Inflaţie de vorbe

Am să vă spun, în cele ce urmează, ce s-a întâmplat în politica modernă. Pe măsură ce politicienii moderni citeau din ce în ce mai puţin, ei au început să vorbească din ce în ce mai mult. Până am ajuns la stadiul de acum: zero cunoştinţe, un potop de vorbe fără sens.

Vă propun să o luăm sistematic, de la programul politic al unui partid anume. Am să las la o parte partidele din România. Aici, problema este că sistemul de partide a fost mereu unul instabil. Partide au apărut, au dispărut, s-au scindat sau au fuzionat. Şi, oricum, în România niciun partid nu dă două parale pe programul său. Aşa că voi analiza programele electorale ale partidului Laburist din Anglia.

Manifestul Laburist din 1900 avea câteva rânduri. Nu glumesc. Încăpea pe o foiţă de ţigară. Pe atunci laburiştii formau un partid revoluţionar, aşa că lucrurile erau clare. Cuvinte puţine şi dure. Abolirea armatei. Opoziţie la vaccinarea obligatorie. "Controlul public" al comerţului cu alcool. "Independenţa legislativă" a tuturor părţilor Imperiului (ceea ce echivala, de fapt, cu acceptarea secesiunii Irlandei şi altor teritorii). "Muncă utilă" pentru cei ajunşi în şomaj (observaţi ca nu le venise încă ideea că un şomer poate încasa bani de la stat stând degeaba acasă). Cu astfel de idei, să nu ne mirăm că laburiştii erau un partid de nişă. Doar 1 (unu) virgulă 3 (trei) la sută din voturile exprimate.

În 1906, laburiştii încearcă aceeaşi formulă. Cuvinte puţine, la obiect. Manifestul este cam la fel de concis precum acela din 1900. Atrage atenţia un rând îndreptat împotriva imigranţilor chinezi şi o critică la adresa Camerei Comunelor care este luată în vizor pentru că unii dintre deputaţi ar fi... berarii. Rezultatul este notabil mai bun. Aproape 5 la sută din votul popular. Dar tot prin subsolul politicii naţionale.

În 1918 alegerile s-au desfăşurat imediat după înfrângerea Puterilor Centrale. Pe atunci oamenii nu pierdeau vremea. Iar laburiştii încearcă, timid, o nouă abordare. Cum se spune în jargon, ceva "mai mult claxon". Acum avem două pagini de retorică. De data aceasta, textul e bine scris. Partidul Laburist a ştiut să exploateze dorinţa oamenilor de pace, precum şi neîncrederea în elitele tradiţionale. Oamenii erau obosiţi de război şi doreau, în acelaşi timp, ca sacrificiile lor să fie recunoscute şi recompensate. Mesajul laburiştilor promitea încetarea recrutărilor obligatorii şi "democraţie industrială". Sigur, nu puteau lipsi promisiunile fără acoperire, precum aceea a unui milion de case pentru muncitori. Dar efectul a fost spectaculos. 20 la sută.

În 1929 laburiştii au obţinut tot 20 la sută. Acum, însă, ei par decişi să o ia pe calea populismului vorbăreţ. Manifestul e ceva mai extins. Apar atacurile directe la adversarii politici ("Conservatorii îi taxează pe săraci!"). Apar cifrele statistice folosite în scop propagandistic. Listele: electrificare, eliminarea mahalalelor, etc. Înainte de orice, se observă că mesajul este segmentat, ceva pentru fiecare secţiune a electoratului de Stânga - mame cu copii, mineri, pensionari.

Ceva mai multe pagini are apoi manifestul din 1945, cel cu care Clement Attlee l-a învins pe Winston Churchill. Acesta e chiar o capodoperă a comunicaţiei politice. Are cap şi coadă, are stil. "Victoria în război trebuie urmată de o pace prosperă". Apare un lucru pe care Stânga l-a uitat pe parcurs: promisiunea de a apăra libertatea cuvântului şi a gândirii. Dar şi planul, detaliat, de a naţionaliza industria. Cel care a dus la declinul economic al Marii Britanii.

Textul din 1964, cu care Harold Wilson a câştigat alegerile (44 la sută) îţi dă impresia că este un produs de consum, creat de ingineri electorali. Este şi acesta destul de bine scris, dar dimensiunile sale sunt considerabile. E un sac în care s-au pus de toate. Sfârşitul colonialismului, zone de-nuclearizate, clasele cu maxim 30 de şcolari.

În 1979, când laburiştii lui James Callaghan au pierdut, este jale. Un fluviu de cuvinte. Ceva despre copiii mai mici de cinci ani, despre sport, şi despre "bunăstarea animalelor". Disperarea laburiştilor de a merge după fiecare votant, ca şi etatismul lor păgubos i-a adus la putere pe conservatori. Sloganul lui Margaret Thatcher a fost simplu: "Labour isn't working!".

În 2001 Partidul Laburist a câştigat o victorie istorică. 40 la sută din voturi şi Tony Blair confirmat ca premier. Programul electoral de atunci a devenit "mama tuturor programelor electorale" ale partidelor de acum, de Stânga sau de Dreapta. Consilierii lui Blair au reuşit să zăpăcească electoratul. Exact ce şi-au dorit, de atunci, toţi politicienii. Nu degeaba VV Ponta se înghesuia în poză cu Tony Blair.

Textul este atât de lung încât mă îndoiesc că, în afara unor specialişti în ştiinţe politice, vreunul dintre cei peste 26 de milioane de alegători l-a citit. Printre promisiuni se numără şi aceea de a reforma... Loteria. Acum, dacă stăm să ne gândim la ce au ajuns azi alegerile, chiar nu ar fi o idee rea.