Lloyd's: Atacurile cibernetice produc pagube mai mari decât dezastrele naturale

ADI IACOB
Ziarul BURSA #Companii #IT / 19 iulie 2017

Pierderile generate de atacurile din 2016 au ajuns la 450 de miliarde de dolari

Cel mai costisitor dezastru natural din istoria SUA, uraganul Katrina, a cauzat pagube de 108 miliarde de dolari

Atacurile cibernetice sunt mai costisitoare decât dezastrele naturale, potrivit unui raport al companiei de asigurări londoneze "Lloyd's".

Piaţa asigurărilor cibernetice, estimată de "Lloyd's" la circa 3 miliarde de dolari, este într-o creştere rapidă, iar companiile pierd mai mult decât oricând, scrie The Verge.

Conform "Lloyd's" şi companiei de analiză a securităţii cibernetice "Cyence", pierderile din cauza atacurilor cibernetice din întreaga lume, întregistrate în anul 2016, au ajuns la 450 de miliarde de dolari.

Ca punct de referinţă, uraganul Katrina a cauzat pagube în valoare estimată de 108 miliarde de dolari, acesta fiind cel mai costisitor dezastru natural din istoria Statelor Unite ale Americii.

Raportul companiei de asigurări subliniază că un atac asupra serviciului de cloud ar putea costa peste 50 de miliarde de dolari, iar asta în doar câteva zile.

Conform raportului, dacă o conexiune la internet este întreruptă timp de o săptămână sau mai mult, pierderile sunt masive. Spre exemplu, o navă a distrus un cablu principal de-a lungul coastelor Somaliei, în urmă cu trei săptămâni, determinând pierderea totală a conexiunii la internet. Drept urmare, ţara africană a pierdut zilnic aproximativ 10 milioane de dolari.

Totuşi, veniturile pierdute nu sunt singura problemă în acest caz. Turiştii au fost blocaţi în Somalia, medicii nu au putut accesa dosarele medicale, iar mulţi oameni nu au putut să lucreze. În SUA, costurile unei astfel de situaţii pot să ajungă dincolo de cele ale oricărui alt dezastru economic din istorie.

Raportul ilustrează necesitatea unei securităţi mai bune şi a unui efort global concentrat pentru combaterea atacurilor cibernetice. Este posibil ca Somalia să nu aibă infrastructura unor ţări precum SUA, dar hackerii nu exploatează securitatea acolo unde este mai puternică. Erorile umane vor contribui la pierderea a miliarde de dolari de către companii în acest an şi în viitor, conform sursei citate.

Recentul atac cibernetic de tip ransomware - WannaCry - a costat miliarde de dolari, dar şi mai rău, a relevat că suntem vulnerabili şi că slăbiciunile pot fi exploatate pentru bani de către infractori cu abilităţi de hacking.

Raportul Lloyd precizează: "Ameninţarea cibernetică este în creştere, deoarece economia mondială continuă să digitalizeze operaţiunile, lanţurile de aprovizionare şi tranzacţiile între întreprinderi, precum şi serviciile angajaţilor şi clienţilor".

Inovaţia din industria tehnologică duce la o mai mare dependenţă de instrumentele pe care le folosim pentru a stimula o astfel de creştere. Suntem din ce în ce mai dependenţi de serviciile cibernetice, aşa cum suntem de electricitate sau apă curentă.

În România există 18,8 milioane de conexiuni la Internet, precizează Wikipedia. Conform unui top realizat de "Akamai" în trimestrul al treilea din 2016, România este pe locul zece în lume şi pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte viteza medie de conectare la Internet, cu 85 Mbit/s.

Raportul Lloyd: "Ameninţarea cibernetică este în creştere, deoarece economia mondială continuă să digitalizeze operaţiunile, lanţurile de aprovizionare şi tranzacţiile între întreprinderi, precum şi serviciile angajaţilor şi clienţilor".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb