Lovit de armele-minune

Să transmiţi dintr-o zonă de război sau să analizezi situaţia pe front cere o ştiinţă anume. Nu e acelaşi lucru cu a scrie un articol despre o ceartă într-o benzinărie. Dar mulţi dintre jurnaliştii de astăzi au obiceiul să scrie despre ce apucă şi cum apucă. Prin urmare, nu am fost surprins să citesc, zilele trecute, titlurile din presă. "Putin a lansat terifianta sa rachetă hipersonică împotriva Ucrainei". Tonul era sumbru. Ideea este că acum e jale, dacă dictatorul a scos asul din mânecă.

Tot vorbim despre "fake news" şi despre nevoia de a separa realitatea de propagandă. Dar iată un caz în care chiar presa europeană s-a transformat în portavocea Kremlinului. "Putin a escaladat conflictul!".

La fel ca în bancurile acelea din vremea URSS-ului: ceva tot e adevărat. Aviaţia rusă a lansat o rachetă hipersonică Kinjal ("Pumnalul") cu care a ucis câteva zeci de soldaţi într-o baracă. După care, probabil socotind că masacrarea acestor tineri este un fel de victorie militară, a mai lansat a doua zi încă una. Cu care a lovit... un depozit de combustibil.

Dacă stai să analizezi la rece, lansarea acestor rachete este mai curând un semn de disperare din partea Kremlinului. Şi o dovadă că strategia sa în Ucraina se destramă rapid. Iată de ce.

În curând se face o lună de când Putin a declanşat un război de agresiune împotriva Ucrainei. Milioane de oameni au plecat în pribegie. Zeci de mii de civili au fost omorâţi. Infrastructura Ucrainei este sistematic distrusă. Dar în tot acest peisaj dezolant există şi o rază de speranţă. Ucrainenii au rezistat eroic. Maşina de război a Rusiei s-a împotmolit. La propriu.

Pe fondul acestei debandade a "operaţiunii speciale" (termenul grotesc cu care Moscova descrie invazia din Ucraina) forţele aeriene ruse trimit aceste două rachete. Noi şi foarte scumpe. Nici una nu este lansată împotriva unei ţinte vitale efortului de război al Ucrainei. Orice minte raţională vede că utilizarea armei hipersonice s-a făcut doar pentru a i se raporta lui Putin acest presupus triumf al tehnologiei ruseşti. Şi apoi pentru a speria lumea.

Ce este grav aici, în fond, e altceva. Vladimir Putin, la fel ca Adolf Hitler înaintea sa, este hipnotizat de această categorie, a "armelor-minune" (Wunderwaffen). Sunt ani de zile în care se tot laudă. Omul nu rezistă să le menţioneze, în fiecare interviu. Se pozează alături de ele, le iubeşte pasionat. Cum ar spune ardeleanul, "e pălit".

Merită să ne amintim soarta programului V-2 din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După ce vede un film de prezentare, Adolf Hitler e hipnotizat. Şi pe măsură ce situaţia militară a Germaniei devine tot mai disperată, Hitler ameninţa tot mai frecvent cu utilizarea unor arme misterioase, "ale răzbunării". Una dintre acestea a fost racheta V-2, prima rachetă balistică utilizată în scop militar. Atingea Mach 5 şi nu putea fi interceptată. Fără îndoială, din punct de vedere tehnic, o realizare remarcabilă.

Dar care a fost utilitatea acestei trăznăi? Prima rachetă V-2 a fost trasă, în război, în Septembrie 1944. Până la capitularesa Germaniei au fost lansare 3.000 de asemenea rachete. Care au făcut... 9.000 de victime. Altfel spus... trei pentru fiecare lansare.

Întregul program V-2 a fost nu doar un dezastru, ci chiar una dintre cauzele pentru care Germania a pierdut războiul. Aliaţii, cu unele excepţii, au preferat să investească în arme cu eficienţă dovedită. Tancurile T-34 ale sovieticilor sau Sherman ale americanilor nu erau, din toate punctele de vedere, superioare tancurilor germane. Dar erau fiabile şi puteau fi fabricate în număr mare. Ceea ce a făcut diferenţa pe câmpul de luptă.

Pe de altă parte, ideologia fantezistă a naţional-socialismului făcea dificilă sau chiar imposibilă distincţia dintre fapt şi realitate. Fuhrer-ul binecuvânta tot felul de proiecte elucubrante. Se credea, spre exemplu, un arhitect vizionar. Dar şi un geniu militar. Aşa că Germania nazistă a cheltuit, în disperare, pe arme bune doar de pus în vitrină.

Programul V-2 a costat echivalentul actual a 40 de miliarde de dolari. Dublu cât au cheltuit americanii pentru a face bomba atomică. Doar jumătate din rachetele produse au fost lansate. Efectul lor asupra cursului războiului a fost zero. Un savant american afirma, la vremea respeectivă, că programul acesta a fost, pentru Aliaţi, echivalent cu o politică de dezarmare unilaterală din partea lui Hitler.

Putin a intrat în aceeaşi fundătură strategică acum. Rachetele hipersonice sunt, pe câmpul de luptă din Ucraina, proverbiala "frecţie la picior de lemn". Într-o lună au fost lansate abia două. Impresionant, nu? Pentru a distruge ţinte statice, slab apărate. În vreme ce grosul armatei ruseşti sparge chioşcuri sau cerşeşte pentru a mânca ceva.

Ministerul "Apărării" (vorba vine) din Rusia a dat publicităţii fotografii cu avioanele Mig-31 care purtau racheta Kinjal. Oamenii erau, bănuiesc, mândri. Dar orice analist militar ar putea observa că aceste avioane aveau doar această rachetă sub aripi şi nimic altceva. Cu alte cuvinte, cantitatea de muniţie transportată într-o misiune de luptă era mult redusă.

Generalii ruşi nu pot fi suspectaţi de un exces de competenţă. În campania împotriva URSS-ului, armata nazistă a pierdut, în medie, 0,75 de generali pe săptămână. Armata rusă a pierdut deja 6 generali (din 20 trimişi pe frontul din Ucraina), ceea ce duce la o rată dublă a pierderilor. Situaţia e atât de rea încât agenţia anti-corupţie din Ucraina a trimis o scrisoare lui Serghei Şoigu, ministrul rus al "Apărării", felicitându-l pentru corupţia din armată.

Oricum, ceva bun tot a ieşit din toată povestea asta. Armata rusă a ajuns practic la capătul puterilor. Capacitatea sa de a invada o altă ţară pe lângă Ucraina, în acest moment, este egală cu capacitatea sa de a invada planeta Marte. Nulă. Să îl lăsăm aşadar, pe noul ţar de la Kremlin să se amăgească în continuare cu gadget-urile sale. Trezirea va fi la fel de rapidă.