Irina Socol, condamnată definitiv la închisoare cu executare

C.I.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 4 mai 2016

Irina Socol, condamnată definitiv la închisoare cu executare

Irina Socol s-a retras din SIVECO, distribuind acţiunile sale, cu titlu gratuit, către mai multe persoane din echipa de management a companiei

Fostul preşedinte Siveco România, Irina Socol, a fost condamnată definitiv, ieri, de Curtea de Apel Bucureşti la doi ani şi şase luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Iniţial, Irina Socol a fost condamnată la trei ani şi şase luni închisoare în iulie 2015 de către Tribunalul Bucureşti, pedeapsă redusă acum la doi ani şi jumătate de către Curtea de Apel Bucureşti. Din cei doi ani şi şase luni se va scădea perioada cât Irina Socol a stat în arest preventiv (9 septembrie 2014 - 3 noiembrie 2014) şi în arest la domiciliu (de la 3 noiembrie 2014 până în prezent).

Pedepse reduse au primit şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar: Aurora Ecaterina Crusti - 2 ani şi 6 luni închisoare cu executare (de la 6 ani şi 6 luni), Tiberiu Grabany - 3 ani închisoare cu executare (de la 6 ani închisoare), Dumitru Constantinescu - 3 ani închisoare (de la 6 ani închisoare).

În acelaşi dosar, Mihai Valentina Gogu şi Mihai Nicolae Gogu au fost condamnaţi la doi ani închisoare cu suspendare.

Pe latură civilă, instanţa a constatat că inculpaţii au plătit prejudiciul din acest dosar, astfel încât a fost ridicat sechestrul asigurător, inclusiv pe conturile bancare are Irinei Socol.

Irina Socol a fost trimisă în judecată în noiembrie 2014 de către procurorii Parchetului Curţii de Apel Bucureşti, fiind acuzată că a pus bazele unui mecanism evazionist în care a angrenat firma pe care a înfiinţat-o, Siveco România, potrivit Agerpres.

Procurorii susţin că reprezentanţii companiei Siveco România au creat un circuit infracţional format din peste 50 de societăţi comerciale, prin care ar fi fost evidenţiate tranzacţii fictive derulate în perioada 2009-2013, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.

Din cercetări a reieşit că în contabilitatea producătorului de softuri ar fi fost înregistrate achiziţii fictive de servicii, reprezentând crearea unor programe informatice care în realitate nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu peste trei milioane de euro.

Astfel, anchetatorii susţin că Siveco a încheiat achiziţii fictive de servicii de la firme care aveau ca administratori cetăţeni de etnie romă din satul Sinteşti, Ilfov, persoane care se ocupau cu colectarea de fier vechi.

Procurorii au precizat: "Astfel, de la Eurovip, Siveco România a achiziţionat, în cursul anului 2009, servicii în valoare de 2.500.718 lei, plus TVA, în cuantum de 475.137 lei. Societatea Eurovip a avut ca asociat şi administrator pe Valentina Mihai Gogu, persoană de etnie romă, în vârstă de 49 ani, care locuieşte în satul Sinteşti, Ilfov, şi care nu ştie să scrie şi să citească. Toţi banii care au fost încasaţi de Eurovip de la Siveco România au fost retraşi în numerar pe baza unor borderouri de achiziţie fier vechi de la persoane fizice. Practic, societatea Eurovip achiziţiona fier vechi, dar vindea programe informatice".

Irina Socol a fondat la începutul anilor "90 compania Siveco România, care în prezent este unul dintre cei mai mari producători locali de aplicaţii software.

Recent, SIVECO România a anunţat că 35 de angajaţi au devenit acţionari ai companiei, ca urmare a finalizării demersului doamnei Irina Socol de retragere din acţionariatul SIVECO şi a distribuirii acţiunilor sale, cu titlu gratuit, către mai multe persoane din echipa de management a companiei.

Este vorba de persoane care conduc, administrativ sau tehnic, departamentele organizaţiei, majoritatea fiind în echipa SIVECO de peste 10 ani.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce să înţeleg ??

    Pentru evaziune fiscală faci 2 ani cu executare iar pentru dosarul "Referendum" iei cu suspendare ???  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb