KLAUS IOHANNIS:  Strategiile pentru prevenirea efectelor fenomenelor meteo extreme - urgente

T.I.
Politică / 2 iunie 2019

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Klaus Iohannis (Sursa foto: Twitter)

Preşedintele Klaus Iohannis susţine, în contextul tragediei din judeţul Prahova, unde patru copii au fost luaţi de o viitură, că este nevoie de elaborarea unor strategii pentru prevenirea efectele fenomenelor meteo extreme.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a aflat cu profundă durere despre tragedia petrecută în localitatea Sângeru, din judeţul Prahova, în urma căreia şi-au pierdut viaţa trei copii şi al patrulea este dat dispărut după ce casa în care locuiau a fost luată de o puternică viitură. Preşedintele Klaus Iohannis este alături de familia îndurerată în aceste momente grele şi de toţi cei care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor care au afectat România în ultimele ore", se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Conform aceleiaşi surse, Klaus Iohannis solicită autorităţilor responsabile să ia toate măsurile care se impun pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin.

"Această dramă, care din nefericire nu este un caz singular, reprezintă un puternic semnal de alarmă că este urgentă nevoie de elaborarea unor strategii pentru a preveni, pe cât posibil, efectele fenomenelor meteo extreme şi a unor planuri de acţiune imediată atunci când au loc astfel de evenimente climatice extraordinare", se mai menţionează în comunicat.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Nu cauta sa ți faci publicitate gratis pe tragedia unei familii cu nevoi care din nefericire și a pierdut 4 copii și sub aceasta masca se ascunde LUPUL. Disperatule, dușmanul, femeilor copiilor tu iubești COPII precum ia iubit LUPUL, IEZII din povestea CAPRA CU 3 IEZII. Acum poți sa dormi liniștit ca acești nevinovați COPII nu sa u bucurat mult timp de alocația mărită și te poate prinde somnul. În 5 ani de zile nu ai vrut și nici nu ai avut interes ca să vizitezi orașele cu copii mulți și nevoi multe. Iar pentru IUBIȚII TAI ai avut timp sa mergi sa i vizitezi și te ai dus peste ei dar nu a fost de ajuns și ia i invitat la tine acasă și vrei sa te mai voteze LUMEA DIAVOL IMPIELITATULE.

    1. Cum să scrii in halul ăsta de oribil și totuși să mai ai și tupeu sa judeci un om !!?? Mi se pare nefiresc sa nu știi să vorbești corect, și să mai fii și atât de bădăran încât să nu îți dai seama. Doamne, apara-ne și păzește-ne de ei, că se pare că sunt și mulți (asta e mai îngrijorător)

      Cum poti sa-l acuzi pe Iohannis de alocatia copiilor -cand tocmai PNL-ul a reusit sa "pacaleasca" majoritatea PSD-ALDE din Parlament si sa-i faca sa aprobe tocmai marirea alocatiei pentru copii ! Cum poti sa-l acuzi pe Iohannis de alocatiile copiilor cand aceasta posibilitate -de marire -este doar in mainile Parlamentului si ale Guvernului care sunt conduse de PSD-ALDE ! Inainte sa acuzi orbeste, informeaza-te !

    ....din nefericire, gramatica limbii române este nefericit violată))) de agramații care, din nefericire, compun aceste mesaje nefericire)))..."că este urgentă nevoie de elaborarea unor strategii pentru a preveni, pe cât posibil, efectele fenomenelor meteo extreme şi a unor planuri de acţiune imediată atunci când au loc astfel de evenimente climatice extraordinare"...!

    1. Yakutawa, citeste propriul text ca sa vezi cat esti tu de agramat. La tine se potriveste perfect proverbul:"rade ciob de oala sparta".

    Toata lumea trebuie sa se uite cu atentie si ingrijorare la schimbarile climatice. E regretabil ca "verzii" din Romania sunt ca si inexistenti si ca partidele n-au in programul politic nicio referire la acest subiect. Asta-i o tema pe baza careia her presedinte ar putea initia o consultare mai larga care sa conduca la un consens la nivel politic pentru o strategie comuna pe termen mediu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb