Måtuşa, aurul şi ardelenii

Cine face agenda politică a României? Cu alte cuvinte: Cine stabileşte care sînt temele prioritare în politica internă şi internaţională? Desigur, la fel de important ar fi să ştim: Care este mecanismul, algoritmul, prin care aceste teme ajung să se impună ca priorităţi ale naţiunii?

Întrebările sînt cît se poate de actuale şi necesare, pentru că ceea ce se întîmplă pe scena politică ne condamnă la confuzie.

Dacă luăm ca punct de plecare tăcerea instituţiilor guvernării şi chiar pe cea a partidelor, singurul răspuns posibil este că agenda politică a României este făcută de "Presă", adică de ansamblul mijloacelor de informare în masă, audio-vizuale şi scrise. Din această perspectivă, o primă temă majoră a naţiunii este Mătuşa Tamara, ale cărei fapte de caritate continuă să creeze grave probleme politice şi juridice lui A. Năstase şi familiei sale. Presa ne înfăţişează tabloul unei bătălii politice dusă cu mijloace juridice şi de imagine, în care sînt folosite atît complicaţiile procedurale ale codului penal, cît şi mijloacele de investigare penală, cu scopul de a crea o gaură cît mai mare în credibilitatea personajului politic A. Năstase. Acesta răspunde şi el cu aceeaşi monedă, oferind gratis ministrului de justiţie lecţii de teoria şi tehnica procedurilor parlamentare şi delectînd publicul larg cu telenovela: "Dacă iarna nu-i ca vara, de ce-ar fi casa mea ca a voastră?". Parlamentul e chemat să hotărască de partea cui va înclina balanţa, în bătălia dintre Năstase şi inamicii săi, din actuala guvernare şi din PSD. Dacă Năstase este învins, el a pierdut o bătălie, dar nu şi războiul. Dacă acelaşi Năstase cîştigă ciorovăiala pe cererea de percheziţie a domiciliilor sale, atunci adversarii săi vor fi pierdut mai mult decît o bătălie, oferindu-i liderului PSD o nesperată şi foarte puternică trambulină pentru relansarea politică.

A doua temă politică a naţiunii, dacă e să ne luăm după oglinda presei, este cea a "aurului". Nu galben, nici alb, ci negru. Petrolul este, fără îndoială, una dintre afacerile cele mai "grele" din România, pentru că produce bani mulţi şi îi produce repede. Stăpînii petrolului devin astfel, nu doar mai bogaţi, ci şi actori foarte importanţi în finanţarea partidelor şi a competitorilor prezidenţiali. Doi dintre principalii oameni de afaceri cu petrol sînt sub presiunea masivă a procurorilor, unul aflîndu-se deja dincolo de uşa arestului. Cum marile afaceri cu petrol ale României păreau să fie arondate PNL şi PSD, nu pare chiar a mirare că "excluşii", mai ales PD, sprijiniţi mai mult de starea favorabilă de spirit a populaţiei, decît de scorul electoral, doresc acum să-şi taie o felie corespunzătoare din acest privilegiat tort al economiei de piaţă şi al politicii.

În sfîrşit, al treilea subiect al agendei politice din presă este situaţia creată de reprezentanţii comunităţii maghiare, prin cele două linii ofensive - legea minorităţilor şi proclamarea autonomiei ţinutului secuiesc. Dacă ar fi să ne luăm după comentarii, importanţa politică a legii minorităţilor se consumă mai degrabă în spaţiul relaţiilor de coaliţie şi al competiţiei dintre partidele componente. Pe de altă parte, declaraţia de autonomie din secuime pare să ţină de competiţia dintre organizaţiile care-şi dispută întîietatea în a reprezenta interesele maghiarilor şi a le obţine votul reprezentării parlamentare.

Problema care se pune, faţă de acest tablou la priorităţilor naţionale, este dacă problemele respective sînt cu adevărat asumate de actorii politici, ca fiind esenţiale pentru România? Lipsa altor propuneri şi tăcerea par să indice că politicienii şi-au asumat aceeaşi agendă. Doar că răspunsul implicit nu este relevant în acest caz. Guvernul, Preşedintele, Parlamentul, partidele politice au obligaţia să-şi declare agenda şi să şi-o asume explicit. Mai mult, au obligaţia să facă, periodic, evaluări privind eficienţa acţiunilor luate pentru a răspunde problemelor respective. În cazul în care cele trei instituţii ale guvernării au agende divergente, ele au datoria de a negocia priorităţile, iar dacă sînt disensiuni cu privire la anumite teme, să stabilească prioritatea fiecăreia, în agenda proprie.

La nivel declarativ, atît Guvernul, cît şi Preşedintele au anunţat ca prioritate a acţiunii lor integrarea României în UE la 1 ianuarie 2007. Tema a fost redusă ulterior la cea a "reformei în justiţie". Iar reforma în justiţie, redusă, la rîndul ei, la inventarea unei instituţii de investigare în materie de corupţie, adică transformarea PNA în DNA. La aceasta s-a mai adăugat şi încercarea de a aspira primii "peşti mari" în maşinăria de tocat credibilitate publică a unor lideri politici.

Deşi nu a anunţat o agendă proprie, acţiunile preşedintelui par legate mai mult de restructurarea spaţiului politic şi refacerea balanţei de putere în favoarea PD, auto-promovat la rang de principal partid al guvernării şi element de coagulare a polului popular. A doua direcţie a acţiunilor politice întreprinse de Preşedinte este creşterea "capacităţii de intervenţie", în calitatea sa de "Jucător politic", cu tendinţa de a se transforma într-un soi de jolly joker al sistemului de autorităţi publice.

Concluzia este simplă şi directă: deşi pe ecranele mediei publice rulează telenovela "Mătuşa, aurul şi ardelenii", politicienii au o agendă care ţine exclusiv de balanţa de putere, ceea ce creează suficient de mult timp cetăţeanului pentru a-şi contempla singur şi netulburat de agitaţia politică propria agendă, mereu rămasă în marele con de umbră creat de primele două.