Inundarea centralei de la Porţile de Fier a cauzat oprirea Grupului 4

A.M.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 5 decembrie 2016

Inundarea centralei de la Porţile de Fier a cauzat oprirea Grupului 4

Radu Nuţă, Hidroserv: "Acest eveniment se poate întâmpla în orice secundă şi la celelalte hidroagregate"

Cristinel Popescu, Sindicatul Hidroserv: "Norocul a fost că doar un singur motor din Grupul 4 a bubuit"

Radu Nuţă: "Cristinel Popescu, de meserie fiind pompier, nu are cum să interpreteze problemele şi gravitatea evenimentului"

Grupul 4 Porţile de Fier I a fost oprit din cauza avariilor de proporţii produse în urma inundării centralei, ne-a declarat Cristinel Popescu, lider al sindicatului Hidroserv. Potrivit unui comunicat al sindicatului, avaria de proporţii s-a produs în data de 30 noiembrie, în jurul orelor 23:00.

Radu Nuţă, directorul Hidroserv Porţile de Fier, ne-a declarat: "Acest grup a fost inundat pentru că s-a defectat o supapă de vid, în condiţiile în care fiecare grup are trei supape, iar acest eveniment se poate repeta în orice secundă".

Retehnologizarea de la PF I a fost încredinţată direct, în 1997, firmei elveţiene Sulzer Hydro - absorbită ulterior de o altă firmă elveţiană, VA TECH (ulterior Andritz Hydro potrivit presei) - de către guvernul Ciorbea, la iniţiativa lui Călin Popescu Tăriceanu, ministrul Economiei de la acea vreme.

Acum, domnul Radu Nuţă ne-a explicat: "Pe 30 noiembrie la ora 23:00 s-a întâmplat acest incident, care nu se mai cheamă de mult avarie, din cauza unei supape de vid, fiecare hidroagregat având trei supape de vid. Domnul Ovidiu Agliceru (n.r directorul general al Hidroelectrica) a acceptat cartea maşinii care avea scăpări şi nu spunea cum se intervine sau dacă este necesară vreo revizie la supapele de vid. Este puţin în culpă. Atât timp cât cineva a acceptat cartea tehnică nu este posibil să mai aibă pretenţia să ceară penalităţi de la executant, de la Va Tech, respectiv Andritz".

Acesta a mai spus: "Acest eveniment se poate întâmpla în orice secundă şi la celelalte hidroagregate. (...) Nu este primul incident din cauza gestionării proaste a modernizărilor".

Conform documentului sindicaliştilor, inundarea a fost cauzată de o defecţiune la hidroagregatul 4 (HA 4). Domnul Popescu a precizat: "Această inundaţie, fiind dinspre aval, nu a creat o problemă exagerat de gravă. Cel mult se putea întâmpla să se egalizeze nivelul apei din centrală cu cel al apei din aval, adică circa 40 de metri. Sursa maşinilor este la 48 de metri. Apa a ajuns până la 27 de metri, extistând canale care au preluat apa şi au direcţionat-o spre un bazin de unde a fost eliminată. Se putea întâmpla orice".

Cristinel Popescu a menţionat: "Norocul a fost că doar un singur motor din Grupul 4 a bubuit. S-au desfăşurat lucrări zile în şir, se lucrează şi acum, pentru curăţarea locului. Am vorbit cu un coleg şi chiar mi-a transmis că în unele locuri au intrat şi peşti".

Acesta a mai spus că modul în care a fost realizată centrala şi intervenţia rapidă a salariaţilor au făcut ca efectele avariei să fie minore, adăugând: "Reparaţiile şi întreţinerile centralei, de când a intrat Hidroelectrica în insolvenţă, se efectuează la un nivel mult mai redus".

Acesta a semnalat, legat de problemele de scurtcircuite, faptul că la centrala Porţile de Fier nu funcţionează nici centura de împământare şi nici instalaţiile de sesizare a incendiilor.

În replică, domnul Nuţă a adăugat: "Cristinel Popescu a fost la Bucureşti şi nu avea de unde să ştie astfel de informaţii. De meserie fiind pompier nu are cum să interpreteze problemele şi gravitatea evenimentului. Domnul Popescu este un farseur".

Potrivit domnului Cristinel Popescu, avaria reprezintă unul din efectele reducerii majore a lucrărilor de reparaţii şi întreţinere dictate de fostul administrator judiciar, Remus Borza.

Sindicatul Porţile de Fier a atras în nenumărate rânduri atenţia asupra problemelor din Porţile de Fier, din cauza reducerii aberante a lucrărilor de mentenanţă, mai susţine liderul sindicatului.

Ministerul Energiei nu a putut fi contactat, până la ora redactării articolului, pentru o poziţie.

Opinia Cititorului ( 8 )

  1. cine are rabdare sa citeasca raportul din anul dezastrului va putea observa reducerea procedurilor de mentenanta , pastrand ciclul acestora.

    Dar noi, de ce aflam abia la 5 zile de la producerea accidentului? Cineva a incercat sa musamalizeze situatia. Cred ca e momentul sa fie schimbata toata conducerea Hidroelectrica cu oameni responsabili si profesionisti. Nu e de joaca!

    1. Dl Popescu - pompier... Dl Nuta - bagatorde seama... Fiecare HG are cate 4 supape de vid... HG s-a inundat pana la cota 42, lucru care a determinat si scoaterea uleiului din Lagarul Turbinei... Halal "profesionisti"... Daca nu era seful sectiei Exploatare... ca ca el altul n-o sa gasiti... cu epoleti !

      Imi plac persoanele care nu au curajul sa-si divulge numele. Sub pseudonim poti scrie orice. Eu nu am spus ca sunt doar 3 supape. Din contra in dreptul la replica pe care l-am transmis de ieri, am specificat ca sunt 4 ventile de aerisire ( aceasta e titulara corecta ). In comunicatul de presa integral pe care il puteti gasi pe epoch times, o sa vedeti ca am vorbit de eficienta interventiei salariatilor.

      Ce poate comenta un ciocoflendar care în loc sa izoleze hiro agregatul cu atardourile din aval, el încerca să conecteze prin apa infiltrata o pompa de 300kw . DREPT ESTE CA DOMN CĂPITAN BOESCU A FOST BĂGĂTOR DE SEAMA și probabil dumneata lafel

    Nu functioneaza centura de impamantare? Cam cretina afirmatia ...

    E grav ca nu e transparenta la o societate dorita la bursa ... 

    La fel se va proceda si dupa listare??

    Vom afla ca sindicalistii prind pesti pe la turbine ???  

    1. PS - S-au inundat doar instalatiile aferente HG-4, nu Intreaga Centrala.

      S-a petrecut imediat dupa oprirea normala HG-4. 

      Când apa se scurge pe cele șase scări aferente celor 6 hidroagrgate, este la mintea oricărui guguman ca....este inundata toată cota precum și toate galeriile

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb