Instituţii inutile

Vă propun un experiment. Deschideţi pagina de Internet a Guvernului României. Observaţi, în stânga, link-ul unde scrie "Instituţii în subordinea Guvernului". Acolo exis­tă ceva numit "Autoritatea Naţională pentru Tineret", condusă de Karoly Borbely, din al cărui CV de câteva rânduri rezultă că nu a fost niciodată altceva decât politician. La ce foloseşte până la urmă această "autoritate", mă îndoiesc că veţi descoperi. Am găsit ceva despre o consiliere prin "Centrele de Tineret" despre care nimeni dintre tineri nu a auzit şi despre.... MTV DJ Awards. Instituţia condusă de d-l Borbely nu e singura ce pare doar o sinecură pentru oamenii politici şi pentru clienţii lor. Agenţia pentru Strategii Guvernamentale, condusă de Alfred Bulai, se ocupă cu de toate, cum ar fi un program pentru studenţi (Campus Europa) şi "strategia de diplomaţie publică pentru integrarea în UE", teme de mare urgenţă, desigur. Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale este condus de Adrian Mironescu, fost coordonator al biroului de producţie care ne-a dat celebrul MIG 21 Lancer, cu care s-au deschis atâtea jurnale horror ale televiziunilor. În total sunt nu mai puţin de 26 de instituţii. Majoritatea au atribuţii care sunt sau pot fi exercitate fără probleme de o direcţie oarecare dintr-un minister.

Călătoria prin universul absurdului abia a început. Ştiaţi câte agenţii are Primul-minis­tru în directă subordonare? Nici mai mult, nici mai puţin decât 29. Unele sunt identice cu cele de pe prima listă, de unde deduc că la Palatul Victoria încă nu e clar cine conduce pe cine. Printre ele, exemple pure ale inutilităţii. Există un Departament pentru Dialog Social, despre care aflăm că a organizat un... dialog, în judeţul Olt, despre reforma pensiilor. Mai descoperim şi un Departament pentru Relaţii Interetnice, care ne avertizează că deja a terminat banii pentru finanţare de proiecte pe 2007 şi, prin urmare, nu mai acceptă noi proiecte. Ei pot pleca, prin urmare, în vacanţă, de la începutul lunii iunie până la Crăciun.

Ce vom descoperi, chiar şi la o examinare rapidă, e că instituţiile statului sunt dublate de o adevărată Armada de "centre" şi "departamente" finanţate generos de contribuabil. Asta ridică o problemă de principiu.

Noi avem, în această ţară, un peisaj presărat cu uzine în paragină, rezultatul ignorării legilor pieţei de către fostul regim socialist. Dacă Nicolae Ceauşescu decidea că ne trebuie o fabrică de procesat şisturi bituminoase, aceasta era construită, fără să mai se întrebe cineva ce sens are acest lucru. Dacă se dorea construcţia unui canal Dunăre-Bucureşti, acesta era început independent de orice calcule economice raţionale.

După 1989, încet-încet, fabricile de mucava au început să dispară. Dar în sfera politicii, mai puţin conectată la realitate decât aceea a economicului, festivalul de creaţie artistică abia a început. Din primele zile ale noului regim, când s-au înfiinţat tot felul de comitete şi comisii. Pentru revoluţionari, pentru aflarea conturilor lui Ceauşescu, pentru împărţirea "ajutoarelor", pentru distribuirea de sedii noilor "partide". Schema s-a dovedit lucrativă, aşa încât ea a fost preluată de Constituţia din 1991. Pun prinsoare că nu ştiţi - nici eu nu ştiam, dealt­fel, şi am aflat abia când mă documentam pentru acest articol - cine e Avocatul Poporului, despre care lege fundamentală face vorbire în trei articole (competenţele Primului-ministru sunt descrise de unul singur). Dar despre Consiliul Legislativ aţi auzit ceva până acum? Sau despre Consiliul Economic şi Social? Teoretic, acestea sunt structuri fundamentale ale statului român, menţionate, toate, de Constituţie, alături de CSAT sau de Parlament. Şi totuşi... Nume precum Dragoş Iliescu, Ion Ghizdeanu sau Mihail Gondoş vă spun ceva?

Se spune, adesea, că reforma statului e grea. Pe undeva, e adevărat. Dar unele lucruri esenţiale se pot face foarte uşor. Există numeroase instituţii, în această ţară, care nu au nicio raţiune de a fi. Cu ele sau fără ele e totuna. Tot ce fac ele, în afară de a consuma bani publici, e să sporească riscul de instabilitate şi confuzia.

Un celebru constructor din preajma Primului Război Mondial, întrebat despre cum trebuie proiectat un avion perfect, a răspuns că acesta se obţine nu prin adăugarea de piese, ci dimpotrivă, prin eliminarea lor, până când nu mai poţi scoate nimic. Atunci sistemul e simplu şi funcţional. În materie politică, lucrurile stau la fel. Un regim just şi eficient nu e unul "căpuşat" de departamente şi de secretari de stat, ci unul ale cărui instituţii sunt reduse la strictul necesar. În tradiţia republicanismului european, de altfel, este stabilit că un stat liber este unul aus­ter, în care guvernarea este pe cât de simplă cu putinţă, iar cheltuielile sunt reduse la un minimum. Micşorarea cheltuielilor şi complicaţiilor aparatului de stat nu e doar o necesitate economică, ci şi un semn al bunei guvernări.