Băncile din România vor închide aproximativ 1.000 de unităţi până la sfârşitul acestui an, în condiţiile în care, de la începutul lui 2009, au fost închise peste 100 de sucursale şi agenţii, a declarat ieri directorul general al OTP Bank România, Laszlo Diosi.
Pe de altă parte, domnia sa estimează o îmbunătăţire a serviciilor bancare, ca efect al închiderii unor unităţi: "Calitatea acestor servicii era foarte proastă, pentru că băncile au fost nevoite să-şi crească puternic numărul de angajaţi, fără a să aibă timp să-i pregătească în avans. Văd o îmbunătăţire a serviciilor şi a produselor după această perioadă".
El a menţionat că OTP Bank îşi menţine obiectivul de a obţine în acest an un câştig mai mare decât cel de 3 milioane de euro înregistrat în 2008 - primul an cu profit de la intrarea pe piaţa din România.
"Trimestrul al doilea a fost mai bun decât primul sub toate aspectele pentru OTP Bank. Am terminat procesul de raţionalizare a cheltuielilor până la finalul lui ianuarie 2009", a mai spus Diosi.
• Nu ştim ce afaceri vor supravieţui"
Directorul OTP Bank România estimează că efectele crizei vor fi resimţite cel mai puternic de populaţie la sfârşitul acestui an, însă în aceeaşi perioadă va începe şi un proces de stabilizare.
"Sperăm ca la sfârşitul lui 2009 - începutul lui 2010 lucrurile să se stabilizeze. În prezent, avem resurse de creditare, însă activitatea de finanţare este riscantă", a afirmat Diosi, adăugând: "Avem acces la bani, dar trebuie să găsim unde să-i plasăm, în condiţiile în care nu ştim ce afaceri vor supravieţui. Cienţi care acum două luni erau excepţionali au început să meargă prost".
OTP Bank Rmânia a transformat 14 puncte bancare cu operaţiuni de self -banking şi consultanţă în sucursale şi agenţii cu activitate normală, ce includ procesare şi operaţiuni cu numerar, a declarat directorul de carduri şi produse bancare, Adrian Chichiţă. "Am decis să îmbunătăţim punctele bancare respective, ca să ne adaptăm condiţiilor din prezent, iar procesul va fi finalizat luna viitoare, respectiv 15 august", a spus Chichiţă, citat de NewsIn.
Banca are în prezent 105 unităţi şi va deschide o nouă unitate săptămâna viitoare.
"Iniţial, planul prevedea deschiderea a 20 de puncte bancare fără ghişee, însă planul a fost schimbat între timp, în funcţie de condiţiile de piaţă", a mai spus directorul OTP.
El a menţionat că OTP Bank a înregistrat o creştere a volumului tranzacţiilor cu cardurile de peste 20% între iunie 2008 şi iunie 2009, în condiţiile în care, la jumătatea anului trecut, ritmul anual de creştere se situa la 90%.
Chichiţă a precizat că, pe partea de carduri de credit, rata de încetare a plăţilor, raportată la volumul total al tranzacţiilor, s-a dublat, "ceea ce este un procent îngrijorător".
"Este o evoluţie similară cu cea a creditelor de nevoi personale, însă nu cred că ridică probleme mari, în condiţiile în care în alte ţări clienţii pot lua un împrumut de pe cardul de credit de 5-6 ori mai mare decât salariul lor", a spus directorul general al OTP Bank, Laszlo Diosi.