Societatea Naţională Nuclearelectrica a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un profit net de 225,285 milioane lei, în creştere cu 120% faţă de cel obţinut în perioada similară din 2016, potrivit datelor remise, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.
EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) a crescut în perioada menţionată cu 38,5%, la 647,1 milioane lei, în principal ca urmare a majorării veniturilor din exploatare cu 17,4%, influenţate de creşterea cu 18% a veniturilor din vânzarea energiei electrice.
Rezultatul net a fost influenţat şi de creşterea cantităţii de energie electrică produsă (plus 2,3%), respectiv vândută (plus 3,7%), pe fondul perioadei mai scurte a opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă din trimestrul II 2017 (26,5 zile) comparativ cu durata opririi planificate a Unităţii I din perioada similară a anului trecut (51 de zile).
De asemenea, pe fondul modificării mixului de vânzări pe piaţa reglementată şi piaţa concurenţială în urma reducerii cantităţii de energie vândută pe piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2017 (56% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut) ca urmare a liberalizării graduale a pieţei de energie electrică, SNN a vândut cu 15% mai multă energie pe piaţa concurenţială, la un preţ mediu ponderat mai mare cu 9,5% faţă de cel de vânzare a energiei electrice pe piaţa reglementată.
"Pe fondul stabilizării pieţei şi a creşterii apetenţei traderilor pentru siguranţă, SNN a vândut cu 43% mai multă energie pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale şi cu 26% mai puţină pe piaţa spot (unde preţul a continuat să fie semnificativ mai mare - cu 57%), factori importanţi în orientarea strategiei de vânzări fiind producţia în bandă a SNN şi importanţa asigurării unor contracte predictibile şi pe perioade mai lungi de timp", se menţionează în raportul companiei, conform Agerpres.
Cheltuielile din exploatare au crescut în primele nouă luni cu 3,8%, ca urmare a majorării cheltuielilor cu energia achiziţionată în vederea asigurării îndeplinirii integrale a obligaţiilor contractuale de livrare energie pe perioada opririi planificate a Unităţii 2 CNE.
Şi cheltuielile cu deprecierea şi amortizarea s-au majorat cu 2,8% faţă de perioada similară a anului trecut, din cauza creşterii cheltuielilor cu amortizarea aferentă punerii în funcţiune a unor investiţii în perioada ulterioară trimestrului III 2016.
Datoriile pe termen lung ale companiei au scăzut cu 9,6%, la 1,284 miliarde lei, iar cele curente s-au majorat cu 10,1%, la 495,99 milioane lei.
Producţia brută de energie electrică a celor două unităţi operaţionale ale CNE Cernavodă a fost de 8.464.905 MWh în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2017 (din care 2.945.266 MWh în trimestrul III 2017). Din această producţie, consumul propriu tehnologic al Unităţilor în timpul funcţionării, precum şi în timpul opririlor asigurat din producţie proprie a fost de 705.000 MWh (din care 251.000 MWh în trimestrul III 2017).
Astfel, energia electrică produsă şi livrată în Sistemul Energetic Naţional (SEN) a fost de 7.760.368 MWh, în creştere cu 2,26% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016. În trimestrul III 2017, cantitatea de energie electrică produsă şi livrată în SEN a fost de 2.694.681 MWh, în scădere cu 3,25% faţă de nivelul înregistrat în trimestrul III 2016 de 2.785.084 MWh.
Veniturile realizate pe piaţa de energie electrică aferente livrărilor de energie electrică din perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2017 sunt de 1,374 miliarde lei, mai mari cu 10,56% faţă de veniturile bugetate pentru această perioadă şi cu 16,52% comparativ cu perioada similară a anului trecut.
Cantităţile de energie electrică vândute pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale au reprezentat în perioada menţionată o cotă procentuală de 69,24% din volumul total al energiei electrice vândute. Pe piaţa spot a fost vândută o cantitate de energie electrică reprezentând 23,79% din volumul total de vânzări.
La finalul lunii septembrie, acţionarii "Nuclearelectrica" (SNN) au aprobat distribuirea sumei de 110 milioane de lei sub formă de dividende, la solicitarea acţionarului majoritar al SNN, Ministerul Energiei, potrivit unui raport curent al societăţii. În documentul citat se arată: "Suma de 110.000.000 lei urmează a fi distribuită acţionarilor SNN înregistraţi la data de înregistrare 17.10.2017, din contul contabil «Alte rezerve reprezentând fonduri pentru surse proprii de finanţare», reprezentând un dividend brut pe acţiune de 0,364825694 lei/acţiune. Data plăţii aprobată de către acţionari este 03.11.2017".
Recent, Cosmin Ghiţă, manager general Nuclearelectrica, a declarat că prioritatea zero a companiei, pe lângă conturarea proiectului Unităţilor 3 şi 4, este tehnologizarea Unităţii 1, un proiect cu un sens economic foarte bine fundamentat.