MAE a lansat campania de promovare a candidaturii ţării pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate ONU

Cristina Radu
Politică / 12 septembrie 2017

Consiliu de Securitate ONU

Consiliu de Securitate ONU

Ministerul Afacerilor Externe a organizat azi conferinţa de lansare a campaniei de promovare a candidaturii României pentru un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite în intervalul 2020-2021, conform unui comunicat de presă trimis Redacţiei de Ministerul Afacerilor Externe. Au fost evidenţiate demersurile diplomaţiei române în campania pentru Consiliul de Securitate al ONU, principalul for global cu responsabilităţi în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. A fost subliniată importanţa unui efort conjugat şi a unui sprijin susţinut al segmentelor societăţii româneşti pentru atingerea obiectivului.

La invitaţia ministrului afacerilor externe, în deschiderea evenimentului au luat cuvântul Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Carmen Mihălcescu, ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, şi consilierul prezidenţial pentru afaceri externe Bogdan Aurescu. Au susţinut prezentări reprezentantul Secretarului General ONU, directorul Oficiului ONU Belgrad, ambasador Simona Miculescu, rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, Remus Pricopie şi ambasadorul Sergiu Celac din cadrul Centrului Naţional de Dezvoltare Durabilă. Conferinţa s-a bucurat de prezenţa a înalţi demnitari din instituţiile statului, personalităţi politice, reprezentanţi ai societăţii civile, ai mediului academic, de afaceri, ai mass-media şi ai corpului diplomatic.

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, a subliniat că reuşita candidaturii depinde de o campanie dinamică, susţinută, creativă şi implementată alert, menită să convingă statele ONU să îşi investească votul de încredere în ţara noastră. Acesta a arătat că România este pe deplin pregătită să îşi asume înalta responsabilitate de a activa în cadrul Consiliului de Securitate şi de a se pronunţa pe temele majore ale dialogului pentru pacea globală, pe parcursul celor doi ani de mandat, potrivit sursei.

Şeful diplomaţiei Teodor Meleşcanu a afirmat: "Îmi doresc ca dialogul de astăzi să stimuleze dezbaterile în plan intern vizând relevanţa ONU pentru mediul de securitate contemporan, rolul diplomaţiei multilaterale şi contribuţia istorică şi de perspectivă a României la Organizaţie, pentru a identifica noi idei, propuneri, proiecte şi acţiuni menite să asigure reuşita candidaturii noastre la Consiliul de Securitate".

Ministrul Teodor Meleşcanu a punctat că România trebuie să promoveze o conduită activă în organizaţiile internaţionale şi în dezbaterile multilaterale, care să stea sub semnul continuităţii în domeniile sale de expertiză, dar şi al actualităţii subiectelor în dezbatere. Acesta a prezentat argumentele care susţin capacitatea ţării de a acţiona ca partener de încredere, capabil să apere interesul colectiv şi obiectivele ONU.

Ministrul a spus: "Misiunea pe care ţara intenţionează să şi-o asume în cadrul unui nou mandat de membru nepermanent în Consiliul de Securitate poate fi rezumată în cuvintele diplomatului Nicolae Titulescu: «România a susţinut întotdeauna securitatea colectivă, pacea indivizibilă şi soluţionarea disputelor prin mijloace paşnice.» Acestea au fost coordonatele pe care se înscrie acţiunea externă a ţării, ilustrând convingerea că ONU reprezintă securitatea colectivă în forma extinsă".

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a amintit că "ONU se confruntă cu noi provocări, în domenii în care este esenţială cooperarea internaţională şi intervenţia multilaterală eficace. România este pregătită să contribuie activ în acest context, cu experienţa şi capacităţile sale pentru a asigura eficienţa sistemului ONU. Suntem adepţii unui Consiliu de Securitate mai eficient, mai transparent şi mai reprezentativ, capabil să răspundă preocupărilor tuturor statelor membre ONU".

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj de susţinere a candidaturii României la Consiliul de Securitate ONU: "În contextul actual al scenei internaţionale, lucrurile se schimbă rapid, iar România este un actor tot mai prezent pe scena internaţională, iar din perspectiva candidaturii ţării noastre la CSONU, putem dovedi că suntem membri maturi şi echilibraţi ai sistemului internaţional".

Ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, a reiterat angajamentul ferm al MAI de a contribui în continuare la eforturile României de susţinere a misiunilor desfăşurate sub egida ONU: "Ţara noastră a dovedit, în relaţia cu partenerii externi, foarte multă responsabilitate, o relaţie de încredere construită prin profesionalism şi loialitate".

Consilierul prezidenţial pe politică externă, Bogdan Aurescu, a accentuat că "ONU înseamnă "împreună". Acesta a spus: "Înseamnă soluţii colective la probleme comune. România doreşte să aducă o contribuţie la acest efort colectiv, inclusiv printr-un nou mandat în cadrul Consiliului de Securitate. Respectul pentru dreptul internaţional a fost şi rămâne una dintre constantele politicii externe ale României".

Reprezentantul Secretarului General ONU, directorul Oficiului ONU Belgrad, ambasadorul Simona Miculescu, a precizat că "onoranta calitate de membru ales al CSONU continuă să constituie cea mai înaltă confirmare a statutului României de membru activ şi responsabil al comunităţii internaţionale, capabil să iniţieze şi să promoveze soluţii la nenumăratele şi complexele provocări ale lumii contemporane".

Rectorul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti, Remus Pricopie, a amintit rolul şi expertiza României în domeniul educaţional şi a evidenţiat că, din perspectiva drepturilor asociate educaţiei, sistemul ONU este cel care contribuie activ la promovarea acestuia. Acesta s-a referit la importanţa educaţiei pentru pace ca factor modelator al tinerei generaţii în spiritul prezervării păcii globale.

Deviza campaniei "România pentru CS ONU: Un angajament pe termen lung în favoarea Păcii, Justiţiei şi Dezvoltării" reflectă atenţia acordată de ţară noastră complexităţii temelor internaţionale şi reprezintă angajamentul faţă de principiile menite să asigure pacea, stabilitatea, respectul pentru drepturile universale ale omului şi reducerea disparităţilor de dezvoltare la scară globală. Teodor Meleşcanu a lansat oficial pagina de campanie a candidaturii, care va fi accesibilă începând printr-un link din cadrul site-ului MAE la adresa: http://www.mae.ro/node/42815.

Conferinţa este dedicată unui obiectiv ambiţios pe care ţara şi l-a asumat în planul diplomaţiei multilaterale în 2006, odată cu depunerea candidaturii pentru un loc de membru nepermanent în CS ONU, pentru 2020-2021. Evenimentul a marcat şi împlinirea a 50 de ani de la alegerea ţării în funcţia de preşedinte al celei de-a 22-a Sesiuni a Adunării Generale, în septembrie 1967, când a fost primul stat din grupul Est European care a preluat responsabilitatea, la 12 ani de la admiterea în ONU.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb