Înscrieri pentru runda a doua a programului Rabla Plus

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Companii #Auto / 22 iulie

Înscrieri pentru runda a doua a programului Rabla Plus

English Version

Administraţia Fondului pentru Mediu lansează, astăzi, o nouă etapă de înscrieri în cadrul Programului Rabla Plus, pentru persoanele juridice, unităţile administrativ-teritoriale şi instituţiile publice, potrivit unui comunicat de presă emis de Ministerul Mediului.

Sumele alocate pentru etapa a doua de înscrieri, organizată în perioada 22 iulie - 18 august 2024, sunt următoarele: persoane juridice - 240 de milioane de lei şi Unităţi Administrativ-Teritoriale (UAT) şi instituţiile publice buget de 120 milioane de lei.

Potrivit sursei citate, înscrierile se realizează prin încărcarea în aplicaţia informatică a documentelor necesare, în limita sumelor alocate.

Programul "Rabla Plus" va mai avea o a treia sesiune de înscriere, împărţită astfel: pentru persoane juridice şi UAT, în perioada 19 august - 19 septembrie 2024 (cu bugete de 100 de milioane de lei la fiecare categorie de solicitanţi).

De asemenea, pentru persoane fizice vor fi alocate 100 de milioane de lei în perioada 19 august - 25 noiembrie 2024.

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul ecotichetului, indiferent de numărul de autovehicule uzate predate spre casare, este de: 25.500 lei - pentru achiziţionarea unui autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen, cu excepţia motocicletelor; 13.000 lei - pentru achiziţionarea unui autovehicul nou electric hibrid, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 grame CO2/km în sistem WLTP; 13.000 lei - pentru achiziţionarea unei motociclete electrice.

Ecotichetul se acordă pentru achiziţionarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depăşeşte suma de 70.000 euro, cu TVA inclusă.

Instituţiile publice şi UAT beneficiază de un ecotichet în cuantum de 120.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare o maşină uzată.

Cu toate acestea, din cauza scăderii în acest an a valorii ecotichetelor acordate de Administraţia Fondului pentru Mediu, în primele şase luni ale anului 2024 achiziţiile de maşini full electric au scăzut comparativ cu anul trecut, potrivit unei statistici prezentată recent de Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Amintim că la începutul anului 2024, s-a decis înjumătăţirea subvenţiei pentru maşini electrice achiziţionate prin programul Rabla Plus, un ecotichet fiind acum de 5.100 euro, iar asta se vede potrivit APIA în cifrele de vânzări, în iunie ele fiind la jumătate faţă de iunie 2023.

Astfel datele APIA pentru maşinile full-electrice în primele şase luni indică faptul că s-au vândut în România 2.100 de maşini Dacia Spring (faţă de 3.200 în prima parte din 2023) şi 921 de maşini Model 3 (dublare faţă de S1 2023). Pe trei a fost Tesla Model Y, la care vânzările au scăzut, iar pe locul patru a fost Renault Megane E-Tech, ale cărui vânzări s-au înjumătăţit.

În aceste condiţii, reprezentanţii APIA susţin că achiziţia de autoturismele "electrificate" va avea o creştere de numai 11,8% faţă de 2023, din cauza reducerii valorii voucherelor acordate prin programul Rabla Plus în 2024, ajungând, astfel, la o pondere de aproximativ 26% din total piaţă.

De aceea, APIA propune o reducere treptată, anuală, a valorii ecotichetelor, astfel încât să se ajungă de la aproape 10.000 de euro în 2023, la zero în 2030. O astfel de scădere treptată, anunţată cu mai mulţi ani înainte, ar da o predictibilitate cumpărătorilor care ar putea să decidă când pot cumpăra maşina şi în funcţie de subvenţie şi de câţi bani au într-un anumit moment.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb