Lumea: cu şi fără ghilimele

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 6 noiembrie 2013

Cornel Codiţă

Trebuie să recunosc! Recomandarea caustică a lui Cehov, adresată condeieriului aspirant la gloria eternă a literelor, "Scrie cu mai puţine ghilimele, altfel pari manierist", m-a cam atins. Adevărul este că sunt îndrăgostit, da' ce zic eu?, abuzez de ghilimele! Ba, pentru un citat; ba, ca să pot folosi un termen "scofîlcit" şi să mă disculp, în acest fel, faţă de cititorul cu respect pentru eleganţa şi rectitudinea lingvistică; ba, ca să pot sări, ca la şotron, peste cîte o regulă gramaticală, cum face şi vorbitorul de "vremuri nouă" al limbii române, fără să mă confunde lumea cu el; mă rog, la tot pasul, alte pricini mă împing tiranic în braţele vînjoase ale abuzului de ghilimele. Cum nu-mi place deloc eticheta de manierist, am simţit nevoia unei auto-analize seriose, dar, şti, colea....! "Ia mai lasă, stimabile, ghilimele în pace", m-am dojenit eu, fără menajamente, "ce....fără ele tuşeşti?!!"

Să vedem, aşadar, cum arată, fără ghilimele, realitatea despre care ne trudim a scrie!

Marile proiecte, după reţeta keynesiană, cele care ar fi trebuit să scoată economia României din mlaştina crizei şi societatea din deşertul nimicitor al sărăcirii relative şi absolute, s-au dovedit a fi mari, ba chiar şi proiecte, dar nu ale guvernului, ci alte altora. Ale unei specii noi de prădători, care circulă la scară globală cu paşapoarte de investitori, cu ochiul panoramic şi alert, cu simţul ascuţit şi neadormit al vînatului, care-l simt tocmai de peste mări şi ţări, iar cînd l-au apucat, nu-l mai lasă din ghiare, nici dacă se supără Papa de la Roma; investitori strategici, cu dare de mînă, pentru care unitatea de ungere a bunăvoinţei politico-juridico-administrative, în ţara băştinaşilor, este de la milion în sus; evident, nu de lei! Pentru ei şi interesele lor lucrează neadormit oamenii guvernării, proiectele lor au devenit, prin adopţie, priorităţile noastre. Aşa se face că, după tot felul de afaceri, culminînd cu "Bechtel - autostrăzi pentru România", se desfăşoară mega-afacerea "Resurse minerale pentru România"; (iertaţi ghilimelele, dar pur şi simplu nu m-am putut abţine!). De-a dreptul uimitor, însă, este faptul că 2 miliarde de euro, din bani publici, aruncaţi în conturile marii firme, fără de care, Cel de Sus e martor!, ar fi fost imposibil să construim, în şase ani, 42 de kilometri de autostradă, (record mondial absolut!!!), nu ne-au lecuit şi nimeni nu întreabă, după cum nici Guvernul nu pare interesat să ne spună, din proprie iniţiativă, cam cu cît se va alege visteria statului din noile proiecte, ce folosesc cetăţenii (dincolo de gargara cîtorva zeci de locuri de muncă!), la cît se pot ridica ponoasele, directe şi indirecte, cine şi cum o să acopere cheltuielile generate în eventualitatea producerii lor! După cum, de mai bine de două decenii, nici un Guvern al României nu s-a simţit obligat, dar nici nu a fost somat, printr-o procedură democratică, parlamentară sau extra-parlamentară, să prezinte analizele capabile să evidenţieze impactul economic, social şi civilizaţional al MIILOR de MILIARDE de euro, adunate din impozite, privatizări, vînzări de bunuri şi active ale statului, ori din împrumuturi interne şi externe, cheltuite cu hărnicie de autorităţi centrale şi locale, în trecutele cicluri bugetare. S-au cheltuit! Adio şi-un praz verde! Mortul de la groapă nu se mai dezgroapă! Maşinăria de guvernare din România, indiferent de culoarea politică a celor care se instalează la butoane, pentru unul sau mai multe exerciţii electorale, este întruchiparea perfectă a paradigmei gropii: cu cît sapă cineva mai abitir în ea, cu atît se afundă mai tare! Cineva ar trebui, totuşi, să le ia mai repede sapa din mînă, iar în locul ei să le pună în faţă schiţa sau un model oarecare de scară, de schelă, de utilaj cu care se poate construi ceva! E urgentă nevoie!

Cealaltă jucărie preferată a guvernărilor din România este FMI! Una teribil de utilă, interesantă şi incitantă! Utilă, pentru că, atunci cînd ajunge cuţitul la os, avem pe cine să dăm vina. Mă rog, nu noi, ci ei! Noi am vrut să facem, dar, fatalitate, FMI-ul nu ne-a lăsat! Proiectele noastre erau minunate, dar FMI-ul a zis că încă nu e momentul, nu suntem suficient consolidaţi! România ar fi ţîşnit spre dezvoltare şi prosperitate, ca săgeata din arcul lui Ahile, dar ce să vezi, FMI-ul a zis să mai aşteptăm, să nu ne pripim, să fim mai precauţi! S-au abătut noi impozite pe capul amărît al contribuabilului din România? Au năvălit valuri noi de scumpiri şi taxe, mai ceva ca tătarii în ţinuturile bogate şi binecuvîntate ale Moldovei lui Ştefan Vodă? Mai vindem vreun megacombinat, căile ferate, ceva acolo, pe un euro, doi? Noi, adică guvernarea, n-avem nici o vină, nici usturoi n-am mîncat, nici gura nu ne miroase! FMI-ul e balaurul, căpcăunul, responsabil de toate nenorocirile trecute, prezente şi viitoare! Dar, ascultaţi-ne pe noi: nu este cazul să vă supăraţi prea tare pe el! Dimpotrivă, nu-i rău de loc să-l ţinem pe lîngă casa noastră şi să-l hrănim, adecvat! Flăcările care-i ies pe nări, chiar dacă pîrjolesc economia, ogoarele, viile, pădurile şi casele, ne ţin totuşi la adăpost de jivine încă şi mai rele, care pîndesc la tot pasul în Marea Pădure fără Rost, în care ne-am rătăcit cu toţii!

P.s Dacă cititorul simte, totuşi, nevoia unor ghilimele în text, este liber să le pună unde crede de cuviinţă! Mie, unul, acum, după acest exerciţiu, cu sau fără ghilimele, realitatea îmi pare egală cu sine. Singura problemă ar fi că este colorată intens în albastru, cu pete negre, lăţite peste tot!

Maşinăria de guvernare din România, indiferent de culoarea politică a celor care se instalează la butoane, pentru unul sau mai multe exerciţii electorale, este întruchiparea perfectă a paradigmei gropii: cu cît sapă cineva mai abitir în ea, cu atît se afundă mai tare! Cineva ar trebui, totuşi, să le ia mai repede sapa din mînă, iar în locul ei să le pună în faţă schiţa sau un model oarecare de scară, de schelă, de utilaj cu care se poate construi ceva! E urgentă nevoie!

Opinia Cititorului ( 7 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Guvernantii Romaniei nu-l citesc pe Cehov,asa ca nu isi fac probleme de constiinta citand din Marx,Che Guevara,sau alti luptatori pe arena socialismelor.

    Manierismul,pe ntru ei,este inca o minciuna "care tine" la prostii care vin,din patru in patru ani,la vot,pentru a alege,din maldarul de impoastori aflati pe listele de candidati,pe aceia care fura mai putin.

    O guvernare in ghilimele asasineaza acest popor,iar tinerii au ales sa se refugieze aiurea,in loc sa rastoarne aceste lighioane de... 

    1. Cu scuze, ati savirsit in afirmatiile d-voastra erori:

      1.- javrele nu citesc de nici o culoare ne avind posibilitate din cauza intelectului redus. Din lectura clasicilor socialismului, cine are ceva materie cenusie, data de mama la nastere, poate afla foarte multe lucruri folositoare !

      2. Este foarte bine ca tinerii au ales calea exilului voluntar intrucit in spatiul carpato-dunareano-pontic stapineste uriasa (cca 12,5 milioane de indivizi) banda de idioti nativ, clica securisto-comunista,... 

    Ghilimelele sunt peste tot, iar creatia lor este pseudo-omul.

    Draga Cornele, e mult de spus, acum o sa redau un citat ce cuprinde esenta articolului tau. Stiu ca flosesc ghilimelele, dar au si ele rostul lor: "Radacina, cauza primara a tuturor problemelor lumii, de la saracia endemica a unor intregi regiuni ale planetei, la criminalitate si razboaie, este gandirea si simtul negativist al umanitatii. Emotiile negative guverneaza lumea cunoscuta de noi. Desi sunt ireale, ele ocupa fiecare coltisor al vietii noastre. Pentru a schimba destinul omului...

    1. Justificarea conflictului la nivel de sistem international este una falsa deoarece natura omului este una non-conflictuala este una armonioasa. Principiul universal este cel al iubirii, al atarctiei iar natura umana este una nobila. Am fost creati nobili si ar trebui sa cream o lume in sincronie cu adevarta natura a omului altfel lumea creata ne va schimba natura, esenta.

      ... un mare om (de stiinta) spunea: "Gravitatia nu este responsabila pentru indragostirea oamenilor." Societatea occidentala - in numele progresului - a inlocuit Legea Iubirii cu Legea Gravitatiei, in acest context nu ar trebui sa ne uimeasca faptul ca "oamenii corpuri" intra adesea in conflict unii cu altii ... pentru a inmuia conflictul, poate a venit timpul sa ne amintim de "oamenii suflete" ...

      Salomeea, ai auzit de vorba : "pana la Dumnezeu te mananca sfiintii?"...pana ne insusim aceasta calitate nobila a partii noastre umane, e multa munca pana imblanzim bestia din noi...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb