IULIAN MĂNTESCU, PREŞEDINTELE FML: "Amnistia fiscală nu ajută cu nimic CFR Marfă"

George Marinescu
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 5 august 2019

"Amnistia fiscală nu ajută cu nimic CFR Marfă"

Sindicaliştii din cadrul companiilor feroviare de stat susţin că amnistia fis­cală aprobată de guvernul Dăncilă, săptămâna trecută, nu va fi aplicată societăţilor care îşi desfăşoară activitatea pe calea ferată.

În urma adoptării amnistiei fiscale, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice a spus că, de ştergerea penalităţilor şi dobânzilor calculate la debitele către bugetul de stat poate beneficia oricine, persoană fizică sau juridică, de stat sau privată.

Reprezentanţii Ministerului Trans­portului susţin că trebuie să vadă mai întâi cum se va aplica noul act normativ şi abia apoi vor stabili dacă, sub incidenţa acestuia, intră şi companiile feroviare de stat.

În schimb, liderii sindicatelor feroviare sunt circumspecţi privind noile măsuri adoptate de guvernul Dăncilă şi susţin că nu se va aplica amnistia fis­cală nici la CFR Marfă şi nici la CFR SA, gestionarul infrastructurii feroviare din România.

Iulian Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML) a declarat: "Ordonanţa amnis­tiei nu ajută cu nimic CFR Marfă, deoarece datoriile, de 60 milioane lei, către bugetul statului sunt în procedură de reeşalonare".

El a spus că debitul principal al CFR Marfă, de un miliard lei, către CFR SA, reprezintă o datorie între două companii şi nu se încadrează în prevederile ordonanţei, deoarece nu este o restanţă către bugetul de stat. Liderul sindical susţine că nici CFR SA nu va beneficia de amnistia fiscală.

Iulian Măntescu a precizat: "Atât CFR SA, cât şi CFR Călători beneficiază în fiecare an de alocări de la bugetul statului. CFR Călători primeşte compensaţie pentru transport, iar CFR SA primeşte bani pentru mentenanţă şi plata salariilor, anul acesta în valoare de 1,26 miliarde de lei. Dacă nu-şi achită la timp obligaţiile către bugetul statului, cele două companii nu mai primesc tranşele din alocările respective".

În privinţa CFR Marfă, compania se află în continuare sub supravegherea atentă a Comisiei Europene. Oficialii de la Bruxelles au lansat în urmă cu aproape doi ani o investigaţie pentru a determina dacă stingerea de către statul român, în 2013, a datoriilor CFR Marfă i-a conferit acesteia un avantaj neloial, cu încălcarea normelor UE privind ajutoarele de stat.

Există suspiciuni că, dacă amnistia fiscală aprobată de Guvern s-ar aplica companiei feroviare, ar putea fi considerată ajutor de stat de către oficialii europeni.

Deşi în ordonanţă este prevăzută şi conversia datoriilor către bugetul de stat în acţiuni, se pare că CFR Marfă nu va putea să apeleze nici la această măsură, deoarece Comisia Europeană acceptă conversia o singură dată, iar compania feroviară a mai beneficiat în trecut de un astfel de demers.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb