Iranul creşte capacităţile de îmbogăţire a uraniului, pe fondul discuţiilor diplomatice privind revenirea la pactul nuclear

G.U.
Internaţional / 2 decembrie 2021

Iranul creşte capacităţile de îmbogăţire a uraniului, pe fondul discuţiilor diplomatice privind revenirea la pactul nuclear

Iranul îşi extinde capacităţile de îmbogăţire a uraniului, încălcând acordul nuclear din 2015, au declarat miercuri experţi ai Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) din Viena, informează dpa, conform Agerpres.

Cel mai recent raport al AIEA a fost anunţat în timp ce la Viena erau în curs de desfăşurare discuţii la nivel înalt ce urmăresc restabilirea pactului nuclear, în pofida tensiunilor dintre Statele Unite şi Iran.

Inspectorii AIEA au vizitat marţi instalaţia nucleară subterană de la Fordow, potrivit unui mesaj al AIEA către membrii agenţiei. Observatorii AIEA au raportat adoptarea de măsuri pentru îmbogăţirea uraniului cu centrifuge de înaltă eficienţă.

Iranul a confirmat că la Fordow a început îmbogăţirea uraniului cu 20%. Mohammed-Resa Ghalebi, directorul executiv al misiunii Iranului pe lângă AIEA, a declarat, ca răspuns la raport, că acesta este destinat producerii de hexafluorură şi serveşte unor scopuri paşnice.

Inspectorilor AIEA le-a fost permis accesul pentru a efectua controale de verificare, a adăugat diplomatul iranian, potrivit agenţiei de presă ISNA.

Acordul nuclear internaţional din 2015 a impus limitări programului nuclear al Iranului pentru a-l împiedica să dezvolte uraniu sau plutoniu pentru arme. În schimb, ţările occidentale au ridicat sancţiunile impuse Iranului.

Luni, Iranul a reluat negocierile indirecte cu SUA după o pauză de cinci luni pentru a-şi reduce din nou programul nuclear, în cazul în care sancţiunile americane vor fi, de asemenea, ridicate.

Germania, Franţa, Marea Britanie, Rusia şi China mediază discuţiile.

Diplomaţii europeni au sperat la un semnal de bunăvoinţă din partea Iranului.

Teheranul a început, treptat, să nu mai respecte termenii acordului din 2015 după ce Washingtonul s-a retras din pactul nuclear în 2018, la iniţiativa preşedintelui Donald Trump şi a reimpus sancţiuni economice dure Iranului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb