Întrevedere Dăncilă - ambasadorul Andrew Noble

T.T.
Politică / 29 ianuarie 2019

Viorica Dăncilă şi Andrew Noble (Sursa foto: Guvern.ro)

Viorica Dăncilă şi Andrew Noble (Sursa foto: Guvern.ro)

Premierul Viorica Dăncilă a avut o întrevedere, astăzi, cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Andrew Noble, context în care a fost abordată cu precădere problema retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană, îndeosebi din prisma Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, exercitată în prezent de către România.

Discuţia a reliefat stadiul foarte bun al relaţiei strategice dintre România şi Marea Britanie. Au fost trecute în revistă rolul comun la securitatea şi apărarea Europei, atât în cadrul NATO, cât şi în virtutea dialogului politic bilateral dintre cele două ţări, precum şi legăturile economice şi sociale tot mai strânse, potrivit unui comunicat al Guvernului publicat, astăzi, pe site-ul Instituţiei.

Prim-ministrul român a reiterat importanţa pe care ţara noastră o acordă necesităţii protejării drepturilor cetăţenilor români din Regat şi a oferit, totodată, garanţia că România va întreprinde toate demersurile interne pentru respectarea drepturilor cetăţenilor britanici din România, indiferent de scenariul care se va concretiza în perioada următoare.

În acelaşi timp, a fost subliniat faptul că retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană va impune, în mod necesar, şi recalibrarea Parteneriatului Strategic, revizuit ultima dată în 2011.

A fost exprimată încrederea că Parteneriatul Strategic revizuit va deveni expresia unei noi etape, de cooperare aprofundată şi cuprinzătoare, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb