Liviu Dragnea rămâne condamnat. Definitiv

EDUARD OVIDIU OHANESIAN
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 25 aprilie 2017

Liviu Dragnea rămâne condamnat. Definitiv

Judecătorii completului de cinci din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au respins contestaţia la condamnarea de doi ani de închisoare cu suspendare primită de liderul PSD, Liviu Dragnea, în dosarul "Referendumul". În şedinţa de judecată de ieri după-amiază, magistraţii Curţii Supreme au apreciat că acţiunea în contestare la executare depusă de politician este nefondată.

Anul trecut, imediat după ce şi-a primit pedeapsa în dosarul fraudării referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui ţării de la acea dată, Traian Băsescu, şeful Camerei Deputaţilor, a solicitat anularea hotărârii instanţei de judecată. Cu această ocazie, preşedintele PSD susţinea că motivarea deciziei definitive nu a fost semnată de aceiaşi judecători care au pronunţat-o. Astfel, doi judecători ai ÎCCJ, printre care şi fosta şefă a Curţii Supreme, Livia Stanciu, nu ar mai fi fost în posturi la momentul apariţiei motivării condamnării.

În data de 2 februarie, Liviu Dragnea declara : "Eu, după aproape 10 luni de zile, nu am această motivare - asta înseamnă că hotărârea nu este completă. De asemenea, nici nu mai pot avea niciodată, pentru că legislaţia este foarte clară, motivarea este obligaţie legală (...) şi trebuie dată la toate hotărârile în 30 de zile. Au trecut aproape 10 luni. Trebuie semnată şi asumată şi compusă de către toţi membrii completului. Doamna fostă preşedinte a Curţii Supreme, Livia Stanciu, la două luni după ce a fost adoptată această sentinţă, s-a pensionat şi a mers la Curtea Constituţională."

Motivarea instanţei ÎCCJ în dosarul "Referendumul" se întinde pe câteva sute de pagini şi a apărut în data de 8 februarie, la scurt timp după ce Liviu Dragnea anunţa că a început o acţiune de redeschidere a procesului, prin depunerea în instanţă a unei acţiuni de contestare la executare.

Vă reamintim că, în luna aprilie 2016, Dragnea era condamnat definitiv la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de patru ani, în dosarul "Referendumul", de judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au acuzat pe Dragnea că, în perioada organizării şi desfăşurării referendumului din 2012, în calitate de secretar general al partidului, a uzat de influenţa sa în scopul obţinerii unor "foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite", pentru favorizarea alianţei politice din care făcea parte Partidul Social Democrat. Cu alte cuvinte, cu ajutorul unui număr important de voturi obţinute pe căi ilegale, şeful PSD intervenise pentru îndeplinirea cvorumului de participare la referendum. Rechizitoriul întocmit de magistraţii DNA descria în amănunt mecanismul prin care inculpatul Liviu Dragnea coordona fraudarea rezultatelor privind participarea la vot, prin implicarea unui număr important de persoane asupra cărora avea influenţă datorită funcţiei pe care o deţinea. În acelaşi timp, şeful PSD era pus sub acuzare pentru modul în care a stimulat participarea unor cetăţeni la vot, folosind mijloace ilegale, coordonând un sistem informatic complex prin care se trimiteau ordine şi mesaje coordonatorilor judeţeni de campanie.

Cu numai o zi înainte de respingerea contestaţiei sale, Liviu Dragnea declarase că nu exclude înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetarea a referendumului din 3 iulie 2012 pentru demiterea fostului preşedinte Băsescu. Luni după-amiază, completul de cinci judecători ai ÎCCJ i-au respins contestaţia formulată, printr-o hotărâre definitivă.

În cazul în care solicitarea lui Dragnea ar fi fost acceptată, preşedintele PSD ar fi rămas cu statutul de condamnat în primă instanţă. Practic, politicianul urmărea să beneficieze de o cutumă legală: prezumţia de nevinovăţie.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. In acest conditii este etic ca d-l Dragnea sa ii audieze pe altii suspecti de acelasi lucru.

    Daca au existat problem la alegerile din 2009, trebuie lamurita problema, dar altcineva credibil trebuie sa fie numit. 

    CINE S-A OPUS VOTULUI ELECTRONC ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb