INVESTIŢIA OTV ÎN NOUL SEDIU - 4 MILIOANE DE EURO  Dan Diaconescu: Sunt unic acţionar al OTV

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Companii #Media-Advertising / 13 iulie 2009

Dan Diaconescu: Sunt unic acţionar al OTV

Dan Diaconescu: Cred că OTV valorează 35 milioane de euro, în acest moment

OTV îşi schimbă în această vară grila de programe şi se mută într-un nou sediu. Valoarea investiţiei se ridică la circa 4 milioane de euro. "Avem în vedere să ne mutăm la începutul lunii august într-o clădire nouă, de 7 etaje, situată în nordul Capitalei", ne-a declarat domnul Dan Diaconescu, proprietarul OTV.

Într-un interviu acordat ziarului BURSA, domnul Dan Diaconescu ne oferă detalii referioare la noua grila de programe a OTV. Domnia sa ne-a mai spus cu această ocazie că este unicul acţionar al trustului de presa pe care îl conduce, în ciuda numeroaselor zvonuri de preluare, valoarea actuală a televiziunii OTV fiind estimată de însuşi Dan Diaconescu la 35 milioane de euro.

Domnia sa ne-a declarat că şi OTV a fost afectat de situaţia economică actuală, mai ales pentru că banii din publicitate se încasează destul de greu din cauza blocajului financiar actual.

Proprietarul OTV ne-a mărturisit că OTV a rezistat timp de 3 ani fără nici un fel de reclamă preluată de la agenţiile de publicitate şi că OTV nu face nici o afacere în care să piardă bani:

"Cînd nu trăieşti decît din presă, nu îţi poti permite găuri de milioane de euro într-o televiziune, trebuie să fii profitabil. OTV este singura televiziune din România care nu a ieşit pe minus încă din prima lună de emisie".

(Interviu cu Domnul Dan DIaconescu Proprietarul OTV)

Dan Diaconescu: Cred că OTV valorează 35 milioane de euro, în acest moment

Reporter: Care este valoarea investiţiei în noul sediu? Este un sediu închiriat sau aparţine OTV?

Dan Diaconescu: Valoarea investiţiei în noul sediu, care se află în Băneasa, se ridică la aproximativ 4 milioane de euro şi este în totalitate proprietatea OTV. Clădirea are şapte etaje, decorurile sunt foarte scumpe, iar aparatura este de ultimă generaţie. Suprafaţa locaţiei este de circa 2000 de mp, cu 300 mp pe nivel.

Preconizăm că ne vom muta între 1 şi 15 august.

Reporter: Câţi bani sunt investiţi în noua grilă de programe?

Dan Diaconescu: Noi nu lucrăm în sistemul clasic în care operează celelalte televiziuni, adică achiziţia de programe; noi colaborăm cu diverse case de producţie externe care produc emisiuni, noi nu le cumpărăm, ci le transmitem şi împărţim veniturile din publicitate. Totul depinde de fiecare producţie în parte, în funcţie de mai mulţi vectori, cum ar fi audienţa, valoarea investiţiei.

De exemplu, producţia care va fi în noua grilă de programe a OTV din 19 iulie, şi care va fi prezentată de Pepe şi Ramona Bădescu, este foarte scumpă, în prima fază valoarea ridicându-se la circa 500.000 de euro pe ediţie (inclusiv premiile care constau în apartamente şi maşini de lux), adică peste 2 milioane de euro pe lună. Acordăm casei de producţie mai multe minute de publicitate ca să poată scoate banii pe această investiţie.

Avem contract cu casa de producţie pentru această emisiune pentru cinci ani şi au tot bugetul asigurat până după Revelion. Premiile încep în iulie, de la 3 maşini şi 3 case, în următoarea lună 4 case şi 4 maşini, iar în noaptea de Revelion vor fi acordate 8 case şi 8 maşini de lux.

Este vorba despre un mega-show, care se desfăşoară la studiourile Kentauros pe circa 1000 de mp. Formatul este de spectacol-maraton de 4 ore, duminica, pe slotul orar al emisiunii lui Dan Diaconescu, între 8 si 12 pm. Invitaţii sunt oameni de calitate din diverse domenii.

Sâmbăta vom avea un alt format de emisiune, pe acelaşi slot orar, Academia de folclor, invitaţi fiind oameni care cântă folclor autentic.

De asemenea, suntem în negocieri cu Oana Zăvoranu pentru o altă emisiune. I s-a terminat contractul de la Kanal D acum două săptămâni şi nu a semnat încă prelungirea de contract.

Reporter: Ce ne puteţi spune despre structura de acţionariat a grupului de presă pe care îl conduceţi?

Dan Diaconescu: În ciuda zvonurilor care s-au vehiculat în presă, eu sunt unic acţionar al trustului de presă pe care îl conduc.

Reporter: Cum a fost afectat de criza economică grupul de presă pe care îl conduceţi?

Dan Diaconescu: Ca toată lumea, şi noi am fost afectaţi de situaţia actuală, mai ales pentru că banii nu se mai mişcă. Avem probleme cu încasarea banilor din publicitate, chiar şi din luna ianuarie sau de anul trecut.

Pe lângă aceste întârzieri, când emitem facturi, avem de plată taxe către stat - TVA, impozit pe profit. Am ajuns la situaţia în care trebuie să încasăm 80 de miliarde de lei vechi (circa 2 milioane de euro) şi avem taxe de plătit către stat de circa 8 miliarde de lei vechi.

Din cauza crizei, autorităţile au acum o nouă practică. Dacă vin în control şi le spui că nu ţi-au plătit x sau y, cer lista cu clienţii şi furnizorii ca să se ducă peste ei să încaseze banii. Cum să îi trimit control clientului meu cu care lucrez?

Tot din cauza situaţiei actuale economice, clienţii şi-au înjumătăţit bugetele de publicitate, iar anumite televiziuni au vândut spoturile cu preţuri extrem de mici, anti-concurenţiale, încercând să atragă clienţii medii, direcţi.

Erau televiziuni care nici nu discutau cu clienţii dacă nu aveau buget de minimum 100.000 de euro, iar acum acceptă şi pe cei care au buget de 5000 de euro.

OTV a primit dintotdeauna clienţi direcţi, cu bugete mici, clienţi pe care până acum nimeni nu îi primea. Din această cauză nivelul spoturilor publicitare difuzate de OTV nu aveau calitatea celor făcute de agenţiile de publicitate, pentru că, bugetul fiind mic, costul producţiei trebuia să fie mic.

OTV a rezistat timp de 3 ani fără nici un fel de reclamă preluată de la agenţiile de publicitate. De un an de zile, am început să lucrăm cu ele, binişor spun eu, însă trebuie să ne asumăm întârzierile la plată care apar în relaţia client - agenţie de publicitate - televiziune.

Însă şi clienţii direcţi au început să întârzie plăţile pentru că au, la rîndul lor, probleme, din cauza crizei economice.

Există în prezent televiziuni care transmit spoturi publicitare fără bani, însă noi nu ne permitem aşa ceva.

Reporter: Intenţionaţi să lansaţi şi alte posturi tv, în afară de OTV şi DDTv?

Dan Diaconescu: Da, avem în vedere lansarea altor posturi tv. Poate în străinătate.

Reporter: Aveţi în vedere dezvoltarea pe internet a programelor tv?

Dan Diaconescu: Aşa cum fac toate televiziunile, şi noi încercăm dezvoltarea pe internet a programelor noastre. Va fi în curând gata site-ul otv, emisiunile vor fi transmise live pe internet. Nu poţi să nu ţii pasul cu această tehnologie chiar dacă se încasează puţin din publicitatea pe internet.

Reporter: La cât este evaluat trustul de presă pe care îl conduceţi?

Dan Diaconescu: Cred că în acest moment putem vorbi de 35 milioane de euro. Au fost negocieri destul de avansate cu anumiţi investitori. De exemplu, Sorin Ovidiu Vântu a acordat 20 de milioane de euro pentru 20% din acţiuni, iar Adrian Sârbu -11 milioane de euro, pentru un pachet de 20%.

Am mai fost în discuţii şi cu cîţiva oameni de afaceri austrieci care doreau să listeze un pachet de acţiuni OTV la bursă, între timp însă bursa a scăzut şi nu a mai fost cazul.

Reporter: Câţi angajaţi aveţi în prezent?

Dan Diaconescu: Avem aproximativ 130 de angajaţi şi 70 de colaboratori.

Reporter: Care este relaţia actuală pe care o aveţi cu agenţiile de publicitate?

Dan Diaconescu: Consider că nu mai este de actualitate reticenţa agenţiilor de publicitate în ceea ce priveşte OTV. Haideţi să ne uităm la celelalte televiziuni şi vom vedea o mulţime de emisiuni tabloide, avînd ca sursă de inspiraţie OTV.

Poţi să faci presă aducînd bani de acasă, cum se întâmplă în unele trusturi de presă care au însă şi alte afaceri mai importante, care aduc bani. Însă cînd nu trăieşti decît din presă şi nu îţi poti permite găuri de milioane de euro într-o televiziune, trebuie să fii profitabil. OTV este singura televiziune din România care nu a ieşit pe minus din prima lună de emisie.

De aceea am preferat să lucrăm cu clienţi direcţi care să ne asigure un buget minim, am făcut maximum din ce s-a putut cu aceşti bani, puţini recunosc. De aceea şi nivelul OTV a fost destul de scăzut până acum comparativ cu ceilalţi, însă cu acest nivel a reuşit să fie lider de piaţă între 10 şi 12 noaptea.

OTV nu face nici o afacere în care să piardă bani, de aceea am închis ziarul Oglinda. Nu mai era profitabil.

Reporter: Care este valoarea amenzilor pe care OTV, respectiv DDTv, le-a primit de la CNA?

Dan Diaconescu: Ar trebui ca membrii CNA să nu mai fie numiţi pe criterii politice, ci profesional. Avem o relaţie tensionată cu cei de la CNA, care aplică aceeaşi lege, dar în mod discriminatoriu. În cazul OTV sunt foarte atenţi la fiecare detaliu, altora le sunt trecute cu vederea. Multe televiziuni primesc somaţii, în cazul OTV nu mai există somaţiile, ci amenzile. Săptămîna aceasta am primit amenzi de 500 de milioane de lei vechi.

Anul trecut am plătit amenzi de 14 miliarde de lei vechi. Chiar dacă încercăm să le contestăm, în 15 zile trebuie să le plăteşti. Tu poţi să câştigi procesul cu CNA pentru o amendă în doi ani de zile, însă banii trebuie plătiţi în 15 zile, pentru că, altfel, CNA o trimite la ANAF, care o transmite către bancă şi îţi iau banii din conturi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Domnule, sunt pensionara, nureusesc sa intru pe se intampla acum.. Vreau sa intreb romanii, ca adrian paunescu... unde sunt/ unde sunt romanii nopstrii??? ce se alege din nopi??? Am 75 de ani, am facut muca voluntara, pateriotica, dar jaf ca acuma niciodata!!!! Unde sunt romaniii nostrii? Cui taiem capul ???

    la actolescentii care ies dintr-o casa de copii de ce lumea face diferenta la toate locurile de munca.dupa 18 ani ii da afara din centru si ii da o locuinta pe doi ani si dupaia de face.ca am depus la primarie un dosar pentru o locuinta din 1997 si nici pan in prezen nu sa rezolvat nimic.de ce oare se face diferenta.atat am vrut sa va spun poate faceti ceva va multumesc pentru intelegere

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb