Preţurile de consum din Olanda şi-au accelerat creşterea anuală şi în septembrie 2017, până la 1,5%, de la 1,4% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,2%, după un avans de 0,2% în luna anterioară. Preţurile alimentelor şi-au accelerat creşterea anuală până la 3,8%, de la 3,7% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 0,4%, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut creşterea anuală la 1,5%, pe fondul unei noi stagnări lunare. (sursa: CBS)
Preţurile de consum din Elveţia şi-au accelerat creşterea anuală în septembrie 2017, până la 0,7%, de la 0,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 0,2%, după o stagnare în luna anterioară. Preţurile alimentelor au crescut cu o rată anuală de 0,3%, după o scădere de 0,4% în luna precedentă, în condiţiile unei stagnări lunare, iar preţurile utilităţilor şi-au menţinut creşterea anuală la 1,4%, pe fondul unei creşteri lunare de 0,1%. (sursa: FSO)
Producţia industrială din Suedia şi-a accelerat creşterea anuală în august 2017, până la 7,3%, de la 5,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare neaşteptate, de 1,7%, după un declin de 1,1% în luna anterioară. Producţia din industria prelucrătoare a crescut cu o rată anuală de 7,4%, după o creştere de 5,3% în luna precedentă, în condiţiile unei scăderi lunare de 1,9%, iar producţia de energie a crescut cu o rată anuală de 5,5%, după o creştere de 14,5% în luna anterioară, pe fondul unei scăderi lunare de 3,5%. (sursa: SCB)
Numărul cererilor iniţiale pentru ajutorul de şomaj din SUA a scăzut peste aşteptări în săptămâna încheiată la 30 septembrie 2017, până la 260 de mii, de la 272 de mii în săptămâna precedentă, conform datelor ajustate pentru sezonalitate de la Departamentul Muncii. Conform datelor neajustate, numărul cererilor a scăzut cu circa 8.400, până la 206.653. (sursa: Departamentul Muncii din SUA)