LUDOVIC ORBAN: "Decizia în cazul Kovesi, lovitură de stat"

V.D.
Politică / 1 iunie 2018

Ludovic Orban

Ludovic Orban

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat, ieri, că decizia Curţii Constituţionale referitoare la revocarea şefei DNA are caracterul unei lovituri de stat, el susţinând că nu poate fi luată în considerare, iar liberalii nu vor sta nepăsători.

"Şase cetăţeni români, care exercită temporar atribuţiile de judecători ai Curţii Constituţionale, au instrumentat o decizie care îmbracă caracterul unei lovituri de stat şi care pune în pericol democraţia României şi afectează Constituţia României. În urma analizei pe care am făcut-o asupra minutei prezentate public de Curtea Constituţională, în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, am identificat o serie de elemente extrem de grave", a spus Orban, la Parlament.

El a precizat că, prin această decizie, CCR, care trebuie să fie garantul respectării Constituţiei, încalcă Legea fundamentală, "călcând în picioare principiul independenţei justiţiei".

"Nu poţi să consideri că mai este respectat principiul independenţei justiţiei atunci când magistraţii sunt lăsaţi la cheremul unui ministru al Justiţiei care este numit politic. De asemenea, CCR ignoră rolul constituţional al CSM, care este garantul independenţei justiţiei. CCR nu avea nicio calitate să se pronunţe asupra motivelor refuzului preşedintelui", a adăugat liderul liberalilor.

Preşedintele PNL a subliniat că CCR nu poate să oblige şeful statului să facă ceva în contextul atribuţiilor sale constituţionale.

"CCR nu poate obliga preşedintele, care este omul cu cea mai mare legitimitate şi care exercită funcţia cu cea mai mare încărcătură de legitimitate ca urmare a votului popular a jumătate plus unu dintre cetăţenii ce aleg preşedintele. Nu pot şase judecători ai CCR să afecteze atribuţiile constituţionale ale preşedintelui şi să se substituie voinţei exprimate de cetăţeni", a subliniat Orban.

Ludovic Orban a susţinut că CCR tinde să se transforme într-o adunare constituantă. "Din păcate, CCR tinde să se transforme într-o adunare constituantă, tinde să rescrie textul Constituţiei, nicidecum să interpreteze toate actele în cadrul constituţional", a precizat el.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Dacă magistrații își pierd independența după publicarea protocoalelor cu Securitatea, ce are să se întâmple cu PDL?

    Presedintele trebuie sa organizeze referendum in regim de urgenta si sa declare totodata ca decizia revocarii (sau nu) a sefei DNA se va face in baza vointei exprimate de popor la referendum. PSD-u nu il va putea suspenda pentru ca doreste sa consulte poprul intr-o chestiune disputata politic (pentru ca astfel ar demonstra ca partidul nu este interesat de popor si de dorintele acestuia, adica ca este un partid de tip comunistl).

    Atunci cand viitorul unei natiuni este disputat politic, populatia trebuie sa stableasca in ce sens inclina balanta si care este calea de urmat pe care o doreste.

    Ce poate fi mai constitutional si mai curat decat asta? 

    1. esti tare taica!! am brut sa spun "bâta" ! vai de capu' tau!!

      "Vai" este de capul tau, nu de al meu.

      Eu sunt integru, liber si neaservit vreunui partid, vreunei grupari sau vreunei persoane. In schimb, tu esti un slujitor lipsit de libertate.  

      Ti-e teama de decizia poporului? 

      Atunci esti contra lui si deci esti jalnic.  

      Nu meriti nicio atentie, limgau de dictator penal. Pentru voi PSD-istii conteaza numai ciolanul (pomana sau mita electorala sau locurile eligibile) si nicidecum poporul si vointa lui.  

      Probabil ca esti vreunul dintre aia cu dosare penale de coruptie si esti disperat sa iti scapi pielea de hot cu orice pret. 

      Am o intrebare scurta si clara:

      - Ti-e teama de popor? 

    va imaginati in ce hal a ajuns pnl-ul daca "presul" partidului se face de ras "cu mana lui"?!! asta cred ca, ori n'a citit constitutia, ori este debil mental!! pune mana neica pe constitutie si daca te tin curelele (ma'ndoiesc) citeste decizia CCR nr. 339/1997 !!

    1. Pentru unii "democrati" CCR este infailibila si tabu cand hotararile ei le convin si autoare de "lovituri de stat " !! atunci cand le infirma pozitia ! Cei care au intotdeauna dreptate sunt doar ei . Bieti ridicoli !

    Se caută nod în papură - cu lumânarea - deși-i mediu sulfuros(GAZ METAN); O găsit " nodul GORDIAN ,, ???

    Daniel Fenechiu, senator PNL, vicepreședintele comisiei juridice a Senatului, a spus că Orban este un personaj "spumos" care face afirmații ce nu trebuie interpretate în sensul cuvintelor folosite.

     

    Viorel Cataramă, oponent al lui Orban din PNL, spune că Orban duce partidul în jos iar declarația despre "lovitura de stat" este o aberație. 

     

    Dacă chiar liberalii se dezic de Orban, eu zic că îi dăm prea multă atenție unui lăutar analfabet funcțional ajuns președinte de partid. Și corupt pe care doar incompetența procurorului DNA l-a scăpat de închisoare. 

    1. e valabil si pentru Bucuresti

      ....Prietenul matale Ponta cum a scapat ???? dupa ce a fost acuzat de falsuri de facturi si bani necuveniti din visteria publica ???

      Ponta nu îmi este prieten. Ponta a scăpat pentru că a semnat un pact cu reprezentanții obscuri. Și-a jucat rolul cu convingere dar fără succes în tentativa Grindeanu și acum în Pro România.

    Cu o astfel de caricatura, PNL nu are de ce sa fie bagat in seama. Fara lege, fara principii doar cu propaganda imbecila e este imposibil sa conteze in alegerile urmatoare. De un timp dupa chipul si asemanarea liderului, PNL alege doar teme tampite fara relevanta. Pacat ca USR nu iese cu teme mai pertinente. Daca nici sub guvernul Dancila nu poti ,atunci cand ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb