania au format un "club al utilizatorilor de drone", propunându-şi să dezvolte un aparat de zbor fără pilot, care să rivalizeze cu dronele americane şi israeliene.

Ministrul francez al Apărării Jean-Yves Le Drian a afirmat, recent, că Agenţia Europeană pentru Apărare a fost însărcinată să întocmească o listă de necesităţi militare pentur producerea unei drone europene în următorii zece ani. Aparatele ar trebui să fie construite de un consorţiu format din multinaţionala militară europeană EADS, de francezii de la compania Dassault şi de italienii de la Finmeccanica.

Cheltuieli militare de 1,5 trilioane de dolari, anual

În ultimii doi ani, cheltuielile militare, la nivel mondial, au depăşit 1.500 miliarde dolari pe an, conform datelor Institutului Internaţional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (Stockholm International Peace Research Institute - SIPRI), ajungând în felul acesta la aceeaşi valoare cu cea a cheltuielilor din perioada Războiului Rece.

Criza economică nu a afectat semnificativ industria de apărare, astfel încât în 2010, într-o perioadă în care politicile de austeritate "erau la mare căutare", cheltuielile militare ale Uniunii Europene atingeau valoarea de 194 de miliarde de euro, aproximativ cât cifra deficitelor anuale ale Greciei, Italiei şi Spaniei, luate la un loc, conform analizei institutului de cercetare.

Cu toate acestea, potrivit SIPRI, cheltuielile militare mondiale ar putea scădea în următorii 2-3 ani, pe fondul retragerii trupelor NATO din Afganistan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb