Liste şi meniuri

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 7 octombrie 2005

Cornel Codiţă

Greu de definit planul subtil al corespondenţelor dintre cantine-restaurante şi instituţiile guvernării! Evidenţa nu poate fi, însă, ocolită. "Lista" şi "Meniul" au pătruns în sferele înalte ale puterii şi s-au impus ca instrumente predilecte ale exercitării ei.

Drept este că nu acest secol şi cu atît mai puţin puterea actuală de la noi au inventat "lista", ca unealtă de lucru. Mi-e greu să cred că Vlad Ţepeş nu avea o listă a lui, cu boierii pe care voia să-i vadă traşi în ţeapă, după cum avuseseră la timpul lor şi tiranii Romei şi legiuitorii Atenei. Ca dovadă, Socrate nu şi-a găsit sfîrşitul trudind la ultimul său tratat de maieutică, ci bînd cucuta pe care i-au pregătit-o mai marii zilei, ca pedeapsă pentru că le sfidase puterea.

"Lista" a irumpt în realitatea politică fosforescentă a post-decembrismului românesc încă din primele zile ale evenimentelor şi nu a încetat să fie, pînă azi, o unealtă a puterii, cît se poate de versatilă. Aproape fără excepţie, pentru toată lumea interesată de putere, prima grijă a fost să întocmească o listă. Listele guvernelor provizorii, care s-au succedat cu repeziciune de la ceas la ceas, listele cu cei care trebuiau să meargă la televiziune, ori la radio, listele celor care întruchipau fosta putere şi trebuiau neutralizaţi, listele cu responsabilii noii puteri, lista cu zbirii represiunii, listele cu victimele lor, listele cu securişti şi colaboratorii lor, listele cu eroi şi listele cu profitorii revoluţiei, listele noilor îmbogăţiţi şi listele noii nomenclaturi a puterii. Nu au întîrziat prea mult nici primele liste cu membri marcanţi şi susţinătorii primelor partide, listele FSN-ului, listele primelor revendicări. Şi minerii au avut listele lor, ca dovadă că, deşi habar n-aveau de geografia Bucureştiului, au căutat adrese şi persoane bine stabilite pentru a găsi maşinăriile infernale de fabricat dolari! Întreaga perioadă a tranziţiei poate fi analizată şi caracterizată pe baza listelor pe care le-a produs. Unele, pe care era bine să te afli, pentru că reprezentau o promisiune de ascensiune socială, iar altele, pe care era bine să nu te afli, pentru că erau un surogat de sentinţă politică, sau chiar mai rău! Nimic mai omniprezent în mecanismul politic al tranziţiei, decît "listele"! Cine se mai poate mira că sistemul nostru electoral, consacrat de Constituţie, este cel "pe liste"! Abia aşa poate fi înţeleasă forţa paradigmatică a gestului unui preşedinte al României, care nu a ezitat să se lase inspirat de lista de bucate a restaurantului preferat, în pregătirea unor importante decizii politice! Lista corupţilor din PSD, cu care puterea actuală operează, face parte din acelaşi regn politic cu listele fostului guvern Năstase. Cel atît de preocupat să întocmească, personal, lista beneficiarilor contractelor guvernamentale de publicitate, pe cea a contractelor de privatizare, a persoanelor care urmează să ocupe diferite funcţii publice, a celor care urmau să fie promovaţi în structurile puterii, a celor care trebuiau "marginalizaţi", ori "ajutaţi" să iasă din scenă. Cînd l-a înlăturat de la putere pe Roman, în propriul partid, Traian Băsescu trebuie să fi avut în buzunar cele două liste - una cu susţinătorii şi una cu cei care-i stăteau împotrivă, tot aşa cum au avut şi organizatorii puciului anti-iliescian din PSD-ul niciodată reformat. În ciuda experienţei sale politice, a fost suficient ca Ion Iliescu să uite, o singură dată, să-şi facă la timp "listele" şi s-a trezit ieşit din scenă!

"Meniul" este o specie politică mai cu pretenţii. Pentru stabilimente mai de soi! Toate guvernele care s-au succedat la putere, de cînd ne jucam de-a democraţia în grădina tentaţiilor totalitare, niciodată radical depăşite, au defilat în faţa Parlamentului şi a alegătorilor cu "programe de guvernare" groase cît două volume din operele integrale ale lui Balzac. Un fel de meniuri fixe, fără preţ ante-calculat! Doar le observi de la distanţă, le comanzi, iar patru ani mai tîrziu achiţi nota de plată! Nu te întreabă nimeni dacă ţi-a plăcut ori nu! Meniul preferat al guvernării anterioare avea la bază un ghiveci cu sos gras, asezonat din belşug cu ingredientele exotice ale integrării, doar-doar nu se va mai simţi gustul greţos şi mirosul rînced al corupţiei. Actuala putere are un meniu mai "subţire", bazat pe preparate de post. Recomandate cu cea mai mare căldură cetăţenilor şi înalţilor reprezentanţi ai fostei puteri. Noi postim la medicamente, la salarii, la educaţie, la mediul de viaţă şi şansele de realizare profesională! Ei postesc la ciolan! Puterea are alt meniu, de regulă secret, nu cumva să-i sufle cineva în ciorbă!

De unde, mă văd nevoit să constat că Maestrul meu într-ale analizei politice a avut încă o dată dreptate: Într-un stat tînăr constituţional ca al nostru, ne trebuie neapărat "un sufragiu naţionale"!

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb