JUCAN (CNA):  "Prezenţa preşedintelui Dumei de Stat din Rusia la Digi 24 este o eroare majoră"

Andrei Stan
Media-Advertising / 28 noiembrie 2015

Valentin Jucan, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), a scris pe pagina sa de Facebook că prezenţa lui Serghei Narîşkin, preşedintele Dumei de Stat din Rusia, la o televiziune din România, Digi 24, este o eroare majoră, având în vedere că acestuia i-a fost interzis accesul în Uniunea Europeană.

"Sergei Naryshkin (Serghei Narîşkin, n.r.), preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse, persoană căreia i-a fost interzis accesul pe teritoriul Uniunii Europene prin Decizia Consiliului UE 145/2014 este prezentat românilor de către un post de televiziune. Este adevărat că fiecare radiodifuzor îşi stabileşte propria politică editorială, însă această independenţă editorială comportă, totuşi, şi responsabilităţi faţă de public. Consider că prezenţa televizată a acestei persoane sancţionate la cel mai înalt nivel european este o eroare majoră. Legitimarea lui Naryshkin în faţa românilor este, în opinia mea, o sfidare la adresa parteneriatului pe care România îl are cu Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii. De asemenea, remarc faptul că această apariţie televizată este o continuare a încercărilor (mai generale) de manipulare a opiniei publice din România în privinţa politicilor internaţionale duse de Federaţia Rusă, politici care au dus tocmai la sancţionarea preşedintelui Dumei de Stat. Mai mult, contextul geopolitic în care ne aflăm reclamă întărirea presei româneşti în privinţa promovării valorilor europene şi a parteneriatelor la care ne-am angajat din credinţă, nu din conjunctură. Este inacceptabil acest demers de presă", a postat Valentin Jucan pe contul său de pe reţeaua de socializare.

Valentin Jucan şi-a însoţit comentariul cu o imagine din timpul interviului difuzat de Digi 24 cu preşedintele Dumei de Stat a Federaţiei Ruse. Prezent ieri pentru prima dată la Bucureşti, Serghei Narîşkin a acordat Digi 24 un interviu în exclusivitate.

Serghei Narîşkin a efectuat ieri o vizită de lucru în România pentru a lua parte la o ceremonie de preluare a preşedinţiei Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră de la Parlamentul României la Legislativul rus - Adunarea Federală. Ceremonia de la Bucureşti a avut loc în cadrul celei de-a 46-a Adunări Generale a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN).

Mai mulţi participanţi la reuniunea APCEMN l-au primit cu proteste pe Serghei Narîşkin, în timpul discursului acestuia din Senat o parte a membrilor delegaţiei ucrainene afişând pancarte şi bătând cu palmele în masă.

De cealaltă parte, Serghei Narîşkin a declarat că interdicţia de a intra în Uniunea Europeană este "ca o acţiune a unui barbar" şi că este contra principiilor democratice, preşedintele Dumei aflându-se pe o listă cu oficiali ruşi care au interdicţie de acces în UE.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. populatia trebuie sa aiba liber acces la informatie (cum poti intelege ce se intimpla daca asculti numai ce spune o parte) pentru curaj,bravo Digi24,iar d-voastra domnule Valentin Jucan cautativa un job pe alte meleaguri ,unde se accepta ideile d-voastra.

    1. cel care trebuie sa judece este telespectatorul.

      Spectatorul are dreptul de a fi informat. Demisia tortionar ticalos!

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb