Jucăria stricată

Politica seamănă, la noi, tot mai mult, cu o jucărie stricată. Nici chiar cei mai împătimiţi dintre "copiii" fermecaţi de mirajul ei, pînă mai ieri, nu îi mai acordă prea mare atenţie. Iar despre grijă, nici atît!

Ca orice jucărie, politica are şi ea instrucţiunile ei de folosire. Dacă le respecţi, satisfacţia utilizatorilor este garantată. Dacă nu, NU! Politica are nişte limite de rezistenţă. Dacă o dai toată ziua de pereţi şi o calci în picioare, îşi pierde mai întîi luciul, pe urmă îi mai sare o roată, sau o doagă, rămîne fără un picior sau un ochi. În cele din urmă, devine o zdreanţă aruncată de ici, colea, călcată în picioare şi sfîrşeşte, inevitabil, la gunoi.

Parlamentul României, ins­tituţia care are mandat direct de la noi, deţinătorii suveranităţii să utilizeze, să păstreze şi să perfecţioneze instrumentele politicii, a luat mai zilele trecute un ciocan, cît casa de mare, şi l-a prăbuşit cu toată puterea peste "logica guvernării". Parlamentul s-a apucat să facă, cu de la sine putere, legi de măriri salariale. Culmea parlamentarismului românesc, după ce ministrul de resort a susţinut de la tribună imposibilitatea acoperirii cu fonduri a prevederilor respective, s-a dus în sală şi a votat pentru adoptarea legii! Nici dacă ar fi fost călcată cu tractorul, maşinăria politicii n-ar fi arătat mai şifonată! Între timp, ca să nu stea degea­ba, alţi parlamentari folosesc instrumentul votului pentru a-şi asigura bătrîneţi liniştite, dar şi pline de bani...aşa, ca la un miliard şi mai bine pe an, că deh... cu scumpirile astea şi cu criza mondială, nu se ştie niciodată! Cum e posibil aşa ceva? Simplu! Parlamentul a sucit la spate o mînă a Democraţiei şi, în consecinţă, poate să voteze legi, pe care le face singur şi le aprobă singur, pentru fericirea celor mai aleşi dintre aleşii săi. El centrează, el dă cu capul!

Executivul nu se lasă nici el mai prejos. Simţind funia alegerilor tot mai aproape de parul guvernării, s-a apucat să împartă cu generozitate pomeni, cui credea el că ar fi mai nimerit. Electoral, desigur! Cînd s-a aruncat cu capul în puţul măririlor de pensii, ba chiar înainte de termenele prevăzute iniţial, cineva a întrebat: bine, bine, dar de unde bani? Răs­punsul a fost prompt şi peremptoriu: din creşterea economică, fraţilor! Are balta peşte! Acum, nici o lună mai tîrziu, toată lumea constată că balta nu mai are nici măcar apă, necum peşte! Dar, nimeni nu se lasă! Cel mai mare partid cu program de opoziţie, adică miercurea şi vinerea se opune, şi-a zis în barbă: aşa nu se mai poate! Noi să intrăm în campanie cu mîna goală? Cum o să ne aleagă alegătorii? Dacă guvernul liberal a dat pensii, noi o să dăm salarii! Praf îi facem! Celălalt partid, care se crede şi el în opoziţie, ca să nu mai rămînă repetent şi anul aces­ta, a dat repede fuga la chiseaua cu dulceaţă, grăbindu-se s-o toarne în galoşii liberalilor! Ha, ha... să vezi ce-o să mai rîdem de ei! Să-i vedem pe unde mai scot cămaşa! În sfîrşit, pentru a face piesa completă, Preşedintele a uitat să-şi mai întrebe consilierii, înainte de-a spune ceva, aşa că a doua zi a anunţat că este gata să aprobe pozna şi pocinogul legislativ al Domnilor Goe! Cînd s-a îngroşat gluma şi au început să iasă în stradă cei la care n-a mai ajuns coliva pomenilor guvernamentale, iar Guvernatorul BNR a dat drumul la filmul "Apocalips Now", probabil că toţi cei ce au aruncat de colo-acolo cu jucăria stricată a votului, ca instrument politic, au avut de ce să regrete! Doar că, era prea tîrziu, răul e făcut! Să recapitulăm: Constituţia am stricat-o? Am stricat-o! Aproape nu e zi de la Cel de Sus să nu-i dea careva dintre instituţiile Puterii o copită în stomac!

Parlamentul l-am stricat? L-am stricat! Merge acum ca o moară de cuvinte fără şir şi fără noimă şi serveşte doar interesele celor de sub cupolă, aruncînd la coşul de gunoi pe cele ale milioanelor de "Ne-aleşi" ai neamului.

Guvernul l-am stricat? L-am stricat, de vreme ce a funcţionat fără ungere, adică fără majoritate parlamentară mai bine de jumătate din mandat, arzînd pînă la scrum garnitura de chiulasă a bietului motor în doi timpi, cu care funcţionează, tîrîş-grăpiş, democraţia noastră.

Justiţia am stricat-o? Am stricat-o, ce mai era de stricat din ea, că venise de acasă gata ciuruită. Acum şi executivul şi legislativul spală podelele cu ea şi nici unul nu schimbă prea des apa din căldare!

Despre principii, bune practici, norme şi alte marafeturi care fac Democraţia să strălucească, prin alte părţi, nici nu mai poate fi vorba. Ceea ce ne duce la întrebarea tulburătoare: După ce o să aruncăm Democraţia la gunoi, de-a ce o să se mai joace "pruncii" zvăpăiaţi ai politicii noastre?

Teamă mi-e să nu fie ceva de-a "Criza, Omul salvator, Dictatura şi Războiul"! Nu de alta, dar de fiecare dată cînd rulează filmul acesta, Româ­nia a plătit biletele la preţ dublu şi a ieşit din sală nu doar tristă şi săracă, ci şi împuţinată.