MACRON: "Marea Britanie nu poate fi cel mai bun aliat al Statelor Unite şi cel mai bun aliat al Uniunii Europene"

A.P.
Internaţional / 30 ianuarie 2021

"Marea Britanie nu poate fi cel mai bun aliat al Statelor Unite şi cel mai bun aliat al Uniunii Europene"

Regatul Unit post-Brexit este necesar să clarifice ce relaţie vrea să aibă cu Uniunea Europeană (UE), declară Emmanuel Macron într-un interviu publicat în ediţia de sâmbătă a cotidianului britanic The Guardian, relatează AFP, citat de News.

Într-un interviu acordat vineri unui număr de zece corespondenţi ai unor publicaţii străine, şefu statului francez insistă asupra "destinului comun" care uneşte, în opinia sa, Londra şi ceilalţi europeni.

"Ce politică doreşte (Marea Britanie) să aleagă? Ea nu poate fi cel mai bun aliat al Statelor Unite, cel mai bun aliat al Uniunii Europene şi noul Singapore (...). Aşadar, trebuie să aleagă un model", avertizează preşedintele francez.

"Dorinţa mea este să avem relaţii paşnice, constructive, pentru că eu cred foarte profund că avem un destin legat, că intelectualii noştri sunt legaţi, că gândim împreună lumea cu diferenţele noastre, dar că cerecetătorii noştri au un destin legat şi că industiaşii noştri lucrează împreună", continuă el.

"Cred în suveranitatea continentală, cred în state naţiuni, nu cred în neonaţionalism" spune el.

Macron reiterează că, în opinia sa, Brexitul a fost "o eroare" votată "pe baza multor minciuni" şi consideră că, "cu toate acestea, acest lucru va face multe lucruri mult mai dificile în multe subiecte".

Însă, apreciază Macron, britanicii, francezii şi alţi europeni au în continuare "un destin legat, pentru că istoria şi geografia nu se schimbă. Aşadar, nu cred deloc că britanicii pot avea alt destin".

Macron spune că îşi doreşte "o ambiţie comună şi regăsirea esenţei unui destin comun".

"Sper ca Boris Johnson şi cei care-l însoţesc să se afle pe această cale şi cred profund că poporul britanic se află pe această cale", conchide şeful statului francez.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Corect.

    nu mai pupi al doilea mandat , papusa sorosista ! in Franta nu este sts , sa te scoata iarasi presedinte , indiferent ce voteaza francezii , adieu !

    1. Ai vrea tu asta, papusa putinista.

      Concluzia transanta a formularii din titlu - Statele Unite si Europa nu sunt identice sau macar intrutotul compatibile . Expresia e indrazneata si aminteste de "zicerile " fruste ale lui Trump , un fel de " Frate , frate dar branza ..." ..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb