Preşedintele Klaus Iohannis, va efectua, în perioada 16-17 iunie 2021, o vizită de stat în Estonia, la Tallinn.Vizita are loc în contextul aniversării centenarului relaţiilor diplomatice româno-estone şi a 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice, precum şi ca urmare a dialogului constant româno-eston la nivel înalt din ultimii ani, anunţă Administraţia Prezidenţială.
În cadrul vizitei, Klaus Iohannis va avea consultări politice cu preşedintele Republicii Estonia, Kersti Kaljulaid. Totodată, Preşedintele Klaus Iohannis va avea întrevederi cu Prim-ministrul Estoniei, Kaja Kallas, precum şi cu Preşedintele Parlamentului eston, Juri Ratas.
Printre subiectele care se vor afla pe agenda convorbirilor preşedintelui României cu înalţii oficiali estoni se află consolidarea relaţiei bilaterale, inclusiv a cooperării economice şi sectoriale dintre cele două state, cu accent pe sectorul digital, combaterea pandemiei de COVID-19, precum şi teme de pe agenda europeană: viitorul Uniunii Europene, Planul european de redresare, tranziţia verde şi digitală, procesul de extindere a Uniunii şi Parteneriatul Estic al UE, cu accent pe evoluţiile din Republica Moldova, Ucraina şi Belarus.
De asemenea, discuţiile vor viza şi cooperarea româno-estonă în cadrul NATO, inclusiv în ceea ce priveşte situaţia de securitate la Marea Neagră şi Marea Baltică, dar şi în contextul rezultatelor Summitului NATO din 14 iunie 2021, precum şi cooperarea dintre cele două ţări în cadrul Formatului Bucureşti 9 şi al Iniţiativei celor Trei Mări.
În cadrul vizitei, Preşedintele României va depune o coroană de flori la Monumentul Războiului de Independenţă şi va vizita Primăria oraşului Tallinn, Centrul e-Estonia şi start-up-ul Unicorn Squad, şcoală profesională de robotică.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2021, 09:46)
In sfarsit la chemat si pe el cineva.