Joaca de-a Revoluţia

Răsfoind Averea bunei educaţii, inspirata carte recent publicată de Teodor Baconschi, am dat peste un pasaj care m-a făcut să zâmbesc. Într-o prelegere din 1914, un profesor de la Oxford, John Alexander Smith, a explicat că scopul educaţiei este acela de a dezvolta capacitatea de a descoperi când cineva spune idioţenii. Am zâmbit pentru că am realizat că, în vremurile de pe urmă, avem ocazii la tot pasul...

Tot zilele trecute citesc, siderat, o ştire. Camera Reprezentanţilor a Statelor Unite, unde majoritatea aparţine Partidului Democrat, a votat o lege care face din Districtul Columbia, capitala Statelor Unite, al 51-lea stat al Uniunii. Este o lege care nu va duce nicăieri, pentru că va fi torpilată în Senat, unde Republicanii încă au majoritate. Dar este interesant că au făcut-o. Să vedem care este povestea din spatele aces­tei afaceri.

În 1787 a fost adoptată actuala Constituţie a Statelor Unite. Chestiunea capitalei Uniunii nu era lămurită în acest text. Ca în multe alte privinţe, statele din Sud nu se înţelegeau cu statele din Nord. Aşa că s-a ajuns la un compromis. Constituţia prevede că această capitală (numită doar ca "sediul Guvernului" în articolul I) va fi stabilită într-un "district", adică într-un teritoriu pe care statele Uniunii (pe atunci doar 13) îl vor "cesiona" Congresului. Aceasta este originea Districtului Columbia. Locul a fost ales chiar de George Washington, iar teritoriul a fost cedat de statele Maryland şi Virginia. Virginia şi-a luat, în 1846, teritoriul înapoi, aşa că actualul Washington D.C., capitala SUA, se întinde doar pe teritoriul cedat de Maryland.

Dar care să fie miza noii legi? Ce i-a apucat pe Democraţi să propună schimbarea unui aranjament vechi de mai bine de 200 de ani?

Pentru a înţelege această mişcare, trebuie să ne întoarcem iarăşi în timp. La începuturile Statelor Unite existau oraşe importante precum Boston, Philadelphia, New York, sau Charleston. Dar mulţi erau sceptici că a alege unul dintre acestea este o idee bună. Aşa că au preferat o soluţie inedită. Un teritoriu neutru, rural, în afara centrelor de influenţă ale zilei.

De atunci a curs multă apă pe Potomac. Acum Washington D.C. este un oraş imens şi modern. Dar argumentul fondatorilor este la fel de valabil ca acum 200 de ani. Districtul Columbia nu este un stat tocmai pentru a nu avea o influenţă disproporţionată în Congres.

Dar Partidul Democrat, de la Obama încoace, s-a decis să dea de pământ cu ideile politice ale fondatorilor Republicii americane.

Motivul este unul pur electoral. Washington D.C. este acum un oraş unde albii formează doar 38 la sută din populaţie (de la 71 la sută în 1940). Negrii, pe de altă parte, formează majoritatea (puţin peste 50 la sută). Ceea ce înseamnă că dacă Districtul Columbia ar deveni stat, ar alege garantat doi senatori Democraţi şi cinci membri Democraţi ai Camerei Reprezentanţilor.

Asta seamănă cu felul în care PSD şi PNL şi-au împărţit "colegiile electorale" cu prilejul adoptării legii "votului uninominal". Vă mai amintiţi cum parlamentarii trasau "din pix" colegii pentru a îşi asigura o majoritate? Cam aşa şi acum. Dacă Democraţii ar fi corecţi, ar vota, odată cu transformarea Districtului Columbia în stat, şi altă "restanţă" politică: divizarea statului Californiei în două state separate. Dar nu veţi vedea aşa ceva. Prin mecanismul Colegiului Electoral, California asigură Democraţilor un număr uriaş de electori. Dacă zonele rurale, din Est, ar deveni un stat separat, acesta ar fi Republican.

Legea votată de democraţi mai cuprinde şi un derapaj serios. Numele noii entităţi ar fi "Washington Douglass". Exact ca pe vremea sovieticilor, Democraţii fac politică prin epurarea limbajului. Dar chiar şi după acest criteriu, alegerea democraţilor este deplorabilă. Numele provine de la Frederick Douglass, un aboliţionist negru din secolul al XIX-lea, care declara: "Nu iubesc această Americă, nu sunt patriot. Nu am o ţară". Despre ziua de 4 Iulie, Douglass susţinea: "Sărbătoarea voastră este o impostură". În repetate ocazii el a justificat violenţa, inclusiv atunci când un grup de aboliţionişti au ucis un oficial american.

Partidul Democrat, sub Nancy Pelosi şi Joe Biden, a devenit prizonierul aripii radicalilor de Stânga care acum câteva decenii ar fi ajuns să fie daţi afară din Partidul Comunist pentru enormităţile pe care le propun. Mai nou, au luat la ţintă instituţiile fundamentale ale ordinii sociale. Familia (pe care o vor abolită în favoarea unor uniuni experimentale), graniţele (ei vor imigraţie infinită), salariul obţinut prin muncă (pe care îl vor înlocuit cu "venitul universal", obţinut de orice trântor), sau raţionalitatea (pe care o sabotează prin legalizarea drogurilor). A devenit un partid care se joacă de-a Revoluţia, umblând cu chibrituri pe străzile combustibile ale Americii.

Şi să nu credem că aceasta este o poveste exclusiv pentru uzul celor de peste Ocean. Aştept momentul în care vor apărea imitatorii de pe Dâmboviţa.