Întoarcerea unui demagog

Jocurile sunt făcute. Alegerile prezidenţiale din Brazilia s-au terminat. Voturile au fost numărate şi câştigătorul, cu doar 50,9% din voturile din turul II, a fost declarat. Este Luiz Inacio Lula da Silva. Pe scurt, Lula.

Numele acesta probabil că nu spune prea multe pe la noi. Aici, în Est, mulţi îşi imaginează că lumea se opreşte la marginea proverbialului lan de porumb. Nu sunt interesaţi de politica externă. Însă Brazilia este o ţară importantă. Cu peste 200 de milioane de locuitori, este al şaptelea stat al lumii din punctul de vedere al populaţiei. Brazilia joacă un rol important în arena internaţională şi are o economie dinamică.

Acum însă, va intra pe mâinile lui Lula. Omul a mai fost preşedinte înainte, între 2003 şi 2010. Sub conducerea sa, corupţia a prosperat în Brazilia. Dacă în 2002, în Indexul Percepţiei Corupţiei, ţara era pe locul 45, în 2009 căzuse pe locul 75.

Profilul lui Lula este tras la indigo după acela al demagogului tipic din America de Sud. Educaţie? Zero. Ocupaţie? Muncitor. Viaţă de familie? Căsătorit de trei ori. Carieră? Agitator sindicalist. Chiar şi numele sub care este cunoscut, Lula, este o poreclă pe care şi-a transformat-o în nume legal (la fel ca infractorul "Piedone", cel care era primar pe undeva prin Bucureşti).

Vă veţi întreba, desigur, ce i-a făcut pe milioanele de alegători brazilieni să îl voteze de trei ori pentru cea mai înaltă poziţie din stat? Promisiunile demagogice de tip "Foamete zero!". Idei vagi, gen "Altă Brazilie este posibilă!". Şi capacitatea de a avea o coloană vertebrală flexibilă. Lula s-a declarat "personal împotriva avorturilor", pentru ca apoi să dea de înţeles că sub conducerea sa, avorturile vor fi "la liber".

Una dintre cele mai sordide afaceri politice din regimul Lula a fost aceea în care a fost implicat teroristul italian Cesare Battisti. În anii 1970, individul a făcut parte dintr-o grupare, "Proletarii înarmaţi pentru comunism". A fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru patru asasinate. După ce o vreme a primit azil în Franţa condusă de socialiştii lui Mitterand, insul a fugit apoi în Brazilia, unde a primit iarăşi azil, printr-un decret semnat de Lula. Decizia de a refuza cererea de extrădare a Italiei a înfuriat chiar şi Parlamentul European.

Norocul lui Lula s-a terminat când procurorii au deschis, în 2014, o vastă anchetă care viza o reţea de politicieni corupţi. Lula a fost desemnat drept "comandantul maxim" al reţelei, beneficiar al unei mite de peste un milion de dolari. A fost condamnat la ani grei de puşcărie.

S-ar spune că i-am văzut deja spatele lui Lula. Dar omul a insistat. După mai bine de un an de închisoare a fost eliberat. Sentinţa a fost casată pe motive tehnice. Avocaţii lui au descoperit, spre exemplu, că unul dintre judecătorii care l-au condamnat a fost la premiera unui... film care îl prezenta într-o lumină negativă pe Lula.

Acum, Lula a redevenit preşedinte pentru a treia oară. Constituţia Braziliei prevede că un preşedinte poate fi reales doar o dată... însă această limitare se aplică doar în cazul mandatelor consecutive. L-a învins, la limită, pe Jair Bolsonaro, care are, la rândul său, grave probleme de imagine. A patronat, spre exemplu, distrugerea pădurii din Amazon cu o intensitate fără precedent.

Acum ceva vreme, se părea că America Latină începe să scape din ghearele guvernărilor autoritare care i-au întârziat, pentru atâta vreme, dezvoltarea. Democraţia părea că s-a instaurat în multe dintre fostele republici bananiere. Brazilia a suferit mult sub dezaxaţi de tot felul. De la un regim de tip fascist-corporatist, în anii 1930-1940, la dictatură militară, între 1965 şi 1985.

Pentru noi, în Europa, revenirea lui Lula este o veste proastă. În mandatele precedente, el s-a remarcat ca un prieten al dictatorilor, din Iran în Bolivia. Lula probabil va sprijini în continuare BRICS, blocul dominat de China comunistă, India şi de Rusia.

Iar perspectiva, în America Latină, nu este prea bună. Argentina are, din 2019, un preşedinte peronist. Bolivia este condusă din 2020 de alt demagog, prieten al Chinei comuniste şi al Rusiei, Luis Arce. Chile are, din 2022, un preşedinte de Stânga acuzat de antisemitism, Gabriel Boric. Columbia l-a ales, tot în 2022, pe Gustavo Pedro, un fost luptător din gherilele de Stânga. Mexicul îl suportă din 2018 pe Andres Manuel Lopez Obrador, un anti-vaccinist fanatic, în mandatul căruia bandele de traficanţi de droguri au însângerat străzile. În Nicaragua, Cuba şi Venezuela avem aceleaşi dictaturi ale Stângii extreme care par să se fi eternizat, ca în Coreea de Nord.

Pentru noi, aici, una dintre concluzii este clară. Demagogia câştigă alegeri. Unii alegători nu au probleme să valideze politicieni aflaţi cu un picior în puşcărie. Eşti hoţ? Nu-i nimic, promite marea cu sarea! Democraţia modernă a ajuns să tolereze şi asemenea personaje, pentru că a ajuns să fie lipsită de mecanisme eficiente de apărare.