Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că PSD s-a transformat într-un grup infracţional organizat sub controlul absolut al lui Liviu Dragnea, iar confruntarea cu această grupare s-a transformat într-un război pentru salvarea democraţiei româneşti.
"Întreaga Românie a putut să vadă astăzi cum Partidul Social Democrat a renunţat de la sine putere la statutul de partid politic, transformându-se într-un grup infracţional organizat sub controlul absolut al lui Liviu Dragnea. Toţi românii care sunt preocupaţi de soarta acestei ţări trebuie să devină extrem de atenţi la ceea ce urmează în perioada următoare din partea PSD. Liviu Dragnea şi gruparea sa nu se vor da în lături de la nimic pentru a-l scăpa de puşcărie. Nu mai există nicio limită pentru acest individ, care este dispus să sacrifice orice şi pe oricine îi va sta în cale", afirmă liderul PNL.
Ludovic Orban spune că, alături de românii oneşti, care cred în egalitatea în faţa legii şi în menirea fiecărui om de a-şi construi un rost în viaţă prin propria muncă, Partidul Naţional Liberal va milita prin toate mijloacele politice şi legale posibile pentru protejarea intereselor cetăţenilor acestei ţări.
"Confruntarea cu această grupare infracţională s-a transformat, începând de astăzi, într-un război pentru salvarea democraţiei româneşti. Din acest motiv, considerăm că nu există zone neutre în raport cu ceea ce va încerca în perioada următoare Partidul Social Democrat. Ultima ocazie pe care o mai au acei parlamentari PSD care se mai consideră reprezentanţi ai cetăţenilor, şi nu stăpâni ai acestora, pentru a se delimita de Liviu Dragnea, este moţiunea de cenzură iniţiată de PNL. Le sugerăm să cumpănească foarte bine asupra acestui moment", subliniază Ludovic Orban, într-un comunicat de presă.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.06.2018, 11:12)
Kovesi e bună. Mai este un pic până se precrie raptul mafiei securiste PDL&PMP.
Cu finanțările de la USR va fi mai greu de tras de timp.
Până la urmă se vor umple pârnăile cu procurori securiști.
2. Mesaj eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 23.06.2018, 14:23)
...