"Libertatea de exprimare" l-a scăpat pe Haşotti de discriminare

O.D.
Ziarul BURSA #Politică / 25 aprilie 2013

"Libertatea de exprimare" l-a scăpat pe Haşotti de discriminare

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării se dovedeşte a fi o instituţie care, uneori, este foarte atentă la nuanţele unor declaraţii publice. Nu toţi cei care ajung în faţa CNCD pleacă acasă cu o amendă în buzunar. Astfel, ieri, CNCD a decis să nu îl sancţioneze pe Puiu Haşotti pentru declaraţiile despre homosexuali întrucât se încadrează în limitele libertăţii de exprimare, nu conţin elemente de incitare sau o ameninţare directă, însă condamnă public astfel de afirmaţii, considerându-le homofobe. "Eu nu am absolut nimic să le reproşez homosexualilor, îi consider doar nişte oameni bolnavi. Homosexualitatea nu este o stare firească, nu este o relaţie naturală, motiv pentru care, după părerea mea, nu are absolut nicio şansă", a fost declaraţia lui Puiu Ha­şotti analizată în cadrul Colegiului director, a precizat CNCD într-un comunicat de presă.

Potrivit instituţiei, senatorul Puiu Haşotti a susţinut în cadrul audierii că afirmaţiile sale sunt nepotrivite, neconforme cu realitatea şi a declarat că nu este homofob, mai pe scurt şi-a "turnat cenuşă în cap". În urma audierii lui Haşotti, Colegiul director al CNCD a decis, cu şase voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", că declaraţiile senatorului nu constituie fapte contravenţionale conform articolelor 2 şi 15 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. CNCD atrage însă atenţia că astfel de declaraţii nu sunt potrivite pentru dezbaterea unor subiecte de interes public şi le condamnă public, apreciind că sunt homofobe. Puiu Haşotti a făcut o serie de afirmaţii despre homosexuali în contextul în care comenta anunţul făcut de deputatul Remus Cernea, în 12 aprilie, privind iniţierea unui proiect de lege pentru reglementarea parteneriatului civil între heterosexuali şi între persoanele de acelaşi sex. Ulterior, Puiu Haşotti preciza că reacţiile sale referitoare la propunerile legislative avansate de deputatul Remus Cernea nu trebuie înţelese "în sens strict patologic", el arătând că demersul său a fost unul politic. Haşotti arăta că a dat prea multă atenţie iniţiativelor lui Cernea, care nu au şanse să fie adoptate. Parlamentul European s-a arătat îngrijorat că declaraţiile senatorului Puiu Haşotti ar putea duce la o creştere a discriminării persoanelor homosexuale, solicitând preşedintelui CNDC, într-o scrisoare obţinută de Mediafax, investigarea "declaraţiilor calomnioase" precum şi un răspuns public şi convigător. Potrivit unor surse oficiale, Csaba Asztalos a primit, la sfârşitul săptămânii trecute, o scrisoare semnată de mai mulţi membri ai Parlamentului European.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb