Acţionarii KD Life Asigurări S.A au aprobat majorarea capitalului social cu suma de 1 milion de euro, potrivit unui comunicat al companiei. Această decizie survine în urma plăţii precedentei măriri a capitalului social cu 1,5 milioane de euro, efectuată în a doua jumătate a anului 2008, aflată în fază finală de înregistrare.
"Deoarece rezultatele operaţionale pentru anul 2008 au fost mult mai bune decât previziunile, vânzările înregistrând creşteri pozitive, se anticipase deja necesitatea acestei noi creşteri de capital", a precizat Ian Harrocks, directorul general KD Life Asigurari S.A.
Ca urmare a hotărârii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de deschidere a procedurii de redresare financiară a companiei, planul de redresare este pregătit în prezent de reprezentaţii KD Life Asigurări SA şi va fi prezentat Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor cel târziu până la data de 25 februarie. Prin majorarea capitalului social, indicatorii financiari ai firmei, incluzând marja de solvabilitate disponibilă, vor reintra în limitele prevăzute de lege. După majorare, capitalul companiei va depăşi 33,5 milioane lei.