Kovesi: DNA colaborează în dosarul achiziţiilor IT cu alte state

A.C.
Anticorupţie #IT / 11 august 2014

În dosarul achiziţiilor IT se colaborează cu instituţii din străinătate financiare şi judiciare, existând anchete deschise şi în alte state din Europa, a declarat, astăzi, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, adăugând că prejudiciul estimativ este, până în prezent, de 60 de milioane euro.

"Sunt foarte multe comisii rogatorii în curs către instituţii din alte state. Nu pot să fac foarte multe precizări până la acest moment, dar este important, în momentul în care vom primi acele răspunsuri de la instituţii financiare, de la autorităţi judiciare, pentru că sunt anchete care sunt deschise şi în alte state din Europa, şi în momentul în care vom primi şi acele informaţii cu siguranţă o să putem să dăm mai multe detalii. Colaborăm cu instituţii din străinătate atât financiare cât şi judiciare cu privire la încheierea acelor contracte, cu privire la anumite tranzacţii financiare care au avut loc prin conturi din străinătate. Vom verifica şi acele tranzacţii financiare făcute prin offshore-uri, suntem în această procedură", a spus Kovesi în cadrul unei emisiuni transmise online de o publicaţie din presă.

Ea a precizat că în acest dosar este şi o sesizare a Corpului de Control, care a vizat "câteva" contracte adiţionale.

"Firesc este să verifici şi contractul iniţial, în baza căruia contractele adiţionale au fost întocmite, ceea ce procurorul de caz a şi făcut. Până în acest moment, informaţiile sunt că o sumă de zeci de milioane de euro a fost dată cu titlul de mită. Nu avem niciun prejudiciu exact. În jur de 60 de milioane de euro, n-aş putea să vă dau o cifra exactă, pentru că ea s-ar putea pe parcursul administrării probelor să crească sau să scadă, dar s-a dat cu titlul de mită prin conturi bancare sau direct, unor persoane fizice sau chiar prin intermediul unor societăţi comerciale", a susţinut aceasta.

Kovesi a menţionat că, în dosarul privind anchetarea acestor contracte, printre care şi cele încheiate cu Microsoft şi EADS, este începută urmărirea penală cu privire la faptă şi că au fost audiate zeci de persoane din ministerele şi instituţiile care au avut legătură cu încheierea acestora

"Au fost citaţi şi foşti miniştri şi foşti parlamentari, foşti directori de instituţii. O parte din ei au venit, o parte urmează să fie audiaţi. Nu este începută urmărirea penală faţă de persoane, dar pot să vă spun că se administrează probatoriul şi în momentul în care se conturează indicii pentru începerea urmăririi penale şi faţă de persoane, procurorul, cu siguranţă, va face acest lucru, dar trebuie făcute aceste verificări prealabile, preliminare, pentru a stabili exact dacă anumite persoane sunt indicii că au comis fapte penale sau nu", a adăugat procurorul şef al DNA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb