LUDOVIC ORBAN: Economia creşte "pe caiet"

L.I.
Politică / 15 mai 2019

Ludovic Orban (Sursă foto: Twitter)

Ludovic Orban (Sursă foto: Twitter)

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă, după anunţul INS că economia României a crescut în primul trimestru cu 5%, că economia creşte "pe caiet", din consum pe datorie, ca la chioşcurile săteşti din unele localităţi din ţară, dar orice creştere în economie care nu are legătură cu producţia se plăteşte mai devreme sau mai târziu, scrie News.ro.

"Economia României dovedeşte o rezistenţă de premiat şi încurajat împotriva tuturor aberaţiilor şi neghiobiilor actualei guvernări şi continuă să crească chiar dacă cu greu şi cu eforturi fenomenale într-un mediu politic şi legislativ ostil şi agresiv generat de coaliţia PSD - ALDE. Din păcate, anunţul privind creşterea economică din primul trimestru vine la pachet cu alte veşti proaste", afirmă Ludovic Orban, potrivit agenţiei.

Liderul PNL precizează că cea mai mare problemă este că producţia industrială în primul trimestru s-a întors la un ritm anual de creştere anemic de doar 0,6%, iar în luna martie chiar a scăzut cu 0,2% faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

"Producţia industrială gâfâie din greu şi asta face din creşterea economică anunţată o poleială care ia ochii de la problemele reale ale economiei, creşterea consumului fără baze economice. Asta dovedeşte că este o creştere economică cu picioare de lut, în care motoarele de dezvoltare ale României, exporturile, investiţiile, sunt gripate. Stimularea consumului s-a făcut prin creşterea artificială a unor venituri şi a produs un puseu inflaţionist pe care îl plătesc cel mai scump angajaţii din economia privată. Dacă în sectorul public, prin inflaţie s-a ales praful de pe tobă de pe urma unor majorări salariale, în sectorul privat, salariile au fost tăiate de guvernarea PSD - ALDE prin scăderea puterii lor de cumpărare", mai explică Orban, conform News.ro.

Acesta a mai adăugat că "pe de altă parte, această stimulare a consumului prin creşterea din pix a veniturilor pe hârtie, pe lângă inflaţie mai are alte două consecinţe nocive pentru economia României: creşterea datoriei publice pe care o plătim noi cu toţii şi creşterea importurilor, ceea ce face ca banii luaţi pe datorie să se ducă în alte economii şi în bunăstarea altor ţări", subliniază Orban.

El menţionează că, deşi economia creşte, încasările la bugetul statului scad. În primul trimestru Guvernul a înregistrat un deficit de 5,47 miliarde de lei, cu 1 miliard de lei mai mult decât anul trecut, ceea va duce la noi împrumuturi ale statului, pe care le vor plăti toţi românii.

"Cu acest model prost de creştere economică, nu turcul plăteşte, românul plăteşte şi plăteşte tot mai scump prostiile economice ale celor din PSD şi ALDE, în ciuda unei creşteri economice făcută pe hârtie care a dus la scumpiri în lanţ la carburanţi, energie, utilităţi, alimente sau medicamente şi rate mai mari la credite. Această guvernare haotică PSD - ALDE este nocivă pentru nivelul de trai al românilor şi trebuie oprită până nu face şi mai mult rău. Partidul Naţional Liberal susţine o creştere reală a salariilor şi a pensiilor, fără o explozie a preţurilor şi dobânzilor, prin stimularea unei creşteri economice bazată pe exporturi, investiţii şi fonduri europene care să ducă la dezvoltarea infrastructurii şi la atragerea de noi investitori care vor crea mai multe locuri de muncă mai bine plătite în România", mai afirmă liderul PNL, potrivit agenţiei.

Economia românească a crescut în primul trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cu 5%, serie brută, arată primele estimări publicate astăzi, de Institutul Naţional de Statistică (INS). Guvernul mizează în acest an pe o creştere economică de 5,5%, mai scrie News.ro.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. MILOGULE, CERȘETORULE, SCLAVUL FETELEULUI CARE NU I PLAC FEMEILE UNDE ÎȚI ESTE CARTEA TA DE MUNCA SOMERULE, INSTIGI DISPERAȚI I DIN PARTIDUL VOSTRU PARTIDUL SODOMEI (P. N. L.) SA DEA CU PARUL ÎN OAMENI CARE MUNCESC SA VENIȚI VOI CU JAPCA SA TRĂDAȚI DIN NOU TARA CUM ATI FĂCUT-O DE 3 ORI LA BRUXELLES PENTRU NIȘTE CIRNATCUPAR, SLUGILE OCCIDENTULUI. LA MUNCA CU VOI TRĂDĂTORILOR ROMANII NU VOTEAZĂ SODOMA ȘI GOMORA(P. N

    L. ȘI U. S. R, ALIANȚĂ PLUS). HUO, HUO, HUO, FLAMINZILOR DE TRĂDARE, REGRETAȚI FAMILIILOR.  

    Economia Romaniei creste si este rezistenta la intoxicarile liberalilor. Datoria publica scade. Importurile cresc si asta trebuie sa rezolve PSD in continuare. Sa se produca mai mult intern.

    1. datoria publica creste nu scade, doecamdata pib-ul creste mai repede, dar asta nu tine mult, doar pana dupa alegeri exact ca in epoca tariceanu, dupa care vedem iar -25%

    ca e ametit de la bautura, ca e ametit ca nu intelege nimic din economie, ca e ametit ca il invarte iohannis cum vrea si cand vrea, ca e ametit ca e doar prost, nici nu mai conteaza. tot ce scoate pe gura se pliaza perfect pe poza lui orban de ametit.

    Creste economia pentru ca Dragnea a "furat toti banii romanilor si i-a cheltuit in scop personal" ar trebui sa spuna dl. Orban. Toate masinile cumparate in Romania in ultimii doi ani sunt ale lui Dragnea( asa ar trebui sa spui). Toate cladirile realizate de cand PSD este la guvernare sunt tot ale lui Dragnea. Si dai, si dai, si dai.......tot tasa!

    Te roade invidia domnu Orban ? Sperai ca proasta de Dancila, cum o consideri tu vă da cu oiștea in gard ?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb