Întreruperile lanţurilor de aprovizionare şi războiul din Ucraina ar putea reduce comerţul mondial cu vin

G.D.
Miscellanea / 28 aprilie 2022

Sursa foto: www.pixabay.com

Sursa foto: www.pixabay.com

Întreruperile lanţurilor de aprovizionare şi războiul din Ucraina ar putea reduce comerţul mondial cu vin, după ce acesta îşi revenise anul trecut la un nivel record, pe măsură ce ţările au relaxat restricţiile legate de coronavirus, a declarat ieri organizaţia internaţională a vinului OIV, transmite Reuters, conform News.ro.

Comerţul mondial cu vinuri, măsurat prin exporturile totale, a crescut cu 16% în valoare, până la 34,3 miliarde de euro (36,15 miliarde dolari) şi cu 4% în volum, la 111,6 milioane de hectolitri (mhl), ambii indicatori marcând maxime istorice, potrivit Organizaţiei Internaţionale a Viilor şi Vinului (OIV).

Un hectolitru este echivalentul a 133 de sticle standard.

"În 2021, am asistat la o redresare generală a pieţei vinului. Adevărata provocare este modul în care sectorul va face faţă situaţiei din 2022", a declarat Pau Roca, directorul general al OIV, într-o conferinţă de presă.

După ce pandemia a contribuit la întârzierile logistice şi la creşterea costurilor, invadarea Ucrainei de către Rusia ar putea stimula şi mai mult inflaţia şi reduce cererea consumatorilor, a spus el.

Sancţiunile occidentale împotriva Moscovei ar putea afecta comerţul cu Rusia, care a cheltuit anul trecut 949 de milioane de euro pe importuri de vin, mai ales din Italia, Franţa şi Spania, a adăugat el.

Creşterea de anul trecut a fost determinată de cei mai mari trei exportatori de vin din lume, Spania, Italia şi Franţa, care au reprezentat puţin peste jumătate din totalul exporturilor, a spus OIV.

Industria vinului din Franţa a raportat deja vânzări record la export pentru 2021.

Dintre importatori, Statele Unite au rămas principala destinaţie din punct de vedere valoric, importurile crescând cu 21%, până la 6,2 miliarde de euro, anul trecut, a spus OIV.

Volumul importurilor SUA a crescut cu 13%, până la 13,9 milioane de hectolitri, depăşind Marea Britanie ca al doilea cel mai mare importator din lume, deoarece Brexitul a contribuit la o scădere a importurilor Regatului Unit.

Germania a rămas cel mai mare importator în funcţie de volum, cu importuri stabile la 14,5 mil. hectolitri.

Consumul total de vin la nivel mondial a crescut cu 1% în volum, oprind o scădere înregistrată începând cu 2018, legată de o scădere bruscă a cererii chineze ca urmare a unui boom anterior, a spus OIV.

Producţia globală din 2021 a fost estimată la 260 de milioane de hectolitri, în scădere cu 1% faţă de anul precedent, ca urmare a recoltelor de struguri afectate de vreme din Europa de Vest, care au anulat efectul producţiei record din emisfera sudică. Estimarea este totuşi peste intervalul de prognoză iniţial de 247,1-253,5 milioane de hectolitri, publicat de OIV în noiembrie, producţia italiană fiind revizuită în mod semnificativ în sus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb