Legea care permite plata retroactivă a cotizaţiilor pentru pensii pentru maximum cinci ani, promulgată

Luciana Bănică
Politică / 19 octombrie 2016

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea care permite persoanelor care nu sunt încă pensionate şi care, în perioada activităţilor profesionale, au întrerupt din diverse motive plata contribuţiei la sistemul public de pensii să poată achita în decursul a şase luni această cotizaţie pentru o perioadă maximă de cinci ani, potrivit unor surse din presă.

Legea a fost adoptată de Parlament în luna septembrie şi a fost iniţiată de deputatul UDMR Karoly Kerekes. Iniţial, ea a fost respinsă de Senat.

"Obiectul de reglementare al proiectelor este acordarea posibilităţii persoanelor care nu au calitatea de pensionar de a efecutua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, prin derogare de la prevederile legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice", a spus deputatul PSD Adrian Solomon, în cadrul dezbaterilor din plenul Camerei Deputaţilor, conform aceloraşi surse.

Astfel, potrivit proiectului, persoanele interesate încheie un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, mandatarul acesteia, desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii din raza teritorială de domiciliu ori reşedinţă a persoanei interesate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb