Lecţia de 1 Mai

Acum, că s-a terminat cu minivacanţa şi sărbătorile tradiţionale de la începutul lunii mai, ia să-mi spuneţi voi mie: ce-am învăţat noi în aceste zile? Ştiu, n-aţi avut teme de făcut pentru acasă, că a fost sărbătoare, sau mă rog, zi liberă, dar asta nu înseamnă că lăsăm viaţa să treacă pe lîngă noi fără niciun folos. Ceva trebuie să învăţăm în fiecare zi şi din fiecare întîmplare!

Partidul steagului roşu, socialist, care se reclamă direct de la tradiţia revoluţionară a lui Marx, Engels şi Lenin (de Stalin nu sunt prea sigur, dar pe undeva este şi el în poză, chiar dacă mai retras), ne-a făcut o demonstraţie plină de culoare a noului concept electoral social-democrat: "vanghelăria". Ce-i aia? Un fel de paranghelie organizată de Vanghelie. Sau, altfel spus, o paranghelie colorată politic şi electoral cît mai strident, în roşu! Ea constă în crearea unei îmbulzeli de proporţii cosmice, undeva într-un loc public, pricinuită de oferta generoasă a sponsorilor partidului, gata să dea cu mici şi bere în tot poporul aflat la locul cu pricina. Ce economie socială de piaţă! Ce a treia cale! Ce alte mofturi, din astea, ideologice, bune doar pentru nişte coate goale de profesoraşi care se cred mari ideologi. Nu, frate! Esenţa social-democraţiei de Dîmboviţa, colţ cu Colentina, este "micu şi halba pe daiboji", mai ales la zile tradiţionale. Acum, o să se întrebe cineva: de ce se pretează ditai PSD-ul la asemenea spectacole jalnice? Sau de ce dă PSD-ul, cît e el de mare şi de populat cu profesori universitari, ingineri, doctori, magistraţi şi ambasadori în mintea lui Vanghelie, tocmai la ocazii festive? Răspunsul este cît se poate de simplu, chiar dacă surprinzător: pentru că "vanghelăria" este singura formă de etalare a "potenţei" politice, de care mai este capabil PSD-ul, la acest moment al existenţei sale politice. Ceea ce vrea să spună că Vanghelie şi vanghelăriile nu sunt accidente de parcurs ale PSD, ci reprezentarea cea mai fidelă a ceea ce este, poate şi vrea partidul social-democraţiei româneşti, la acest moment. Cu siguranţă, visul de aur al candidaţilor social-democraţi la europene şi mai ales al candidatului PSD la prezidenţiale este o uriaşă vanghelărie naţională, un covor fără sfîrşit de grătare cu mici şi bere, întins peste toată ţara, la care euro-candidaţii şi liderul prezidenţial să se întreţină cordial cu oierii fruntaşi, pentru a se pune la curent cu starea merinosului de pe plaiurile noastre mioritice şi pentru ancorarea încă şi mai temeinică a societăţii româneşti în realităţile europene de care ne leagă lunga noastră tradiţie de oierit, neadecvare, întîrziere şi uitare în proiect.

Partidul liberal nu a dormit, nici el, de 1 Mai. A reacţionat politic, pe măsură, prevenindu-ne prin glasul aspru-mustrător al noului său lider naţional şi candidat prezidenţial că: cine sapă groapa altuia, se bucură singur de ea! Distanţîndu-se politic, ca dracu de tămîie, de vanghelăriile PSD-ului şi de întîlnirile de lucru prezidenţiale, organizate probabil din neatenţia consilierilor de specialitate, tot cu oierii patriei, PNL a jucat rolul copilului mofturos, pus să strice jucăriile şi joaca celorlalţi. Nu i-a reuşit prea bine, pentru simplul motiv că nimeni nu-l ia în serios, oricum, nu pe tema activităţilor de 1 mai, oricît de importante ar fi ele pentru trecutul, prezentul şi viitorul naţiunii!

UDMR-ul nu prea ţine zilele de sărbătoare din calendarul tipărit la Bucureşti, iar în cel de la Budapesta, ziua de 1 mai nu mai apărea însemnată cu roşu. Aşa că liderii maghiarimii din România şi-au văzut de treburi ca într-o zi obişnuită de lucru, pregătind ieşirea istorică la rampă a unui ilustru erou al revoluţiei române, actualmente parlamentar european, care a zis, cu litere mari, ca să poată citi toată Europa: ceea ce trebuie României este un plan Ahtisaari, pentru regiunea Ţinutului secuiesc; tot un fel de Kosovo, în care poporul secuiesc este supus pe tăcute, insidios şi mîrşav unui genocid în toată regula, de către opresivul şi ilegitimul stat unitar România.

Restul populaţiei, neaderentă sau mai puţin interesată de mesajele politice, puse în circulaţie de 1 mai de către partidele noastre tradiţionale, s-a interesat îndeaproape, s-a pasionat chiar, de prelegerile doctorale, difuzate pe mai toate canalele de televiziune, avînd ca temă "Bulăul preventiv la români, din perspectivă constituiţională, politică şi creştin-ortodoxă", susţinute cu aplombul recunoscut de cea mai mare autoritate a momentului, în materie, domnul Jiji. Vrem sau nu vrem, aşa cum Iisus şi-a luat un nou chip şi trup după învierea prilejuită de creştineştile sărbători de Paşti, tot aşa şi numitul Jiji şi-a definit noua identitate politică după învierea din arestul preventiv, prilejuită de o nouă lectură a textelor legale, făptuită de unul dintre urmaşii lui Pilat, aciuat de istorie pe lîngă Ponturile Euxine.

Fără să iau prea tare seama la cele ce-au vrut cu tot dinadinsul să ne înveţe despre viaţă şi istorie partidele noastre, cu prilejul zilei de 1 mai, eu am înţeles un singur lucru: la noi, la români, în zilele de sărbătoare, legale, criza se suspendă. De unde şi soluţia trainică şi simplă pentru ieşirea din criză: să declarăm restul anului şi viitorii doi-trei ani, în fiecare zi, cîte o sărbătoare oficială. După cum se comportă politicienii noştri, asta ne-ar scuti de toate grijile!