Kremlinul anunţă un summit Putin-Raisi-Erdogan privind Siria la Teheran, pe 19 iulie

G.D.
Internaţional / 12 iulie 2022

Kremlinul anunţă un summit Putin-Raisi-Erdogan privind Siria la Teheran, pe 19 iulie

Preşedinţii Rusiei, Turciei şi Iranului se vor reuni pe 19 iulie, la Teheran, pentru un summit privind Siria şi discuţii bilaterale, a anunţat astăzi Kremlinul, potrivit AFP şi Reuters, notează Agerpres.

Aceasta va fi a doua deplasare a lui Vladimir Putin în străinătate de la lansarea ofensivei sale în Ucraina, la 24 februarie.

Vizita preşedintelui Putin la Teheran pe 19 iulie "este în curs de pregătire", a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Vladimir Putin şi omologii săi turc, Recep Tayyip Erdogan, şi iranian, Ebrahim Raisi, vor participa la o "reuniune a şefilor statelor care garantează procesul de pace" în Siria, a declarat Peskov.

"În afară de această reuniune tripartită, el va avea şi o întâlnire bilaterală cu Erdogan" în aceeaşi zi, a indicat Peskov, fără să ofere alte precizări, în timp ce negocieri care implică Turcia sunt în curs pentru a permite cerealelor ucrainene să fie exportate prin Marea Neagră.

Rusia, Turcia şi Iran sunt trei actori majori în conflictul care face ravagii în Siria din 2011. Ei au lansat în 2017 aşa-numitul proces Astana, care viza oficial aducerea păcii în această ţară.

Anunţul acestui summit de săptămâna viitoare intervine la o zi după un acord al ONU privind prelungirea cu şase luni a unui mecanism de ajutor transfrontalier pentru Siria, a cărui reînnoire fusese blocată iniţial de Moscova.

Reuniunea de la Teheran va avea loc în contextul în care Erdogan, care încearcă să-şi mobilizeze baza electorală înaintea scrutinului prezidenţial de anul viitor ce se anunţă unul dificil, ameninţă de mai multe săptămâni cu lansarea unei noi operaţiuni militare împotriva combatanţilor prokurzi din nordul Siriei.

Pe lângă Siria, întâlnirea bilaterală dintre Putin şi Erdogan ar urma să fie dominată de discuţiile asupra ofensivei ruse în Ucraina.

Turcia, care depune eforturi să întreţină bune relaţii atât cu Kievul, cât şi cu Moscova şi acţionează de pe o poziţie de mediator, şi-a propus de mai multe ori ajutorul privind exportul, prin coridoare maritime sigure, de cereale ucrainene, blocat din cauza conflictului.

Această propunere a primit doar un sprijin limitat atât din partea Rusiei, cât şi a Ucrainei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb