La 3 februarie se poate juca o carte mare

Are loc un summit neobişnuit. La 3 februarie. Un summit Polonia-UE. Nu la Bruxelles, cum era de aşteptat, ci la Kiev. Şi nu cu toţi şefii de state. Piesa care urmează să se joace se va desfăşura doar între Volodimir Zelenski, Ursula von der Leyen, preşedinta Comisiei Europene, şi Charles Michel, preşedintele Consiliului European. Iar pe ordinea de zi sunt până una alta trei puncte. Pe noi ne interesează în mod special unul dintre ele: cum se încadrează Ucraina în programul de aderare. Şi veţi afla de ce.

După excepţionalul semnal transmis la Washington, unde lui Volodimir Zelenski i-a fost făcută o primire de extaterestru, garantându-i-se sprijin militar şi financiar necondiţionat şi, până una alta, 40 de miliarde de dolari, Uniunea Europeană ia şi ea poziţia ghiocelului în faţa liderului ucrainean. Într-o asemenea măsură încât s-a ajuns în situaţia stranie în care Zelenski, care a fost capabil să se deplaseze pe o rută secretă până la Washington, ajunge să se nu se mai deranjeze pentru o vizită la Bruxelles. De ce atâta grabă pentru organizarea unei asemenea întâlniri?

Precipitarea este generată tot de la Washington. După semnalul transmis de Congres şi de Casa Albă, mai marii Uniunii Europene au decis ca, la rândul lor, să se pregătească intens pentru a acorda Ucrainei o susţinere şi mai consistentă. Care presupune, în plină recensiune, sacrificii mari din partea cetăţenilor statelor UE. De aceea, pe ordinea de zi figurează formal situaţia de pe front - formal, întrucât pentru o asemenea analiză nu este necesară deplasarea nimănui la Kiev -, sprijinul financiar care urmează să fie acordat - nici din această perspectivă nu era necesară o deplasare, întrucât acest sprijin nu trebuie negociat, ci se decide la Bruxelles prin consens de către membrii Consiliului, la recomandarea Comisiei - şi, în fine, ceea ce spuneam că ne interesează, analiza progreselor realizate de Ucraina sub aspectul îndeplinirii accelerate a condiţiilor de aderare. O aderare care se vrea şi accelerată, în ciuda faptului că în niciun document al acestei organizaţii, care se vrea supranaţională, nu este prevăzut o asemenea procedură.

De ce ne interesează în mod deosebit acest punct din program? Pentru că, în mod cert, Ucraina încalcă cu obstinaţie unul dintre principiile de bază ale funcţionării UE şi una dintre cele mai importante valori asumate în comun. Şi anume drepturile minorităţilor, de natură să garanteze o egalitate de şanse în raport cu populaţiile majoritare. De fapt, o practică asumată în mod curent este ca minorităţilor să li se acorde din anumite puncte de vedere şanse şi privilegii mai mari chiar decât cele de care beneficiază majorităţile. Tocmai pentru a fi facilitată şi garantată astfel afirmarea drepturilor şi identităţii acestor minorităţi. Din această perspectivă, deloc întâmplător, România este citată pretutindeni în lumea civilizată drept un exemplu pozitiv. Ca dovadă, în România, prin ocolirea tacită chiar a literei şi spiritului Constituţiei, o organizaţie civică, UDMR, s-a transformat în partid politic, a fost prezentă în fiecare ciclu în Parlamentul României, a făcut de cele mai multe ori parte din conducerea Birourilor Permanente ale celor două Camere, s-a aflat la conducerea unor Comisii ale Legislativului, a fost prezentă în mai toate guvernele, deţinând portofolii importante, iar minoritatea beneficiază de învăţământ de toate gradele, inclusiv universitare, în limba maternă, de dreptul de a se reprezenta administrativ şi juridic utilizând limba maghiară, este tolerată să aibă o dublă cetăţenie şi se bucură de libertăţi religioase neîngrădite. Pentru a se dezvolta cât mai armonios, primeşte anual fonduri consistente de la Guvern. Şi celelalte etnii au locuri rezervate în Parlamentul României. Şi sunt reprezentate la nivel guvernamental. Este unul dintre puţinele elogii pe care le putem aduce fără rezerve clasei politice din România şi, în general, populaţiei, care a înţeles importanţa deosebită a respectării acestor valori. Indiferent de costuri. Iar acum, să aruncăm o privire şi în Ucraina, stat candidat UE, care a primit şi a semnat documentele de aderare şi care s-a angajat ferm să respecte întreg setul de valori pe care se întemeiază Uniunea Europeană, nu ca stat supranaţional, preocupat să strivească suveranitatea statelor mai mici, ci ca o asociere, aşa cum scrie în toate documentele oficiale, a unor naţiuni independente şi suverane. În urmă cu câteva zile, Ucraina, printr-o lege adoptată în Parlamentul acestei ţări şi promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski, tocmai a zdrobit cu sălbăticie toate speranţele minorităţilor română, poloneză, maghiară şi, desigur, rusă, de a beneficia de drepturi cel puţin egale şi de şanse cel puţin egale cu cele ale etnicilor ucraineni. Indiferent de circumstanţele dramatice ale războiului de apărare pe care-l duce Ucraina, nu se justifică în niciun fel implementarea unor asemenea politici de discriminare, care-i împiedică pe minoritari să înveţe după manuale proprii în limba lor, care le restricţionează libera practicare a cultului religios, perpetuarea şi dezvoltarea propriilor obiceiuri şi tradiţii. Zelenski a făcut ceea ce niciun lider din Uniunea Europeană nu îşi permite să facă.

Când se vor discuta peste o lună paşii Ucrainei pe calea aderării, acest subiect exploziv nu poate lipsi sub nicio formă din agenda dialogului. Mă întreb însă dacă preşedintele Klaus Iohannis, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, şi încă premierul general cu patru stele Nicolae Ciucă intenţionează să se pregătească pentru acest summit de la Kiev, la care, deşi nu vor participa, au posibilitatea să intervină în forţă. Din timp, adică chiar în următoare câteva zile, instituţiile pe care aceştia le reprezintă cu sprijinul ministrului Justiţiei şi a liderilor celor două Camere ale Parlamentului au posibilitatea şi au obligaţia de a elabora toate documentele necesare, însoţite de probe şi de argumente şi de a le prezenta Comisiei şi Consiliului European. Astfel încât nici Ursula von der Leyen şi nici Charles Michel să nu se poată prevala la Kiev de necunoaşterea situaţiei reale, repet, unică în peisajul lumii civilizate.

Poate că summitul de la 3 februarie va fi un bun prilej pentru a se discuta şi o altă situaţie, tot cu caracter exploziv. Modul în care, pe toate căile, se încearcă reabilitarea imaginii şi memoriei lui Stepan Andriiovici Bandera, taxat de întreaga lume civilizată drept criminal de război şi terorist, dar considerat erou de o parte a ucrainenilor. Înainte de a fi fost asasinat, la vârsta de 50 de ani, acesta a fost lider al aşa-zisei mişcări de renaştere naţională din Ucraina de vest. S-a făcut vinovat indiscutabil de numeroase crime de război. Din ordinul său, au fost ucişi cel puţin 100.000 de polonezi. Iar numărul evreilor asasinaţi de acesta este şi el extrem de mare. În acelaşi timp, Bandera este apreciat de naţionaliştii extremişti ucraineni pentru poziţia sa de vârf în lupta de rezistenţă împotriva armatelor sovietice, în alianţă însă cu naziştii. I s-a ridicat un monument şi a fost zilele trecute elogiat şi comemorat chiar în Parlamentul naţional de la Kiev. Este ca şi când în România, în mod oficial, mareşalul Ion Antonescu, condamnat şi el drept criminal de război, ar fi elogiat la Guvern şi la Parlament drept erou. Poate nu ar fi rău ca mai mari Uniunii Europene să se dedice cu curaj şi cu argumente şi acestei teme, atunci când vor negocia cu Volodimir Zelenski. Sau se va lucra din nou cu un dublu standard?