IOAN RUS: "Privatizarea CFR Marfă va fi din nou discutată cu misiunea FMI"

V.B.
Companii #Transporturi / 25 noiembrie 2014

Privatizarea CFR Marfă va fi din nou discutată cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI) care va sosi săptămâna viitoare în România, fiind posibil ca oficialii să stabilească alt calendar, în funcţie de interesul nostru, a declarat astăzi ministrul Transporturilor, Ioan Rus, citat de surse din presă.

Demnitarul a explicat: "Pentru privatizarea CFR Marfă, este un calendar agreat încă de anul trecut. De săptămâna viitoare, vine FMI. Vom avea discuţii. Am avut discuţii şi cu ei şi cu Banca Mondială şi cu Comisia Europeană. Am explicat că suntem absolut de acord cu privatizarea CFR Marfă şi nu numai CFR Marfă (sunt de acord cu ideea în sine), dar să-mi dea răgazul necesar să aduc aceste companii în situaţia de a putea fi vandabile pe bani adevăraţi. Privatizarea nu poate fi doar un scop în sine: «hai să scăpăm de ceva». Să reuşim să şi încasăm, şi să facem şi din punct de vedere economico-financiar o afacere bună. Încet-încet, aceste lucruri se materializează şi atunci vom agrea cu dânşii un calendar care chiar să se întâmple. Până în august 2015, trebuia lansată licitaţia, după calendarul vechi. Este posibil să se întâmple exact în interiorul acelui program şi este posibil să se înţeleagă (de fapt, înţeleg, că am avut aceste discuţii) nevoia să mişcăm calendarul în funcţie de interesul nostru".

CFR Marfă a înregistrat rezultate bune, în primele nouă luni din 2014, a anunţat ministrul, în condiţiile în care volumul de mărfuri expediate a crescut cu 6,9%, iar cota de piaţă a urcat de la 54% la 58% pentru mărfuri transportate.

"Veniturile din exploatare au crescut cu 1,2%, cheltuielile din exploatare au scăzut cu 12,4% datorită faptului că achiziţionarea de energie electrică de tracţiune de pe piaţa liberă are scăderi de 30% pe acest capitol, renegocierea contractelor pentru reparaţia materialului rulant scăderi cu 23,7%, celelalte servicii de pază, transbordare, prestaţii metrologice, salubritate etc. au scăzut cu 15%, astfel încât pierderea operaţională s-a redus cu 90% la CFR Marfă. Deci, compania, la finele acestui an, se apropie încet - încet de zero pe zero, astfel încât societatea în 2015 va deveni o companie care va arăta ca fiind bancabilă, având o valoare a acţiunilor crescută, astfel încât procesul de privatizare a unei astfel de societăţi va avea o cu totul altă conotaţie în piaţă decât cea despre care am discutat anul trecut. Încep să cred că este posibilă o privatizare în condiţiile în care statul român şi ministerul în sine sau compania să câştige mult mai mulţi bani, pentru că este în situaţia de a avea valoare de piaţă", a mai spus Rus.

Demnitarul a punctat că, în general, rezultatele economico-financiare la 9 luni ale societăţilor din subordinea Ministerului Transporturilor s-au îmbunătăţit considerabil, majoritatea trecând pe profit operaţional. Companiile au consemnat o curbă pozitivă în activitatea curentă, rezultatul operaţional raportat la activitatea curentă având creşteri notabile la CNADNR (cu 17%), CFR Marfă (22,69%) şi CFR Călători (26%), a mai arătat Ioan Rus. Ministrul a adăugat că rezultatele au fost posibile prin aplicarea unor programe de diminuare a costurilor, în special la CFR Marfă (cu 12,45%), CFR Călători (4,37%) şi Administraţia Porturilor Maritime Constanţa (7,25%). În acelaşi timp, au fost gestionate prudent arieratele şi datoriile, în special la firmele cu probleme în acest domeniu, a afirmat demnitarul.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. minciuni deale voastre

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb