Ipocrizii demagogice

Giganţii industriei Tech, Twitter, Facebook, Instagram sau Youtube i-au suspendat conturile lui Donald Trump, (încă) preşedintele Statelor Unite, iar Amazon a încetat să mai găzduiască aplicaţia Parler (platforma de extremă dreapta care voia să concureze Twitter) pe care erau promovate teoriile conspiraţiei QAnon şi unde se întruneau cei care păreau să pregătească o nouă insurecţie împotriva instituţiilor democraţiei liberale şi poate chiar o încercare de asasinare a lui Joe Biden. În faţa acestor acţiuni, în lumea largă şi de la stânga la dreapta se vorbeşte despre limitarea libertăţii de exprimare, cenzură şi încălcarea drepturilor constituţionale. Pe de o parte, la stânga, într-o logică a anti-capitalismului difuz se cere condamnarea marelui capital care, dacă-şi permite să intervină în politică şi să cenzureze un preşedinte atotputernic, va limita mai apoi dreptul la exprimare a cetăţenilor obişnuiţi. Cenzura, dacă e să existe, e o treabă a statului, nu a instituţiilor private! De cealaltă parte a eşichierului politic, la dreapta, se insistă cu şi mai multă energie asupra atentatului împotriva libertăţii de expresie şi a limitării drepturilor constituţionale de către actori privaţi. Pare să mai fie foarte puţin până ce marea finanţă evreiască să fie învinuită de acest atentat! Încă o dovadă că populismul este un instrument fără dimensiune ideologică. Fiecare din părţi îşi revendică "poporul" său!

Iar această ipocrizie demagogică depăşeşte cadrul politic strict fiind promovată în dezbaterea publică şi de reprezentaţi ai societăţii civile liberale (jurnalişti, activişti civici etc.) care se simt îndreptăţiţi să critice cenzura. Dar oare despre ce cenzură este vorba?

Căci nu numai că Donald Trump şi echipa sa au încurajat o mulţime furioasă mânată de ură să atace Capitoliul, dar, chiar şi după evenimentele din 6 ianuarie 2021, au continuat să posteze pe reţelele sociale materiale, care nu doar că nu condamnau atacatorii, aşa-zişii "patrioţii americani", dar sugerau susţinerea insurgenţilor şi incitau, mai mult sau mai puţin explicit, la continuarea atacurilor. În aceste condiţii, Facebook, Twitter şi alte mari companii de social-media au considerat ca sunt încălcate condiţiile de utilizare pe care toţi utilizatorii le acceptă formal.

De aceea, dezactivarea conturilor preşedintelui nu încalcă în niciun fel libertatea de exprimare. În SUA, primul amendament al Constituţiei americane nu se referă la actorii privaţi, ci la obligaţiile şi limitele guvernului în privinţa asigurării libertăţii de expresie. De altfel, aceasta este logica libertăţilor negative, cum este libertatea de expresie, de a limita puterea guvernelor. Iar Twitter este o companie privată care are dreptul să restricţioneze serviciile oferite clienţilor săi, cu atât mai mult cu cât aceştia au asumat politica companiei. În acelaşi timp, şi măsurile care interzic unor utilizatori să promoveze dezinformarea sau violenţa nu pot fi considerate cenzură în sensul juridic la termenului.

Asta nu înseamnă în niciun fel că acest tip de acţiuni nu ar fi arbitrare. Aceste companii au fost inconsecvente în aplicarea regulilor privind dezinformarea. Donald Trump, de exemplu, a avut multe tweet-uri marcate sau ascunse pentru că ar dezinforma, în timp ce nu acelaşi tratament a fost aplicat altora. Abia atunci când situaţia a devenit periculoasă restricţionarea mesajelor a fost acceptată. Dar, dincolo de aceste inconsecvenţe, suspendarea definitivă sau temporară a conturilor lui Donald Trump sau ale celor care promovează teoriile conspiraţiei a fost un gest absolut necesar. Înainte ca instituţiile politice, fie parlamentele, fie Uniunea europeană, fie ONU, să elaboreze un sistem public de limitare a dezinformării, actori privaţi şi-au înţeles responsabilitatea şi au încercat să salveze ce mai putea fi salvat. Chiar cu riscul de a-şi pune în primejdie interesele comerciale pe termen scurt şi mediu. Să fie asta cenzură?