LA APROAPE UN AN DE LA IMPLEMENTARE, Guvernul a decis semnarea acordului FATCA

ELENA DEACU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 21 mai 2015

Guvernul a aprobat, ieri, printr-un memorandum, semnarea acordului FATCA privind combaterea evaziunii fiscale în SUA, regulament care s-a aplicat în ţara noastră încă de la 1 iulie 2014, cu toate că negocierile au fost în derulare până de curând.

Foreign Account Tax Compliance Act (FATCA) este un regulament privitor la problema evaziunii fiscale a contribuabililor americani, prin conturi străine. FATCA presupune ca persoanele fizice şi juridice americane să îşi declare conturile deţinute în afara SUA, iar instituţiile financiare non-americane să raporteze către administraţia fiscală din Statele Unite (Internal Revenue Service - IRS) informaţii legate de clienţii americani ai acestora.

La începutul acestui an, cititorii ne-au semnalat că s-au confruntat cu dificultăţi în administrarea conturilor personale, din cauză că instituţiile le solicită date personale, pentru a aplica acordul FATCA.

Potrivit acestora, accesul la conturi le-a fost restricţionat de instituţii financiare sub pretextul că solicitanţii nu au depus anterior la bancă declaraţii că nu sunt cetăţeni sau rezidenţi americani, în contextul aplicării FATCA.

Reprezentanţii băncilor ne-au transmis, atunci, că le solicită clienţilor date cu privire la calitatea de "persoană SUA", întrucât "s-au angajat să respecte FATCA şi pentru că există un acord de fond între SUA şi România cu privire la implementarea FATCA, aşa cum apare şi pe site-ul Ministerului de Finanţe".

Potrivit ultimei informări a MFP privind situaţia Acordului FATCA în România, ce datează din 23 martie 2015, Ministerul Finanţelor Publice a comunicat părţii americane, la sfârşitul lunii februarie 2015, observaţiile finale referitoare la acest proiect. La acea dată, MFP a transmis memorandumul privind finalizarea negocierilor şi aprobarea semnării acordului către instituţiile implicate în implementarea sa şi către cele supuse prevederilor acestuia.

Potrivit comunicatului transmis ieri de Guvern, textul negociat între autorităţile române şi cele americane este în concordanţă cu modelul de Acord FATCA cu reciprocitate.

Guvernul arată că prin semnarea acestui Acord nu se va aplica impozit cu reţinere la sursă în SUA asupra veniturilor obţinute din SUA de către instituţiile financiare din România, iar instituţiile financiare române nu vor fi obligate să reţină impozit asupra anumitor venituri primite de cetăţeni sau rezidenţi americani care au deschise conturi financiare la astfel de instituţii financiare.

Acordul simplifică implementarea sistemului de transmitere a informaţiilor financiare şi reduce din povara administrativă a instituţiilor financiare din România, angajate să efectueze aceste schimburi de informaţii, potrivit autorităţilor, care adaugă că acesta creşte certitudinea juridică pentru instituţiile financiare din România, iar prin semnarea lui, acestea vor fi considerate în SUA instituţii financiare conforme.

De asemenea, instituţiile financiare vor comunica autorităţilor fiscale române informaţii menţionate în Acord, aferente anului 2014, urmând ca prima raportare a autorităţilor fiscale române către autorităţile fiscale din SUA să se facă în anul 2015, până la data de 30 septembrie.

Prin încheierea acestui Acord, Guvernul arată că se va completa cadrul juridic bilateral privind schimbul automat de informaţii în domeniul fiscal. Acest demers va conduce la posibilitatea promovării cooperării în materie fiscală şi la combaterea practicilor fiscale evazioniste, potrivit Guvernului.

În proiectul de Acord este inclus un articol care impune aplicarea clauzei naţiunii celei mai favorizate, în sensul că, în măsura în care SUA va acorda condiţii favorabile unui stat terţ, există obligaţia părţii americane de a notifica partea română care poate accepta sau nu, extinderea beneficiului acestor condiţii mai favorabile.

Până în prezent, 51 de state au semnat deja acorduri conform cărora informaţiile financiare sunt transmise autorităţilor fiscale americane prin intermediul autorităţilor fiscale competente, cu clauze de reciprocitate. Între aceste state sunt menţionate 23 dintre statele membre ale Uniunii Europene. În cazul Portugaliei, Slovaciei şi Greciei, procesul de negociere se află în diferite stadii.

De asemenea, au fost semnate alte 7 acorduri conform cărora informaţiile financiare sunt comunicate autorităţii fiscale americane direct de către instituţiile financiare implicate. Un astfel de acord a fost semnat de Austria.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Acest acord suna ca si cum un grup mafiot, sa ii spunem statul roman, colaboreaza cu un alt grup mafiot, sa ii spunem statul american, ca sa isi imparta teritoriul si sa nu ceara ambele taxe de protectie de la acelasi contribuabil.

    1. E putin altcumva... adica un grup mafiot se asigura ca, un "contribuabil" care produce in ambele "teritorii", va plati, s-au a platit taxa si catre celalalt grup mafiot ;)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb