Macron îndeamă UE să acţioneze "cât mai rapid" împotriva terorismului online

A.B.
Internaţional / 28 octombrie 2020

Macron îndeamă UE să acţioneze "cât mai rapid" împotriva terorismului online

Negocieri la nivel european în vederea obligării platformelor digiatale să retragă mai rapid conţinuturi teroriste online este necesar să "fie finalizate cât mai rapid", şi-a exprimat dorinţa, miercuri, Emmanuel Macron, relatează AFP şi News.ro.

Este "urgent şi necesar ca negocierile europene cu privire la retragerea conţinuturilor teroriste de pe Internet, într-un termen de o oră, să fie finalizate cât mai rapid posibil", a declarat şeful statului francez presei, la finalul unei întâlniri cu premierul eston Juri Ratas, la Palatul Élysee.

Implementarea unui regulament la nivelul Uniunii Europene (UE) face în prezent obiectul unor negocieri între Parlamentul European (PE) şi statele membre, cu privire la libertatea de exprimare şi mijloace de reglementare a platformelor online.

"Conţinuturile teroriste nu sunt nişte conţinuturi ilicite la fel ca celelalte, ele sunt sângeroase, puternic virale. Este. aşadar, o miză a securităţii majore în perspectiva ameninţării teroriste cu care ne confruntăm toţi", a subliniat Emmanuel Macron.

El se exprimă la aproape două săptămâni de la decapitatea profesorului Samuel Paty la Conflans-Sainte-Honorine - care a fost ţinta unor reţele de socializare şi unei mobilizări online din cauză că a arătat la ore caricaturi ale profetului Mohamed la un curs depre libertatea de exprimare.

Premierul francez Jean Castex a insistat, la Bruxelles, la 23 octombrie, asupra urgenţei unei "reglementări mult mai puternice" a reţelelor de socializare la nivel european, în urma unei întâlniri cu comisarul european însărcinat cu Piaţa internă şi domeniul digital Thierry Breton, care urmează să prezinte la 2 decembrie un pachet legislativ în vederea unei mai bune reglementări a platformelor online.

Juri Ratas a subliniat, în urma unui dejun cu Macron, "solidaritatea" Estoniei cu Franţa în apărarea "valorilor republicane" şi "împotriva radicalismului" islamist.

Ei au semnat un "Parteneriat strategic" de consolidare a cooperării între Paris li Tallinn "în domeniul securităţii, apărării, securităţii cibernetice, energiei şi modificărilor climatice", a anunţat Emmanuel Macron, care a subliniat că Estonia a dezvoltat o "expertiză recunoscută" împotriva atacurilor cibernetice.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb