Irlanda mizează pe sprijinul SUA pentru menţinerea stabilităţii politice în Irlanda de Nord

S.B.
Internaţional / 15 martie 2021

Irlanda mizează pe sprijinul SUA pentru menţinerea stabilităţii politice în Irlanda de Nord

Irlanda mizează pe sprijinul SUA pentru menţinerea Stabilităţii politice în Irlanda de Nord, după Brexit, a declarat duminică premierul irlandez Micheal Martin, înaintea unui summit virtual cu preşedintele american Joe Biden, programat să aibă loc miercuri, informează news.ro.

"Dorim să vedem o continuare a interesului preşedintelui pentru Irlanda şi sprijin pentru procesul de pace şi pentru Acordul din Vinerea Mare şi, de asemenea, pentru susţinerea acordului Brexit în sine", a spus Martin într-un interviu acordat emisiunii Face the nation de la CBS.

Martin şi Biden, un irlandez-american, vor organiza miercuri un summit virtual, pentru a marca Ziua Sf. Patrick şi strânsa relaţie bilaterală dintre Washington şi Dublin.

Acordul din Vinerea Mare sau de la Belfast, care este acordul de pace din 1998 al Irlandei de Nord, a pus capăt unor trei decenii de violenţă între naţionalişti în cea mai mare parte catolici, care luptau pentru o Irlanda unită, şi mai ales unionişti protestanţi, sau loialişti, care vor ca Irlanda de Nord să rămână parte a Regatului Unit.

Martin a refuzat să discute în detaliu planurile sale pentru discuţia de miercuri, inclusiv dacă îi va cere lui Biden să exercite vreo influenţă asupra Marii Britanii, deoarece Dublinul doreşte ceea ce el a descris drept "o structură mai puternică" pentru relaţiile britanico-irlandeze după Brexit.

Întrebat despre posibilitatea ca Biden să poată vizita Irlanda în iunie, Martin a spus că preşedintele SUA i-a spus în noiembrie: "Încercaţi să mă ţineţi departe".

La începutul acestei luni, grupările paramilitare loialiste din Irlanda de Nord au declarat că retrag temporar sprijinul acordului de pace din 1998, din cauza îngrijorărilor legate de acordul Brexit.

Grupurile şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la întreruperea comerţului dintre Marea Britanie şi Irlanda de Nord din cauza acordului Brexit şi au declarat că cred că Marea Britanie, Irlanda şi UE şi-au încălcat angajamentele faţă de acordul de pace.

"Mă înţeleg bine cu prim-ministrul Boris Johnson şi vom rezolva problemele post-Brexit", a spus Martin. El a remarcat, de asemenea, rolul de lungă durată pe care Washingtonul l-a jucat în Irlanda de Nord.

"Fiind implicat la momentul semnării Acordului din Vinerea Mare, nu-mi fac iluzii cu privire la semnificaţia implicării şi angajamentului american cu toate părţile", a declarat Martin pentru CBS.

El şi Biden sunt, de asemenea, aşteptaţi să discute despre pandemia de Covid-19, inclusiv vaccinurile şi alte provocări globale, potrivit news.ro.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb